Slide

Agricultură

Agrii

Agrii România îmbunătățește producțiile fermierilor

01.03.2024

Compania sprijină sectorul de producție agricolă prin furnizarea de recomandări personalizate, inputuri și soluții agricole inteligente. În anul 2015, grupul irlandez Origin Enterprises PLC intra pe piața din România achiziționând companiile Comfert, Redoxim și Agricultura Plus. Brandul AGRII România a fost lansat în decembrie 2019, iar în anul 2021 compania s-a unit într-o singură echipă și din punct de vedere legal, marcând astfel consolidarea promisiunii făcute către piață, privind împărtășirea valorilor care reprezintă brandul AGRII: OAMENI, INTEGRITATE, PARTENERIAT, COMUNITATE, INOVAȚIE.

Origin Enterprises PLC este unul dintre cei mai importanți jucători la nivel internațional, cu business-uri remarcabile pe piețele din Marea Britanie, Polonia, România, precum și Irlanda și Brazilia. Origin Enterprises PLC este listat la bursa din Dublin și Londra și are un angajament puternic față de viziunea, scopul și valorile organizației, valori împărtășite în practică și promovate în întreaga organizație, inclusiv în AGRII România.

Un portofoliu selectat de semințe

Prin rețeaua de distribuție la nivel național, AGRII România sprijină sectorul de producție agricolă prin furnizarea de recomandări personalizate, inputuri și soluții agricole inteligente, în vederea îmbunătățirii producțiilor fermierilor.

Compania deține un portofoliu selectat de semințe, chiar și un brand propriu – Atlas, care reunește cele mai performate soiuri, selectate în loturi experimentale, produse de protecția plantelor, îngrășăminte și servicii pentru fermieri – tratare semințe, analize sol, analize foliare și servicii digitale.

Compania deține un portofoliu selectat de semințe, chiar și un brand propriu – Atlas

„Colaborăm cu producători de renume, atât pe segmentul de semințe, cât și pe cel de protecția plantelor și îngrășăminte și cel mai important aspect este că avem colaborare cu echipele de cercetare și specialiști din Anglia, cu ajutorul cărora selectăm produsele și primim suport pentru testarea produselor și soluțiilor noastre, pentru a disemina mai apoi informațiile către fermierii români”, ne-a declarat doamna Monalisa Ungureanu, CEO AGRII România.

Compania are o forță de vânzări antrenată, atât din punct de vedere tehnic, cât și comercial, la nivel național, acoperind în proporție de 100% suprafața agricolă a României, adresându-se atât segmentului de ferme mari, cât și fermelor mici. Echipa AGRII este formată din 110 de oameni de vânzări pentru ferme și 30 de agenți care gestionează relația cu fitofarmaciile. În plus, societatea se adresează și direct clienților printr-o rețea proprie de 20 de fitofarmacii.CORTEVA

O rețea proprie de fitofarmacii

AGRII are o rețea proprie de fitofarmacii, peste 20, poziționate în puncte-cheie, acoperind toate zonele agricole din țară, dar și colaborări tradiționale cu peste 1.000 de fitofarmacii partenere. În plus, compania se bazează pe o echipă de 30 de agenți de vânzări dedicați fitofarmaciilor, care oferă servicii de consultanță și monitorizează cererile clienților.

În fitofarmaciile AGRII se regăsește o gamă variată de produse ce acoperă nevoile clienților, de la produse competitive pentru grădină, până la cele mai variate produse pentru casă și gospodărie.

În fitofarmaciile AGRII se regăsește o gamă variată de produse ce acoperă nevoile clienților, de la produse competitive pentru grădină, până la cele mai variate produse pentru casă și gospodărie

„Am pus accent pe dezvoltarea unor platforme de comunicare directă pe acest segment între AGRII și rețeaua de fitofarmacii partenere, fiecare dintre acești clienți având acces la serviciile de comandă produse și analiza ofertelor personalizate puse la dispoziția lor, inclusiv acces la sfaturi tehnice și informare prin rețeaua proprie DMS – direct marketing solution”, detaliază CEO-ul AGRII România.

Inovația, inteligența și cercetarea, în centrul preocupărilor AGRII

Baza numelui AGRII și esența activității companiei sunt reprezentate de cei doi „i” – inteligența și inovația, încă de la momentul înființării și până în prezent. Compania acordă o importanță deosebită cercetării și implementării soluțiilor dezvoltate, asigurându-se astfel că rămâne relevantă și că se adaptează continuu la schimbările necesare pentru a satisface cerințele clienților. Aceste principii reprezintă cheia pentru a fi în pas cu evoluția tehnologică și cu tendințele pieței, precum și pentru a menține un avantaj competitiv.

Printre activitățile inovative ale AGRII putem aminti de lansarea internă a diverselor soluții de lucru asistate de chatbot, dezvoltarea de aplicații, precum Codex, care oferă informații tehnice despre produsele de protecția plantelor: erbicide, insecticide, fungicide, biostimulatori, fertilizanți foliari, tratament sămânță, acaricide sau rodenticide. De asemenea, AGRII oferă și serviciul digital Rhiza, prin care fermierii își pot monitoriza culturile de la ei din fermă, reducând astfel deplasările în câmp.

În plină eră a agriculturii digitale, AGRII România deține serviciul de agricultură digitală de precizie, Rhiza, unde fermierii au la dispoziție un set complet de instrumente pentru a monitoriza și gestiona eficient culturile, de la faza de vegetație până la recoltă

Prin intermediul serviciului Rhiza se utilizează imagini satelitare specifice, precum NDVI și clorofila, pentru a monitoriza stadiile de vegetație ale culturilor și nivelul lor de sănătate. Atunci când se identifică zone cu potențiale probleme, echipele de specialiști AGRII se deplasează în ferme pentru a identifica cauzele și pentru a gestiona eficient soluțiile necesare. De asemenea, în faza de vegetație, se oferă servicii de analiză foliară și de țesut vegetal pentru o gestionare mai precisă a culturilor.

„Mai mult, AGRII România oferă suport fermierilor și după recoltare, prin intermediul serviciului Rhiza Grain. Acesta permite determinarea conținutului de substanțe nutritive din recoltă, astfel încât să se poată monitoriza eficiența fertilizării și a lucrărilor efectuate pe toată perioada de vegetație”, precizează reprezentantul societății.NUFARM

Evenimente destinate informării fermierilor

Încă de la începutul anului, AGRII a organizat o serie de evenimente cu fermierii sub conceptul AGRII Practic. Organizate în 12 zone agricole din țară, evenimentele au avut ca scop informarea fermierilor despre produsele AGRII pe care le pot folosi pentru a avea culturi sănătoase și bogate.

AGRII Practic a oferit participanților oportunitatea de a experimenta eficacitatea produselor prin sesiuni de demonstrație, unde experiența și inovația au fost aduse de către echipa tehnică a companiei chiar la masa discuțiilor. Mai mult, prin sesiunile de experimente, fermierii au putut vedea beneficiile produselor în mod direct, pentru a putea mai apoi să le pună în practică, în ferme.

Încă de la începutul anului, AGRII a organizat o serie de evenimente sub conceptul AGRII Practic cu fermierii

Compania desfășoară și un program de loializare – „AGRII Premiază Succesul”,  adresat fitofarmaciștilor la nivel național, scopul principal fiind stimularea unei cât mai bune colaborări cu aceștia.

„Un alt eveniment care a consolidat relația dintre noi și clienți a fost organizarea evenimentului Biosfera, locul unde am creat comunități prin ochii naturii. A fost o adevărată artă interactivă, cu peste 450 de clienț, fitofarmaciști și parteneri, un eveniment recurent ce contribuie la crearea unui mediu propice de business & networking în industria agricolă românească”, mai spune dna. Monalisa Ungureanu.

Magaziul online al AGRII România

AGRII România deține un magazin online care a traversat o evoluție remarcabilă în doar 10 luni de activitate, datorită angajamentului constant al companiei de a se adapta la cerințele unice ale pieței agricole. Conștienți de necesitatea unei consultanțe personalizate în fața problemelor complexe întâmpinate de către clienții finali, consumatori casnici, societatea și-a direcționat eforturile spre oferirea de soluții complete și eficiente, care să depășească simpla vânzare de produse.

Fiecare dezvoltare a magazinului online este ghidată de dorința de a veni în întâmpinarea nevoilor clienților cu soluții adaptate și practice. În acest sens, rapiditatea livrării este un aspect crucial pentru companie, deoarece, în lumea agricolă, problemele sunt adesea urgențe și necesită rezolvare imediată. De aceea, compania a implementat metode de livrare rapide și eficiente, pentru a se asigura că produsele sale ajung la destinație în cel mai scurt timp posibil, contribuind astfel la satisfacția și succesul clienților.

Compania deține un magazin online care a traversat o evoluție remarcabilă în doar 10 luni de activitate, datorită angajamentului constant de a se adapta la cerințele unice ale pieței agricole

Dincolo de cifre și realizări care pot fi măsurate statistic, performanța AGRII România din trecut, prezent și viitor este și va fi axată pe oamenii din organizație și promovarea unei culturi organizaționale sănătoase. Compania încurajează comunicarea deschisă și transparentă, dezvoltarea oamenilor, promovarea recunoașterii rezultatelor muncii, în condițiile punerii în practică a valorilor AGRII România.

„Credem cu tărie că acest lucru ne-a ajutat să integrăm două companii total diferite, să performăm la un nivel superior ca echipă și să ne consolidăm poziția în piață. Oamenii AGRII sunt esențiali în construirea și evoluția noastră, iar contribuția fiecăruia este neprețuită în obținerea succesului și realizării obiectivelor organizaționale”, este de părere dna. Ungureanu.BIOCROP

AGRII investește în oameni și mediu

Alături de fundația World Vision, AGRII România participă anual la programul „Vreau în clasa a 9-a”, ce are ca scop reducerea abandonului școlar și continuarea liceului pentru elevii din mediul rural, prin sprijinirea acestora cu o bursă lunară, rechizite, consiliere psihologică și prin participarea la ateliere de dezvoltare personală și profesională. Totodată, compania susține comunitățile în care activează prin diverse programe pe care le organizează alături de colegi, fiind alături de copiii din zonele rurale într-o serie de momente în care aceștia au nevoie de sprijin, la începutul școlii, cu ocazia sărbătorilor sau pentru a marca momente semnificative din viața acestora.

Alături de fundația World Vision, AGRII România participă anual la programul „Vreau în clasa a 9-a”, ce are ca scop reducerea abandonului școlar și continuarea liceului pentru elevii din mediul rural

„Preocuparea pentru mediu este o constantă în activitatea noastră. Factorii ESG – Environmental, Social, Governance – reprezintă aspecte ale activităților operaționale care au un impact asupra mediului și al oamenilor, aspecte pe care le urmărim și le raportăm semestrial, nu numai la nivel de România, dar și la nivel de grup. Acest lucru înseamnă că mai mult de 90% dintre colegii care fac parte din echipă percep compania ca pe un angajator care le răspunde la nevoile ce țin de echilibrul dintre aspectele profesionale și cele personale, investește în zona de wellbeing, îi ajută să găsească sens și să înțeleagă impactul pe care munca lor îl are în cadrul organizației și nu numai”, este de părere dna. Ungureanu.

Mediul de lucru AGRII se caracterizează prin entuziasm, creativitate și inovație. Acțiunile companiei se îndreaptă spre a găsi cele mai bune soluții nu numai pentru companie, dar și pentru fiecare coleg în activitatea de zi cu zi.

Mai mult de 90% dintre colegii care fac parte din echipă percep compania ca pe un angajator care le răspunde la nevoile ce țin de echilibrul dintre aspectele profesionale și cele personale

Acest deziderat creează premisele pentru o mai bună colaborare și pentru dezvoltarea competențelor, atât în zona tehnică, cât și în zona de soft-skills. Industria în care AGRII activează se caracterizează în primul rând prin dinamism, iar pentru a putea răspunde provocărilor externe, compania caută colegi care au o mentalitate de creștere, înțeleg provocările, caută soluții și le implementează, într-un cuvânt au spirit antreprenorial.

O strategie de creștere sustenabilă

Obiectivul AGRII este să se mențină în TOP 3 distribuitori în ceea ce privește volumul de vânzări pe fiecare segment de piață. Pentru a realiza acest lucru, compania adoptă o strategie de creștere sustenabilă, atât prin sporirea cifrei de afaceri pentru a-și păstra relevanța în toate domeniile de activitate – semințe, îngrășăminte, produse de protecția plantelor și servicii pentru agricultură – cât și prin maximizarea valorii adăugate, punând accent pe mixul de produse și servicii în fiecare categorie.

Totodată, compania pune accent pe creșterea amprentei la nivelul României. În acest moment, AGRII are peste 8.000 de parteneri fermieri, care dețin o amprentă de aproximativ 2,5 milioane de hectare, însă compania vizează creșterea atât în segmentul deținut, cât și adăugarea de ferme noi, până la o amprentă de 3 milioane de hectare în următorii doi ani.

În acest moment, AGRII are peste 8.000 de parteneri fermieri care dețin o amprentă de aproximativ 2.5 milioane de hectare

Mai mult, AGRII vizează și consolidarea relațiilor cu fito-farmaciile partenere și asigurarea unei creșteri în segmente noi de vânzare, semințe profesionale și produse pentru casă și grădină, alături de segmentul de produse de protecția plantelor microambalate, segmentul care vizează în special focus pe soluții „ready to use” și modalități de ambalare noi în toate gamele. În acest sens, compania a investit peste 3,5 milioane de euro în retehnologizarea producției de microambalate la Timișoara.

„O atenție specială în strategia noastră de creștere o acordăm segmentelor de servicii pentru clienții noștri, atât în segmentul de tratare semințe, cât și analize de sol, analize foliare. Extindem gama de servicii de tratare prin stații mobile de tratare semințe. Avem deja două stații mobile, urmând ca în anii ce vin să mai adăugăm patru stații de tratare. Consolidăm astfel transferul de know-how și soluții complete către fermierii români”, a declarat, în încheiere, doamna Monalisa Ungureanu, CEO AGRII România.

 

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/grup-serban-30-de-ani-de-excelenta-in-activitate/