Stiri: IT&C

Zitec se mută într-un sediu nou

27.06.2018

Compania de IT Zitec, specializată în dezvoltarea de soluții, servicii și produse tehnologice personalizate, împlinește în luna iunie a anului curent 15 ani de activitate și inaugurează noul sediu al companiei în ansamblul de birouri Timpuri Noi Square.

Noul sediu poate cuprinde o echipă de până la 190 de specialiști într-un spațiu neconvențional, desfășurat pe o suprafață de 1.700 metri pătraţi.

„Universul science fiction și spațiul cosmic sunt motivele principale pe care Zitec le-a folosit în design-ul noului birou. Echipa și-a dorit ca noul spațiu de lucru să transpună în elemente de decor ambiția de a crește prin inovație și curajul de a explora teritorii necunoscute. Indiferent că vorbim de tehnologie, muzică, cultura science fiction sau univers, în noul sediu Zitec se regăsesc simboluri îndrăznețe care subliniază autenticitatea din abordarea proiectului”, au anunţat reprezentanţii companiei.

Conceptul noului sediu a fost realizat de studioul de arhitectură Prographic, iar elementele grafice au fost concepute intern, de către echipa de Graphic Design a Zitec. Ilustrațiile din spațiile de întâlnire au fost desenate de către Andrei Moldovan, desenatorul revistei “Harap Alb continuă”, și Bogdan Chelaru, desenator al benzii desenate “Tinerețe fără bătrânețe”.

Printre elementele inedite se numără spațiile dedicate momentelor de relaxare, de citit sau pentru o simplă pauză, la care se adaugă o zonă verde cu hamac și muschi decorativi naturali, precum și o salină cu sare româneasca de Praid, decorată cu sare de Himalaya.

“Spațiul în care ne petrecem o mare parte din zi este foarte important pentru noi. Pe de o parte căutăm eficiența lucrului în echipă, iar pe de altă parte ne dorim un mediu care să încurajeze creativitatea. Astfel, amenajarea unui birou care să răspundă pasiunilor și preocupărilor colegilor, dar și nevoilor de business este o investiție importantă și pe termen lung în echipa noastră. Nu în ultimul rând, am reușit să includem elemente inovatoare, păstrând eficiența unei clădiri moderne.”, declară Alexandru Lăpușan, CEO și co-fondator Zitec.