Zboruri Wizz Air București Lyon. Compania aeriană Wizz Air își va continua extinderea operațiunilor din România. Operatorul a anunțat că a adăugat o aeronavă nouă bazei din București. Noul Airbus A321 se va alătura flotei în iunie 2020, crescând astfel numărul de aeronave de la București la 12.
În plus, începând cu iunie 2020, Wizz Air va lansa și o nouă rută atractivă din București spre Lyon, Franța. Compania va crește și frecvențele săptămânale spre unele dintre cele mai populare destinații:
- Milano și Torino în Italia
- Tel Aviv în Israel
Zboruri Wizz Air București Lyon. Un amestec de cultură
Cea mai nouă destinație, Lyon, reprezintă un amestec de cultură, gastronomie și atmosfera romantică a Franței.
”Al treilea cel mai mare oraș din țară oferă atât de multă activitate încât nu o să doriți să plecați de acolo prea curând! Descoperiți restaurante tradiționale, unde vă veți putea bucura de specialitățile culinare lyoneze, și lăsați-vă uimiți de cele mai frumoase arhitecturi franceze sau plimbați-vă pe malurile râurilor Rhône și Saône”, spun reprezentanții companiei aeriene.
Wizz Air își extinde în permanență rețeaua
Wizz Air își extinde în permanență rețeaua din țara noastră. În urmă cu o lună compania a anunțat noi destinații din București:
- Londra Southend
- Edinburgh
Compania le oferă, astfel, pasagerilor români mai multe oportunități de a călători în Anglia și Scoția.
Angajamentul companiei față de clienții din România este subliniat și de creșterea puternică pe celelalte nouă aeroporturi românești.
Zboruri Wizz Air București Lyon. 11 milioane de locuri pentru 2020
Având o rețea de 148 de rute din România, WIZZ va avea la vânzare aproape 11 milioane de locuri pe zborurile sale din România în 2020. Acest lucru reprezintă o creștere cu 10% de la an la an.
Operațiunile din țara noastră nu oferă doar acces la cele mai mici tarife între România și restul Europei, ci stimulează și piața locală a locurilor de muncă din sectoarele aviației și turismului, sprijinind peste 7.400 de locuri de muncă în acest an în industriile asociate din toată țara.
Zboruri Wizz Air București Lyon. 29 de aeronave
Odată cu cea mai recentă extindere a flotei sale locale, în 2020, Wizz Air va avea 28 de aeronave alocate bazelor din România și peste 1.000 de angajați.
Compania oferă, în prezent, 148 de rute către 20 de țări de pe zece aeroporturi românești și a sărbătorit recent pasagerul cu numărul 50 de milioane transportat în România și pasagerul cu numărul 20 de milioane transportat în București. Ambii au primit din partea companiei câte un voucher în valoare de 250 de euro pentru zboruri Wizz Air.
- Cea mai nouă destinație Wizz Air de la București: Lyon, Franța
- Zile de operare: marți, sâmbătă – începând cu 2 iunie 2020
- Prețurile biletelor de avion încep de la: 119 RON / 24.99 EUR
Zboruri Wizz Air București Lyon. Ce spun reprezentanții operatorului aerian?
„Suntem bucuroși să anunțăm o nouă rută de la București către Europa de Vest. Aceasta face legătura între București și Lyon, adevărata nestemată a gastronomiei și arhitecturii franceze. Este o destinație perfectă pentru o scurtă escapadă de weekend, oferind peisaje ce îți taie respirația și o atmosferă minunată. Suntem siguri că pasagerii noștri români vor vizita acest oraș interesant, în condițiile în care pot explora ce are mai bun de oferit Europa de Vest, în timp ce ruta va aduce mai mulți turiști străini să descopere Bucureștiul. Suntem dedicați României și ne concentrăm spre a oferi cele mai mici prețuri posibile și servicii excelente pentru fiecare zbor WIZZ”, a afirmat Paulina Gosk, Corporate Communications Manager la Wizz Air.
Citește și Intoleranța la gluten. Ce rezultate a avut campania „România fără gluten”?