Anual, la data de 9 mai se celebrează Ziua Europei care, alături de steagul, imnul, deviza şi moneda unică, face parte dintre simbolurile UE. Această zi are o semnificaţie deosebită în calendarul european, fiind primul reper major în parcursul către ceea ce reprezintă astăzi Uniunea Europeană.
În acest context, Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a pregătit o serie de manifestări culturale, educative, informative şi artistice destinate publicului român, care să contribuie la o mai bună cunoaştere a Uniunii Europene, a valorilor şi principiilor sale.
Astfel, astăzi, Centrul va organiza două sesiuni de informare cu tema „Să cunoaştem Uniunea Europeană” destinate unui număr de 70 de elevi ai claselor primare din cadrul Şcolii Gimnaziale „Genesis” din Bucureşti.
Tot astăzi, între orele 13.00 şi 18.00, în cadrul evenimentului Metro Day –Europe Day is your Day, publicul prezent va putea vizita standul României în staţia de Metrou Piaţa Unirii 1.
Standul va cuprinde: puncte de informare cu materiale de interes general privind Uniunea Europeană şi materiale de informare MAE; expoziţie de artă populară realizată de Muzeul Naţional al Ţăranului Român; momente artistice „Caluşul” şi „Maramureş” cu participarea Trupei de dans „AS” din cadrul Palatului Naţional al Copiilor. Acţiunea este realizată de Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în colaborare cu Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Fondurilor Europene.