Zentiva Romania donatii

Zentiva România anunţă noi donaţii către spitale

12.05.2020

Zentiva România a anunţat că va dona 3.600 litri de dezinfectanţi (gel pentru mâini) unităţilor medicale publice, spitale şi cabinete medicale. Această cantitate se adăugă celor peste 130.000 de echipamente de protecţie distribuite către mai mult de 200 spitale şi cabinete medicale individuale.

Zentiva România. Proiect special

Aşadar, compania şi-a adaptat producţia şi a dezvoltat un proiect special pentru a putea realiza în mod excepţional lotul de igienizanţi de mâini.

Astfel, în timpul record de patru săptămâni, trecând prin etapele de testare, adaptare a liniei de producţie, aprobări şi finalizarea producţiei, cei 3.600 litri de dezinfectant au plecat cu titlu de donaţie pentru a ajuta medicii şi asistentele să se protejeze.

Materiale donate

Până la finalul lunii aprilie au fost donate următoarele tipuri de materiale:

  • măşti
  • mănuşi de unică folosinţă
  • botoşi
  • viziere
  • capeline
  • combinezoane
  • covoraşe
  • soluţie biocidă.

Aceste materiale au fost distribuite în spitale, beneficiind de ele peste 7.200 de cadre medicale din linia întâi.

Zentiva România este parte a Grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanţi producători de medicamente generice din Europa.

Grupul deţine unităţi de producţie la Bucureşti şi la Praga. Fabrica Zentiva din România funcţionează neîntrerupt din anul 1962, de la fondarea sa.

Zentiva România. Cel mai mare producător de medicamente generice

În prezent, Zentiva România este cel mai mare producător de generice cu prescripţie de pe plan local. Compania avea o cotă de piaţă de 16,2%, în 2019, arată datele IQVIA, publicate în decembrie.

Citeşte şi Selgros susţine firmele din domeniul HoReCa. Anunţul făcut de companie

 

 

Citiți și despre: