În condiţiile în care, în România, tendinţa generală este spre o creştere tot mai mare a consumului de informaţii şi a documentării utilizând dispozitivele mobile, acest trend s-a păstrat şi pentru ziua de 14 februarie, arată o analiză realizată de Today’s.
Prin urmare, când vine vorba de cei mai căutaţi termeni pe motorul de căutare Google, de Ziua Îndrăgostiţilor, lista acestora cuprinde: cadouri pentru el sau cadouri pentru ea, cadouri ziua îndrăgostiţilor, cadouri pentru iubit, cadouri pentru iubită, cadouri personalizate, cadouri ziua îndrăgostiţilor pentru el şi cadouri ziua îndrăgostiţilor pentru ea.
De asemenea, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, popularitatea dispozitivelor mobile – cele mai populare fiind smartphone-urile – a crescut cu până la 14%.
Agenţia de marketing online Today’s a realizat o analiză a ceea ce se întâmplat pe Internet, în ziua în care oamenii se preocupă de cum să celebreze cât mai bine ziua iubirii, Valentine’s Day.
Conform studiului, s-a remarcat o creştere a căutărilor pentru cadou pentru ea, de la aproximativ 124.000 în 2015 la aproape 135.000 în 2016. În ceea ce priveşte căutarea cadou pentru el, aici diferenţa este similară, doar că volumul total se apropie de 120.000 de căutări. Este interesant un alt aspect al căutării online: bărbaţii se bazează mai mult pe Internet pentru a găsi cadoul potrivit, în timp ce femeile preferă shopping clasic, prin magazine.
Conform datelor Google Trends, Today’s a precizat că tendinţele de interes general pentru cadouri au anual câteva vârfuri. Cel mai mare este în luna decembrie, urmată de februarie, iar pe locul trei este martie. Acestea două din urmă sunt foarte bune pentru florăriile online, căutările online crescând foarte mult. Cele mai puţine căutări referitoare la cadouri sunt în lunile mai – iunie. Analiza Today’s mai arată că în ultimii 10 ani, între 2005 – 2015 căutarea generală „cadouri” pe Google a înregistrat o scădere de aproximativ 30-40%.
Totuşi, căutările specifice de tip „cadouri pentru ea“ sau „cadouri personalizate“ înregistrează o creştere. Acest detaliu relevă cum se schimbă comportamentul de căutare în mediul online, utilizatorii devenind din ce în ce mai „nişaţi“ şi mai siguri de ceea ce vor să cumpere şi despre ce vor să se informeze.