Fonduri europene pentru somaj tehnic

Fonduri europene pentru şomaj tehnic. Anunţul făcut de ANOFM

07.08.2020

Fonduri europene pentru şomaj tehnic. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a anunţat că a reușit să atragă fonduri europene în valoare de peste 294 de milioane de euro. Aceste fonduri sunt destinate susţinerii măsurii șomajului tehnic.

Fonduri europene pentru şomaj tehnic. POCU 2014 – 2020

Prin proiectul #SPER – SPRIJIN PENTRU ANGAJATORI ŞI ANGAJAŢI, dezvoltat prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020 (POCU), ANOFM a atras peste 294 de milioane de euro, bani care acoperă o parte importantă din sumele necesare pentru susținerea măsurii șomajului tehnic, acordate angajatorilor afectați de măsurile adoptate la nivel național pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Fonduri europene pentru şomaj tehnic. Ce spune preşedintele ANOFM

„În ultimele luni ne-am concentrat să implementăm măsurile potrivite care să susțină piața muncii, însă la fel de important a fost și să găsim surse externe de finanțare, pentru ca povara financiară să nu fie suportată doar din bugetul public.

Faptul că am obținut fonduri europene pentru susținerea măsurii șomajului tehnic ne arată că aceasta a fost una pe cât de necesară, pe atât de rapid și eficient implementată, reușind astfel să treacă de rigorile europene și să primească finanțare de la Bruxelles. Această reușită nu ar fi fost însă posibilă fără sprijinul colegilor noștri din Ministerul Fondurilor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman, cărora le mulțumesc pentru eforturile depuse,” a declarat Victor Picu, președinte ANOFM.

Două cereri de rambursare

Fonduri europene pentru şomaj tehnic. Cu sprijinul agențiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, implicate în mod direct în implementarea măsurii, ANOFM, ca beneficiar al proiectului, a depus două cereri de rambursare pentru care a fost autorizată de către AMPOCU suma de 1.423.845.268 lei.

Citeşte şi Teste Covid-19. Anunţul făcut de InfoCons

 

 

Citiți și despre: