Stiri: Constructii

Podul Poarta Albă-Midia-Năvodari

RE/MAX România deschide două noi birouri. Unde sunt acestea situate?

21.07.2020

Franciză RE/MAX România. Liderul mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment anunță extinderea rețelei din România cu încă două birouri – în București și în Iași. Noile birouri au fost inaugurate în unele dintre cele mai efervescente piețe imobiliare la nivel național.

RE/MAX Optimus este a 12-a franciză a brandului din București. De asemenea, RE/MAX Communities este al doilea birou deschis în Iași.

Franciză RE/MAX România. Biroul RE/MAX Optimus

Biroul RE/MAX Optimus este lansat pe piața din Bucureşti de două antreprenoare cu experiență îndelungată în real-estate. Mădălina Manoilă și Cristina Ailioaei au lucrat ca agenți imobiliari în cadrul unor birouri RE/MAX, unde și-au format sau consolidat expertiza în domeniu și s-au familiarizat cu modul de funcționare al brandului. Astfel, decizia de deschidere a propriei agenții RE/MAX a reprezentat un pas firesc al dezvoltării lor profesionale.

„Cunoscând toate avantajele oferite de RE/MAX, am ales cea mai ușoară tranziție, care ne ajută, de altfel, să câștigăm timp prețios pentru a putea gândi strategii de dezvoltare. Suntem încrezătoare că mixul nostru de specialiști în imobiliare, construcții și comunicare ne face cea mai avansată soluție din piață. Scopul nostru este ca fiecare proiect în care ne vom implica să beneficieze de un plus optim de valoare adăugată, în funcție de condițiile pieței”, a declarat Mădălina Manoilă, Broker/Owner RE/MAX Optimus.

Franciză RE/MAX România. Obiective pe termen scurt şi mediu

Unul dintre obiectivele principale ale RE/MAX Optimus pe termen scurt și mediu este recrutarea, ulterior creșterea și dezvoltarea agenților. În cadrul biroului lor, fiecare agent nou care se asociază ca partener, cu sau fără experiență, va fi integrat într-un mod activ și creativ și i se vor pune la dispoziție toate facilitățile oferite de RE/MAX pentru dezvoltare profesională. Printre acestea se numără și posibilitatea de promovare a proiectelor pe casebune.ro, platforma parteneră RE/MAX Optimus, fondată de George Buhnici.

„În acest moment, echipa este cel mai important asset pe care îl poate avea o agenție imobiliară. Colaborarea cu brandul RE/MAX ne ajută și în acest demers întrucât ne pune la dispoziție o platformă educațională, o bază de date, precum și puterea brandului. În acest fel, ponderea de retenție a agenților crește, dându-ne posibilitatea de a forma o echipă cât mai sudată”, a adăugat Cristina Ailioaei, Broker/Owner RE/MAX Optimus.

Franciză RE/MAX România. MAX Communities din Iași

Franciza RE/MAX Communities din Iași, a doua unitate aflată sub umbrela RE/MAX din acest oraș, a fost deschisă de Vasile Grosu, un antreprenor cu specializare în comerț, dar cu o expertiză de peste 10 ani în imobiliare. Posibilitatea de a face parte dintr-o comunitate mondială, precum și componenta educațională care vine la pachet cu această colaborare sunt motivele principale care l-au determinat să aleagă brandul RE/MAX.

„Mi-am dorit să mă alătur celor mai buni din domeniu, de aceea am ales RE/MAX ca partener pe acest nou drum. Pe lângă faptul că sunt lideri în imobiliare, m-a convins rețeaua globală a brandului, precum și resursele educaționale oferite prin intermediul Academiei RE/MAX, avantaje care se vor reflecta, cu siguranță, în rezultatele obținute”, a declarat Vasile Grosu, Broker/Owner RE/MAX Communities.

Citeşte şi IMM-urile din România investesc prea puţini bani pentru tehnologizare