Globalworth Square.

Rezultate financiare bune pentru Globalworth, în 2018

11.03.2019

Globalworth rezultate financiare 2018. Compania a anunțat că a înregistrat în 2018 o creștere cu 161% a venitului operațional net, comparativ cu anul anterior. Avansul puternic a avut la bază extinderea continuă, atât în România, cât și în Polonia, prin finalizarea de achiziții, proiecte de dezvoltare și încheierea de noi parteneriate.

Astfel, venitul operațional net raportat de companie a crescut la 133.4 milioane de euro.

Globalworth rezultate financiare 2018. Suprafața totală închiriabilă

Suprafața totală închiriabilă a portofoliului companiei a atins 1 million de metri pătrați. În plus, valoarea acestuia a crescut cu 35.6%, ajungând la 2.5 miliarde de euro. Din total, 51% provine din România și 49% din Polonia.

“2018 a fost un an extraordinar pentru Globalworth, un an în care compania a continuat să crească într-un ritm rapid, atât prin investiții atractive în active producătoare de venit, cu potențial de management al activelor, cât și prin proiecte de dezvoltare. Iar acest lucru este vizibil și în creșterea semnificativă a rezultatelor financiare, atât în cadrul portofoliului din România, cât și în cel din Polonia. Suntem mândri că am reușit să poziționăm Globalworth drept principalul proprietar instituțional de birouri din Europa Centrală și de Est, cu un portofoliu de cea mai înaltă calitate, susținut de o echipă puternică, formată din profesioniști cu experiență”, a declarat Dimitris Raptis, Deputy Chief Executive Officer și Chief Investment Officer la Globalworth.

Acesta a mai spus că având în vedere investițiile pe care compania le are în plan, perspectivele pieței sunt convingătoare. Așadar, Globalworth este pregătită să facă noi pași importanți și în 2019.

Globalworth rezultate financiare 2018.  Achiziții

Anul trecut, Globalworth a încheiat achiziții cu o valoare totală de 538 millioane de euro. Acestea includ cinci investiții în clădiri din Polonia și trei terenuri achiziționate în București, unde compania își propune să dezvolte noi clădiri de birouri.

Compania a negociat și preluarea sau extinderea a 121.800 de metri pătrați de spațiu comercial în România și Polonia, dintre care 67.900 de metri pătrați sunt reprezentați de noi închirieri sau extinderi și 54.000 de metri pătrați de reînnoiri.

Globalworth rezultate financiare 2018. Dezvoltarea proiectelor

În plus, în ceea ce privește dezvoltarea proiectelor deja începute, compania a finalizat atât faza A a complexului Globalworth Campus, odată cu livrarea clădirii Tower II, cât și noul sediu al companiei Renault, acestea adăugând portofoliului 70.500 de metri pătrați de spații de birouri de înaltă calitate.
Construcția ultimei clădiri de birouri din cadrul Gobalworth Campus, Tower III, cu o suprafață de 34.800 de metri pătrați, este în plină desfășurare și urmează să fie finalizată în T4-2019, aceasta fiind încă de la finalul anului 2018 în proporție de 60% închiriată sau în curs de închiriere.

Globalworth rezultate financiare 2018. Proiecte noi

Compania a demarat și lucrările la două proiecte noi:

  • clădirea de birouri Globalworth Square, cu o suprafață de 26.400 de metri pătrați
  • o unitate de 17.700 mp în cadrul parcului industrial TAP II din Timișoara

Pe viitor, Globalworth își propune să își extindă portofoliul cu încă 76.000 de metri pătrați de noi proiecte de birouri în București. La acestea se adaugă până la 150.000 de metri pătrați de proiecte industriale și logistice ușoare în Timișoara.

Globalworth rezultate financiare 2018. Certificări

La finalul lui 2018, proprietățile care dețin certificări Green reprezentau 71% din portofoliul companiei. Acestea aveau un potențial de creștere de până la peste 100%.

”După un an dinamic, în care compania și-a consolidat poziția de lider pe piața birourilor din Europa Centrală și de Est, Globalworth continuă să evalueze noi oportunități de investiții de înaltă calitate. Având în vedere aceste planuri de investiții și obiectivul de a menține un LTV pe termen lung de sub 40%, în viitorul apropiat Globalworth va căuta noi oportunități care să îi permită să acumuleze un capital suplimentar de până la 500 milioane de euro”, au afirmat reprezentanții companiei.

Citește și CONSTRUCT – AMBIENT EXPO 2019 începe joi, la Romexpo

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Rezultate financiare bune pentru Globalworth, în 2018

  1. Pingback: ROMTHERM 2019 Romexpo - Cand are loc targul? | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.