Concediu de vară studiu BestJobs. Angajații români își petrec concediul cu gândul la job și doar unul din cinci se deconectează complet în vacanță, conform unui studiu BestJobs. În plus, cei mai mulți angajați români consideră că o vacanță liniștită, în care să se deconecteze de la job și să-și petreacă timpul cu familia sau prietenii, are impact direct asupra performanțelor la job.
Concediu de vară studiu BestJobs. Românii nu reușesc să se detașeze de job
Din păcate, însă, doar unul din cinci reușește să se detașeze complet și să se bucure de vacanță fără să stea cu gândul la job, arată rezultatele celui mai recent sondaj efectuat de BestJobs.
Ceilalți patru din cinci rămân într-un fel sau altul conectați la jobul lor, fie pentru că sunt sunați de colegi sau chiar de șefi pe teme legate de serviciu în zilele libere sau chiar pentru că trebuie să lucreze din concediu.
Concediu de vară studiu BestJobs. Câți românii sunt nevoiți să lucreze?
Aproximativ 21% știu încă de când pleacă în vacanță că va fi nevoie să lucreze dacă apar urgențe, însă mizează că astfel de situații vor fi rare și că nu le vor consuma mai mult de câteva ore din tot concediul. Alți 10% sunt convinși că va fi nevoie să lucreze cel puțin 1-2 ore în fiecare zi de vacanță, iar 14% pur și simplu nu știu ce le rezervă jobul în perioada concediului. Restul de 55% sunt convinși că nu va fi nevoie să lucreze în zilele libere, dar nu au nicio certitudine.
Concediu de vară studiu BestJobs. Presiunea din partea șefilor
Chiar și atunci când nu sunt sunați de colegi sau nu apar situații care necesită atenția lor în vacanță, aproape 17% dintre angajați spun că le este imposibil să se deconecteze complet, întrucât se gândesc cu groază la ce îi așteaptă când se vor întoarce la lucru. Alți 9% spun că simt o presiune din partea șefilor să mențină contactul cu jobul chiar și atunci când sunt plecați și tot atâția recunosc că aleg să nu stea departe de job în zilele libere de teamă să nu rămână în urmă, motiv pentru care alocă timp în fiecare zi cel puțin pentru a verifica mailurile și, de multe ori, inclusiv pentru a răspunde la cele mai importante dintre ele.
Concediu de vară studiu BestJobs. Doar 7% din români se relaxează complet
Nu este de mirare, așadar, că 7% dintre angajați spun că nu reușesc să se relaxeze complet niciodată când sunt în vacanță, iar peste 26% spun că ajung să se simtă relaxați abia spre finalul vacanței.
Concediu de vară studiu BestJobs. Simptome post-concediu
În acest context, la întoarcerea din vacanță, aproape jumătate dintre respondenții la sondajul BestJobs spun că au mai multă energie și doar unul din trei se simte mai productiv, în timp ce nivelul de stres este mai mic decât înainte de vacanță pentru aproximativ doi din cinci.
Pentru o treime dintre angajați, primele zile de după concediu sunt dificile și stresante.
Concediu de vară studiu BestJobs. Două săptămâni de vacanță
Vara aceasta, majoritatea angajaților români (53%) au afirmat că au planificat două săptămâni de vacanță, iar aproape 17% între două și trei săptămâni. La extreme, 14% dintre respondenți au doar o săptămână de vacanță, iar 9% chiar mai mult de trei săptămâni. Aproape jumătate au concediul în august, iar unul din cinci sunt în concediu chiar în această perioadă, în iulie. Alți 15% preferă să își ia liber în septembrie, iar 5% au fost deja în vacanță în iunie. Puțini, circa 4%, afirmă că nu își vor lua deloc concediu până la finele anului, din diverse motive.
Concediu de vară studiu BestJobs. Zile de concediu
De asemenea, 17,2% dintre respondenți au spus că mai au cel mult 10 zile de concediu rămase din acest an. Aproape 20% mai aveau între 10 și 15 zile și tot atâția – între 15 și 20 de zile.
Alți aproape 17% aveau între 20 și 30 zile libere. Doar 11,5% mai aveau peste 30 de zile de vacanță, luând în calcul inclusiv zilele libere de anul trecut neefectuate.
Citește și Românii preferă să își renoveze singuri locuințele. Ce materiale de construcții aleg ei?