Controale ANSVSA. În perioada sărbătorilor de iarnă, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va intensifica acțiunile de control. Acestea au scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare și răspândirii virusului Pestei Porcine Africane (PPA).
Controale ANSVSA. Ce vizează verificările?
Se va controla modul în care operatorii din sectorul alimentar respectă:
- măsurile privind combaterea pestei porcine africane (PPA)
- condițiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la trasabilitatea, ambalarea, transportul, depozitarea și comercializarea cărnii proaspete de porc,
- modul de marcare şi certificare a cărnii proaspete, a cărnii tocate, a cărnii preparate şi a produselor din carne de porc sau care conţin carne de porc.
Controale ANSVSA. Echipe de control
La nivelul DSVSA judeţene şi, respectiv a municipiului Bucureşti, vor fi constituite echipe, care, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratelor de Poliţie judeţene, şi, respectiv, al municipiului Bucureşti, vor efectua controale oficiale privind:
- Verificarea modului de sacrificare a porcilor care se va realiza în unităţi de abatorizare.
- Verificarea modului de respectare a cerințelor legislației aplicabile comerţului cu porcine, carne de porc și produse din carne de porc și a măsurilor privind restricționarea mișcărilor de porci, ca urmare a apariției și evoluției focarelor de PPA.
- Verificarea respectării normelor în vigoare privind comercializarea ouălor şi produselor din ouă, laptelui şi produselor lactate, precum și peştelui şi produselor din pescuit.
Controale ANSVSA. Obiective
Obiectivele vizate în cadrul acestor acțiuni sunt:
- pieţele agro-alimentare, abatoare, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală
- unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cantine, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unităţi de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare etc.).
Piețe agroalimentare
Piețele agroalimentare vor fi supravegheate de către medicii veterinari care vor sancționa comercializarea produselor în alte condiții decât cele prevăzute de normele sanitare veterinare.
Este interzisă comercializarea produselor şi alimentelor de origine animală în spaţii improvizate (în sistem de vânzare stradal), nesupuse controlului sanitar veterinar.
Controale ANSVSA. Norme de igienă
O atenție deosebită va fi acordată verificării condițiilor sanitare veterinare și de igienă existente în locurile organizate periodic de către autoritățile locale, în vederea comercializării unor alimente care prezintă caracteristici tradiționale (de ex. târguri de Crăciun).
La nivelul unităţilor de vânzare cu amănuntul supuse înregistrării şi controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se va proceda la:
a) verificarea respectării cerinţelor pentru înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;
b) verificarea respectării cerinţelor de igienă;
c) verificarea trasabilităţii produselor alimentare.
Citește și Topul celor mai căutate cuvinte pe Google și pe Youtube, în 2019. Analiză