Weekendul aceasta Capitala îmbracă haine de sărbătoare, aniversând 556 de ani de la atestare documentară a oraşului. Cu ocazia „Zilelor Bucureştiului” vor avea loc evenimente speciale în Piaţa Constituţiei, Centrul Vechi, parcurile Cişmigiu şi Herăstrău, Gara Băneasa precum şi în Piaţa George Enescu.
Intrarea la toate aceste evenimente este liberă.
Astfel, în această perioadă, Parcul Cişmigiu se va transforma într-un spaţiu de aventură şi distracţie pentru copii.
Timp de trei zile, Parcul Cişmigiu va deveni o Capitală în miniatură prin amplasarea unor clădiri reprezentative precum Casa Poporului, Ateneul Român şi Arcul de Triumf. De asemenea, Cişmigiul va avea şi un parc de aventură unde cei mici se vor putea căţăra în copaci, vor putea trage cu arcul, escalada pereţi sau să participe la ateliere interactive.
De asemenea, copiii vor avea parte de spectacole de muzică şi dans, de magie, de teatru, bubble show şi alte surprize.
Şi Parcul Herăstrău participa cu evenimente speciale la „Zilele Bucureştiului”. Parcul invită bucureştenii să participe la reconstituirea atmosferei de odinioară, printr-o serie de evenimente speciale, precum Târgul Bucureştiului, zona culinară, concerte, parada costumelor de epocă, „Bătaia cu flori”, statui vivante, piese de teatru şi spectacole de acrobaţie şi echilibristică.
Totodată, în acest weekend, Piaţa George Enescu este dedicată iubitorilor muzicii clasice, bucurându-se de concerte live susţinute de marii dirijori şi instrumentişti ai României.