Eco-vouchere 2019 Primaria Capitalei

Eco-vouchere 2019 Primăria Capitalei. Perioada de utilizare a fost prelungită

18.09.2019

Eco-vouchere 2019 Primăria Capitalei. Perioada de utilizare a eco-voucherelor a fost prelungită. Astfel, la propunerea Primarului General, Gabriela Firea, consilierii generali ai Capitalei au aprobat prelungirea termenului de valabilitate a eco-voucherelor emise în cadrul „Programului de stimulare a eliminării din traficul bucureștean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare”.

„În luna august, atunci când am anunțat prelungirea, erau deja utilizate în magazine 2/3 dintre cele 4.194 de ecovouchere acordate, iar acum iată că venim cu actul promis, întrucât colegii care se ocupă de program au constatat că este oportună această decizie și doresc ca bucureștenii care le-au obținut în urma radierii propriului autovehicul poluant să poată beneficia de ele. Am prelungit valabilitatea eco-voucherelor cu încă 2 luni, până la 30.11.2019″, a afirmat  Primarul General, Gabriela Firea.

Eco-vouchere 2019 Primăria Capitalei. Valoarea nominală: 9.000 lei

Eco-voucherele pot fi folosite în 47 de magazine partenere. Fiecare ecovoucher are o valoare nominală de 9.000 lei și poate fi utilizat în vederea cumpărării exclusive de:

  • autoturisme noi Euro 6, non-diesel
  • mijloace de locomoție noi „prietenoase cu mediul”, non–diesel, hibride sau electrice
  • electronice și electrocasnice cu clasa energetică superioară

Eco-vouchere 2019 Primăria Capitalei. Lista magazinelor participante este disponibilă pe site-ul Primăriei Municipiului București. Tot acolo se regăsesc condițiile de utilizare a eco-voucherelor.

Obligații pentru beneficiari

Beneficiarii eco-voucherelor au obligația prezentării actului de identitate valabil cu domiciliul în București la momentul cumpărării produselor.

Eco-vouchere 2019 Primăria Capitalei. Programul face parte din setul de acțiuni prevăzute în Planul Integrat de Calitate a Aerului. Ținta este de a elimina din traficul bucureștean a 5.000 de autovehicule vechi, cu norme de poluare inferioare.

Citește și Sectorul microîntreprinderilor din România. Cele mai mari provocări

 

 

 

Citiți și despre:

3 păreri la “Eco-vouchere 2019 Primăria Capitalei. Perioada de utilizare a fost prelungită

  1. Pingback: Fabrica CIECH Soda Romania - Faza de stand-by | Jurnalul de Afaceri

  2. Pingback: Revista presei - stiri afaceri - Fabrica CIECH Soda România a intra în faza de stand-by

  3. Pingback: Conferinta DigiCon '19 - Subiectele dezbatute | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.