CORESI AVANTGARDEN

Coresi Avantgarden, cel mai amplu proiect de regenerare urbană din România

01.12.2018

Proiect emblematic pentru Brașov, Coresi Avantgarden reprezintă “Viața trăită din plin” în viziunea KASPER DEVELOPMENT & CEETRUS. Daniela Kasper este unul dintre dezvoltatorii care a demarat în 2006, la Brașov, proiectul de amploare Avantgarden din cartierul Bartolomeu, unde a construit peste 800 de unități locative. Câțiva ani mai târziu a schimbat zona și a dezvoltat complexul Avantgarden Tractorul, cu 9 blocuri ce însumează peste 450 de unități.

Proiectele construite sub umbrela Kasper Development au avut o contribuție majoră la creșterea ofertei rezidențiale pe piața brașoveană, bucurându-se de un real succes în rândul clienților, datorită câtorva considerente importante: poziționare în locații cheie sau zone aflate în proces de dezvoltare, blocuri cu regim de înălțime de 5-7 etaje, arhitectură modernă, spații verzi generoase alocate în complex, intimitate, datorită numărului redus de apartamente într-un imobil, loc de parcare și boxă de depozitare incluse gratuit pentru fiecare apartament și locuri de joacă pentru copii.

În prezent, Kasper Development dezvoltă complexul Coresi Avantgarden, complex ce va însemna acasă pentru peste 3.000 de familii. Ansamblul este dezvoltat printr-un parteneriat joint venture între Ceetrus România și Kasper Development. Complexul rezidențial oferă perspectiva unică a doi parteneri cu expertize complementare: cea comercială și cea rezidențială, iar la baza parteneriatului stau aceleași valori și filosofie de business pe termen lung. Dezvoltatorii au gândit fiecare metru pătrat de teren din proiect, dar au rezervat teren și pentru utilități sociale, de la drumuri, la unități școlare ce urmează a fi dezvoltate în parteneriat cu autoritățile locale.

Într-un interval de 10 ani, antreprenoarea din Brașov a reușit să finalizeze circa 1.300 de apartamente, în cadrul a trei proiecte construite sub brandul Avantgarden

Kasper Development este o companie cu peste 13 ani de experiență în domeniul dezvoltărilor rezidențiale – proiectare, arhitectură, management de proiect, vânzări, juridic și property management. ”Ceea ce ne dorim să oferim celor care visează la o locuință în  cartierul Coresi Brașov este o zonă în care funcționalitatea se întrepătrunde cu alchimia umană, un mod de viață prietenos și luminos, o zonă de locuit energică, animată de viață”, ne-a declarat Daniela Kasper,  fondatoarea Kasper Development.

După inaugurarea centrului comercial Coresi Shopping Resort în 2015 și a zonei Coresi Street, firescul lucrurilor s-a concretizat în cea de-a treia fază de dezvoltare, respectiv în cea rezidențială. Ansamblul va cuprinde 3.000 de apartamente, întinzându-se pe o suprafață de peste 30 de hectare.

Bucurie pentru viitor

Lumea se schimbă, iar viitorul pare rezervat proiectelor imobiliare mixte, care îmbină componenta de rezidențial cu cea comercială sau de birouri, oferind un ecosistem complet. Acesta este principiul după care s-au ghidat și dezvoltatorii celui mai amplu proiect de regenerare urbană din România. În calitate de urbaniști, nu doar de dezvoltatori imobiliari cu competențe complementare, cei doi asociați vizează animarea de comunități urbane, venind în întâmpinarea nevoilor oamenilor și orașelor.

„Proiectul rezidențial este gândit pe termen lung, cu un plan de dezvoltare pentru opt, zece ani. După primele trei etape aflate în curs de finalizare (1.288 de apartamente), vor urma fazele 4 și 5 cu un potențial total de dezvoltare de 1.800 de apartamente. Ne dorim să reușim la Brașov să oferim comunității, la sfârșitul proiectului, cele circa 3.000 de apartamente prevăzute în masterplan. Dar, mai mult decât apartamente, am dat deja Brașovului tonul pentru un nou stil de viață”, explică Tatian Diaconu, Ceetrus România.

„În inima misiunii noastre se află convingerea că dezvoltarea imobiliară are nevoie de un suflu nou şi de o viziune mai largă, dincolo de interesul individual” – Daniela Kasper, fondator Kasper Development

Prin master planul ambiţios de regenerare a fostei platforme industriale Tractorul, prin mixul de activităţi reunite într-un loc unic, prin dimensiunea şi geografia sa, cartierul Coresi devine un proiect emblematic pentru Brașov.

Proiect urbanistic de poveste

Coresi Avantgarden se adresează brașovenilor care își doresc o locuință de calitate și un stil de viață modern. Ceea ce îl diferențiază față de alte proiecte este, în primul rând, conceptul. Un proiect mixt cuprinde mai multe zone de interes, de exemplu o componentă de comerț, o zonă de birouri, o zonă rezidențială și unități de învățământ (creșă, grădiniță, afterschool) sau alte funcțiuni. Coresi Avantgarden își propune să ofere clienților bucuria de a trăi într-o comunitate plină de vitalitate, un loc unde vecinii au toate facilitățile pentru a socializa și a trăi într-un mediu armonios și dinamic.

Complexul rezidențial Coresi Avantgarden este locul unde o nouă comunitate prinde viață, în întâmpinarea căreia dezvoltatorii vin cu soluții, parteneriate, servicii și momente animate, pentru a îndeplini promisiunea Viața trăită din plin.

Centrul comercial Coresi Shopping Resort din proximitate completează bucuria de a locui într-un cartier care propune un cadru deosebit din punct de vedere arhitectural, prin oferta de activități și atmosfera plină de viață. Printre atuurile proiectului se numără și amenajarea unor spații la parterul blocurilor, unde să fie deschise cabinete stomatologice sau notariale, saloane de înfrumusețare sau soluții mob&deco, băcănii cu produse tradiționale, precum și alte servicii de care au nevoie locuitorii unui cartier, dar care nu există în proximitate.

Noul cartier Coresi beneficiază de infrastructura rutieră dezvoltată recent, de proximitatea cu cel mai mare parc al orașului – Parcul Sportiv, dar și cu zona de activități terțiare și universitare. Suprafața alocată spațiilor verzi este de peste 30%, fiind esențială pentru crearea unor zone de recreere, plimbări și activități sociale în cartier. Spaţiile verzi din complex și aleea pietonală care face legătura cu Parcul Sportiv oferă oportunităţi care încurajează un stil de viaţă activ prin plimbări, alergare, ciclism, dezvoltatorii având intenția de a crea în cartier o „stare de bine”. Dezvoltatorii urmăresc să obţină şi un aspect urbanistic plăcut al întregului cartier. Toate aceste elemente duc la creşterea calităţii vieţii locuitorilor pe termen mediu și lung.

Un concept pentru prezent și viitor

Dezvoltatorii complexului Coresi Avantgarden au obținut certificarea clasa A din punct de vedere al performanţei energetice pentru locuințe, ceea ce se traduce în reducerea cheltuielilor la încălzire pentru clienți. Fiind un proiect mare și cu impact asupra orașului, au fost gândite și proiectate multiple îmbunătăţiri ale pereţilor, plafoanelor şi podelelor. Complexul este construit din materiale de cea mai bună calitate, oferind cumpărătorului alternativa unei investiții rezidențiale durabile, ce îi va conferi condiții de înalt confort într-un spațiu amenajat după un concept arhitectural modern.

Confortul clienților este important pentru dezvoltatori, motiv pentru care s-a apelat la cele mai adecvate și eficiente soluții pentru o izolare termică și fonică de excepție, dar și la soluții inteligente pentru interiorul locuinței. Beneficiarul poate opta pentru dotarea apartamentului cu un kit termic și termostate inteligente. Soluția permite controlul de la distanță, folosind platforma disponibilă pentru telefonul mobil.

Coresi Avantgarden, Proiectul rezidențial al anului

Coresi Avantgarden a fost desemnat în 2017 proiectul rezidențial al anului, atât pentru concept, cât și pentru materialele folosite. “Căutăm întotdeauna tehnologii și inovații care să fie integrate în dezvoltările noastre rezidențiale. De la utilități la eficiență energetică și dotări, totul este conectat. Confortul clienților este important, prin urmare construim responsabil și cu minime repercursiuni asupra mediului, motiv pentru care s-a apelat la cele mai adecvate și eficiente soluții pentru o izolare termică și fonică de excepție pentru complexul rezidențial din zona Tractorul”, explică fondatoarea Kasper Development.

”Tomorrow Shaped Today” este sloganul companiei Kasper Development, iar misiunea pentru viitor a companiei este aceea de a construi inovator și responsabil proiecte unice și prietenoase cu mediul

„În 2017 am atins recorduri după recorduri: numărul vânzărilor în fază de proiect, premiul pentru proiectul rezidențial al anului, dar și extinderea lucrărilor pe șantier – în prezent construim peste 20 de blocuri în paralel. Am triplat echipa de proiect în ultimul an și până în prezent am dat peste 600 de apartamente în folosință. Sunt foarte mulţumită de evoluția acestui proiect ambițios dezvoltat în parteneriat cu Ceetrus. Joint venture-ul a reprezentat o provocare, o mare dovadă de încredere, dar și de recunoaștere a profesionalismului și experienței acumulate în ultimii ani. Din multe puncte de vedere, reprezintă răsplata pentru efortul depus în ultima decadă de echipa Kasper Development și de aportul adus la creșterea segmentului rezidențial pe piața locală. Continuu să văd România ca pe o ţară atractivă pentru investiţii, atât în real estate, cât şi în alte sectoare”, a continuat Daniela Kasper.

Pasiunea, un ingredient esențial pentru reușită

Potrivit antreprenoarei, succesul are la bază mai multe ingrediente, dar cel mai important lucru este să crezi în ceea ce faci, să fii convins că poți face diferența și să poți să-ți proiectezi reușita. Pasiunea este un ingredient esențial. Apoi, totul ține de determinare, de disciplină, de organizare și de perseverență, menținând focusul pe obiectivul propus. Este imposibil să reușești fără flexibilitate, fără să optimizezi constant și fără să găsești mereu soluții pentru provocările apărute pe parcurs.

Totuși, spune Daniela Kasper, cheia succesului stă și în persoanele cu care lucrezi, deoarece „oamenii din echipă au împreună capacitatea de a te ridica, de a oferi plus valoare produsului sau de a te încetini în demersul tău, dacă nu au maturitatea sau experiența necesară”.

În prezent, compania are peste 60 de angajați și 40 de colaboratori direcți. Acum, pe şantierul de pe platforma Tractorul sunt 600 de muncitori, angajaţi ai circa 40 de firme subantrepriză. ”Provocarea este de a găsi forță de muncă calificată. E clar că omenii trebuie plătiţi cu minimum salariul mediu pe economie. Pretindem calitate, avem termene de respectat, cerinţele noastre sunt foarte mari şi aceste lucururi nu le obţii cu salarii mici”, susține Daniela Kasper.

Proiecte de responsabilitate socială

Complexul Coresi Avantgarden are în spate o organizație formată din oameni cărora le pasă de ameliorarea unor probleme sociale, indiferent dacă sunt persoane aflate în situații vulnerabile, probleme de ecologie, sport sau educație. Scopul fiecărei acțiuni nu vizează doar obținerea unui impact imediat în comunitate, ci schimbarea mentalității pe termen lung. Este simplu dacă vrei să ajuți. Iar primul pas începe cu fiecare dintre noi…

Direcțiile vizate de organizație se îndreaptă spre educație, proiecte sociale, sănătate, dar și spre o atitudine responsabilă față de mediu. Încă de la început s-au implicat în proiecte educaționale, pentru categorii de vârstă diferite, dezvoltând parteneriate cu organizații, dar și cu mediul universitar și preuniversitar.

La concursul de informatică organizat de ˮAmerican Computer Science Leagueʺ ACSL, patru elevi de la Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov, susținuți prin sponsorizări de KASPER DEVELOPMENT, alături de reprezentanţii a 225 de licee din Statele Unite, Canada, Europa şi Japonia, au demonstrat în primele etape că pregătirea lor în domeniul programării calculatoarelor este excelentă.

De asemenea, reprezentanții companiei încearcă să convingă tinerii prin diferite programe de practică, internship sau parteneriate cu Facultatea de Construcții că există cerere pentru specialiști pe piața construcțiilor și dezvoltărilor imobiliare, dar puțini candidați sunt dispuși să lucreze în domeniu, având în vedere condițiile de muncă – efort fizic crescut, mediu, temperaturi oscilante.

Echipa KASPER DEVELOPMENT participă anual la fiecare ediție a evenimentului comunității – Brașov Heroes. “Am promis încă de la început că vom contribui la construirea unei comunități bazate pe implicare și pe dorința de a face mai mult. Iar educația reprezintă o prioritate. La cursa cu obstacole am alergat pentru organizarea unui camp cercetășesc pentru 100 de copii și tineri cercetași – proiectul «4 zile de educație cercetășească în natură» și proiectul «Educația salvează vieți!», ce constă în realizarea a 150 de suporturi-curs de educație în școli, pentru elevii din clasele 0-4. Aceste cursuri îndeamnă la schimbarea mentalității elevilor privind protecția și îngrijirea animalelor, dar și la îmbunătățirea cunoștințelor generale în domeniu”, mai precizează reprezentanții complexului brașovean.

Cel mai recent proiect este și cel mai amplu… în acest an angajaţii Kasper Development şi-au donat teambuildingul în folosul comunității brașovene. Proiectul de reabilitare a unei părți din Secția de Urologie a Staționarului Tractorul a fost posibil după ce 113 voluntari au răspuns pozitiv apelului de a reconstrui aceste spații. În loc să meargă în teambuilding la munte sau într-un resort, voluntarii s-au alăturat anul acesta unei cauze sociale. Membrii echipei implicate zi de zi în dezvoltarea și construcția proiectului Coresi Avantgarden au lucrat timp de șase săptămâni pentru a schimba gresia, faianța și toată tâmplăria din secție. Saloanele, băile și vestiarele arată acum precum într-un spital privat.

Cei 113 voluntari au lucrat prin rotație, până seara târziu, pentru a putea să reabiliteze spațiile într-un timp record. Cot la cot au lucrat ingineri constructori, consilieri juridici, IT-işti, contabili sau consultanți de vânzări și astfel au avut posibilitatea să se cunoscă mai bine. În cele șase săptămâni oamenii au prestat în paralel cele două activităţi, de voluntariat și la locul de muncă. Managerul companiei a declarat că motivația și dorința de a finaliza proiectul a crescut în rândul angajaților, iar acțiunea a contribuit la o mai bună comunicare și relaționare între departamente.

Evoluție financiară

Dacă în anul 2015, compania își desfășura activitatea cu 60 de angajați și înregistra o cifră de afaceri de 17 milioane de lei, evoluția a fost marcată de un trend ascendent în anii următori, ajungând în 2017 la 62 de angajați și o cifră de afaceri de peste 103 milioane de lei.  În 2018, compania a ajuns la 70 de angajați iar aspectul financiar își păstrează trendul pozitiv.

Respectându-și promisiunea de a nu construi doar metri pătrați, ci de a crea noi spații de viață pentru locuitori, Coresi Avantgarden aduce un plus de valoare orașului, dar mai ales locuitorilor săi, conferind liantul care crează comunități de oameni și care facilitează trăirea vieții din plin.

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Coresi Avantgarden, cel mai amplu proiect de regenerare urbană din România

  1. Pingback: Revista presei - stiri afaceri - Coresi Avantgarden, cel mai amplu proiect de regenerare urbană din România

Comentariile nu sunt permise.