- TOATE CATEGORIILE 25971
- ACTUALITATE 3
- AGRICULTURĂ 1721
- COMPANII 4877
- CONSTRUCȚII 1651
- DIVERSE 3
- ECONOMIE 2063
- ENERGIE 1304
- FINANȚE 3528
- IT&C 1708
- LOGISTICĂ 2454
- RETAIL 2264
- SĂNĂTATE 2011
- SOCIAL 2577
ȘTIRE:Finanțe
Cum afli la ce fond de pensii ai pensia privată?
În primele șase luni ale acestui an, 25.761 de persoane au accesat aplicația online “Află la ce fond de pensii ești”, prezentă pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară. În urma solicitărilor depuse, prin intermediul aplicației, a rezultat următoarea alocare a participanților pe fonduri de pensii:
- Allianz-Țiriac Pensii Private SAFPP – 6.414
- Metropolitan Life SAFPP – 4.916
- NN Pensii SAFPP – 4.114
- Aegon SAFPP – 3.205
- Generali SAFPP – 3.118
- BCR SAFPP – 2.528
- BRD SAFPP – 1.466
Cum afli la ce fond de pensii ai pensia privată? Răspunsul, în aproximativ 4 zile
Intervalul mediu de timp în care solicitanții au primit răspunsul din partea administratorilor fondurilor de pensii private a fost de 4,26 zile, în condițiile în care termenul maxim de răspuns este de 10 zile.
Aplicația oferă posibilitatea consumatorilor, ca prin mijloace moderne, să se poată informa cu privire la apartenența la un fond de pensii privat, prin intermediul unui sistem automatizat, ușor de folosit, rapid și transparent.
Cum afli la ce fond de pensii ai pensia privată? Funcțiile aplicațiilor
Realizată în parteneriat cu administratorii fondurilor de pensii private, aplicația are ca principale funcţii:
- Colectarea online a datelor de identificare ale petentului;
- Identificarea automată a participanților în Registrul participanților la fondurile de pensii administrate privat;
- Transmiterea de notificări către administratorii fondurilor sau către Autoritate după depunerea unei cereri, în funcție de rezultatul obținut după interogarea bazei de date;
- Înștiințarea ASF asupra preluării sesizării de către administratorul fondului de pensii;
- Gestionarea stadiului petițiilor;
- Supravegherea de către ASF a evoluției tuturor solicitărilor primite, astfel încât termenele de soluționare să fie respectate.
Din momentul lansării platformei online, în urmă cu trei ani, au fost soluționate aproape 144.000 de cereri.

