Conducerea Consiliul Patronatelor Bancare din România. Asociația anunță o nouă conducere executiva. Domnul Bogdan Preda, Directorul Executiv de Relații Publice și Instituționale și Secretar General al CPBR, a decis să își încheie mandatul după mai mult de 10 ani de activitate de la înființarea organizației patronale. Bogdan Preda va fi succedat de Georgiana Murgulescu, care începând cu data de 1 noiembrie a.c., va deveni Director Executiv de Relații Juridice și Instituționale al CPBR.
În acest context, membrii CPBR îi mulțumesc lui Bogdan Preda pentru rolul său important și contribuțiile valoroase aduse prin sprijinirea și consolidarea relațiilor instituționale ale sectorului bancar, cât și pentru dezvoltarea dialogului constant cu partenerii de dialog social.
Georgiana Murgulescu, o profesionistă cu o experiență remarcabilă
Georgiana Murgulescu, o profesionistă cu o experiență remarcabilă în domeniul juridic și de dialog social, activă în echipa CPBR în ultimii nouă ani în funcția de Director de Relații Juridice și Dialog Social, va continua să promoveze o abordare integrată a relațiilor dintre sectorul bancar și partenerii săi de dialog social, economic și instituțional, cu accent pe agregarea unor viziuni comune pentru dezvoltarea sectorului bancar, contribuind astfel la crearea unui mediu financiar modern și stabil, în beneficiul întregii societăți.
Promovarea unui dialog constructiv
Misiunea CPBR va continua să se desfășoare în direcțiile promovării dialogului constructiv cu autoritățile naționale și internaționale, cu federațiile sindicale active în sectorul bancar, dar și a sprijinirii stabilității sociale și creșterii standardelor profesionale în sectorul bancar. De asemenea, CPBR se angajează să emită opinii consultative obiective privind actele normative, să contribuie la dezvoltarea unui cadru legislativ stabil, să promoveze concurența loială, să colaboreze cu asociațiile de consumatori pentru protecția acestora și să susțină digitalizarea și modernizarea instituțiilor publice, facilitând astfel accesul la servicii mai eficiente pentru societate.
Citește și Directiva FASTER: tendinţe în fiscalitate