Stiri: Retail

Card Kaufland

Cardul de fidelitate Kaufland România, o premieră pentru companie

06.02.2019

Card Kaufland. Retailerul a anunțat că a lansat primul card de loialitate destinat clienților. Noul card Kaufland aduce beneficii unice. Cardul Kaufland poate fi utilizat în toate magazinele din țară, este foarte ușor de folosit și oferă:

• Acces la promoții cu reduceri semnificative, create exclusiv pentru utilizatorii Kaufland Card

• Posibilitatea de a colecta și folosi puncte bonus de loialitate, pentru achitarea produselor din campanii non-food

• Promoții personalizate, în funcție de obiceiurile de cumpărare ale fiecărui client – beneficiu unic în piață, ce va fi disponibil ulterior în cursul anului

Card Kaufland. Reduceri substanțiale pentru clienții fideli

”De astăzi, lucrurile bune vin ușor, iar cumpărăturile la Kaufland vor fi și mai avantajoase, datorită Kaufland Card – noul program de loialitate al retailerului, ce răsplătește clienții fideli cu reduceri substanțiale, puncte bonus de loialitate și numeroase beneficii”, precizează reprezentanții companiei.

Reducerile de loialitate pentru utilizatorii cardului sunt considerabile. Acestea se pot cumula cu promoțiile standard și sunt oferite în fiecare săptămână la altă categorie de produse.

Card Kaufland. Cum poți obține cardul?

Cardul Kaufland este disponibil în cadrul aplicației mobile Kaufland – Oferte și Noutăți, care poate fi descărcată gratuit atât din App Store, cât și de pe Google Play, iar cel fizic de la Biroul de Informații din orice magazin Kaufland.

Cardul fizic oferă doar accesul la promoțiile generale de loialitate.

Card Kaufland.  Aplicația mobilă

Prin integrarea cardului digital în aplicația mobilă, clienții pot avea acces la toate promoțiile disponibile (standard sau de loialitate), precum și la rețete, la lista de cumpărături comună și alte noutăți.

De asemenea, în aplicație își pot vizualiza oricând numărul de puncte bonus de loialitate acumulate și campaniile promoționale non-food active la care le pot folosi pentru a cumpăra mai ieftin.

Card Kaufland.  Ce spun reprezentanții retailerului?

”Am creat cardul digital pentru a oferi clienților toate beneficiile într-un singur loc, în cel mai ușor mod posibil. Ne-am dorit să simplificăm experiența de cumpărături, punând la dispoziție un alt mod de a interacționa cu ofertele, unul modern și suficient de dinamic pentru a fi luat oriunde de clienți, direct pe telefon. Încurajăm folosirea cardului digital, fiindcă este un instrument sustenabil”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.

Card Kaufland. Beneficiile, acordate la casele de marcat

Beneficiile – promoţiile de loialitate și punctele Non-Food – vor fi acordate la casele de marcat, prin scanarea cardului digital sau fizic.

În magazine, promoțiile de loialitate sunt semnalizate prin etichete speciale.

Cardul Kaufland România reprezintă o premieră în rețeaua retailerului la nivel internațional.