Slide

Stiri: Stiri

Zitec recrutează 20 de specialişti în tehnologii Microsoft

04.11.2013

Zitec, unul dintre principalii producători locali de aplicaţii online, continuă angajările de programatori pe tehnologiile .NET şi SharePoint, a anunţat compania într-un comunicat de presă. Compania a recrutat şi pregătit, până în acest moment, 10 specialişti, şi urmează ca, până la sfârşitul anului viitor, să ajungă la o echipă de 30 specialişti în tehnologii Microsoft. Cel mai important client pentru departamentul de proiecte Microsoft al Zitec este UMT Consulting Group, companie globală ce furnizează soluţii şi servicii pentru managementul proiectelor.

Dacă în 2013, când a fost încheiat parteneriatul cu UMT, Zitec se angaja să recruteze şi să ofere training, până la sfârşitul acestui an, pentru un număr de 20 de specialişti, cererea de proiecte ale UMT şi din partea altor clienţi a determinat compania să extindă echipa.

Proiectele pe care UMT le desfăşoară în principal pentru clienţi din afara ţării, dar şi alte proiecte câştigate recent de firma noastră, necesită un ritm de creştere mai accelerat din punct de vedere al membrilor echipei. Ca urmare a acestui lucru, până la finalul lui 2014 avem în plan să extindem echipa la 30 de experţi dedicaţi proiectelor Microsoft”, a declarat Alexandru Lăpuşan, CEO şi co-fondator Zitec, în comunicatul de presă citat.

Cătălin Olteanu, preşedinte al UMT 360 a explicat că parteneriatul cu Zitec este extrem de important şi a permis o creştere rapidă a capacităţilor de dezvoltare software în Bucureşti, în paralel cu centrul UMT de la Cluj. “Compania noastră investeşte şi dezvoltă software în România de aproape 14 ani şi a vândut către Microsoft în 2006 produsul UMT Portfolio Manager – o aplicaţie dezvoltată 100% în România. Zitec este un partener de top, ce pune accent pe calitate şi transparenţă”, a continuat acesta.

Cele mai multe poziţii pentru acest departament sunt deschise pentru dezvoltatori si testeri software .NET şi SharePoint, iar proiectele pentru care lucrează aceştia provin de la companii de top, din toată lumea. De exemplu, printre clienţii UMT se numără Coca Cola (Australia), Lego (Germania), MAN Diesel (Danemarca), Volksbank (România), Aditya Birla (India), Shell, Pfizer, General Electric (SUA).

În afară de job-urile pentru specialişti în tehnologiile .NET şi SharePoint, Zitec are deschise poziţii în cadrul companiei şi pentru alte specializări – software engineer în test, project manager, experţi în PHP, Drupal şi Magento.

„Investim permanent în dezvoltarea echipei, în creşterea competenţelor tehnice ale membrilor ei, dar şi în zona de soft-skills şi în programe de certificare profesională şi training pentru consolidarea competenţelor de leadership ale echipei de conducere, atât la nivel de top, cât şi de middle management”, a arătat Alexandru Lăpuşan.

Zitec a recrutat, de la începutul anului, 26 de persoane, iar până la finalul lui 2013 estimează să ajungă la o echipă formată din peste 90 de membri. Compania a încheiat anul trecut contracte cu 57 de persoane în cadrul echipei.

Zitec este una dintre companiile lidere din industria IT din România, specializată în dezvoltarea de produse şi aplicaţii online complexe. Cu circa 50% din venituri provenite din proiecte externe, dezvoltate în SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Italia sau Danemarca, succesul Zitec este confirmat şi de referinţele primite din partea unor clienţi de top, precum JW Marriott, Mercedes-Benz, Amadeus, Bullguard sau LaFarge. Zitec acţionează ca un incubator tehnologic, şi furnizează servicii şi suport companiilor aflate în primele stadii de dezvoltare.

UMT Consulting Group este cel mai mare partener de implementare Microsoft Project Server, instrument pentru managementul proiectelor – prezentare, funcţionalităţi, capabilităţi pentru bugete şi costuri şi rapoarte noi – din zona Americii de Nord.

În urmă cu cinci ani, UMT a reintrat pe piaţa locală, cu o divizie de software la Cluj-Napoca.