Înscrieri Rezidenţiat 2020. Au început înscrierile pentru concursul de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, sesiunea 2020. Concursul de intrare în Rezidențiat 2020 va fi organizat de către Ministerul Sănătății în data de 15 noiembrie 2020 și se va desfășura în condiții speciale, impuse de contextul epidemiologic actual.
Înscrieri Rezidenţiat 2020. Măsuri speciale
Vor fi prevăzute măsuri igienico-sanitare pentru protejarea candidaților, dar și a personalului implicat în organizare -purtarea obligatorie a măștii medicale pe durata desfășurării examenului, circuite distincte pentru intrare/ieșire din sălile de concurs, măsurarea temperaturii la intrarea în săli, asigurarea dezinfectanților pentru mâini și suprafețe, alocarea unui număr mai mare de săli de concurs pentru asigurarea distanțării fizice, precum și asigurarea unor săli speciale pentru candidații cu temperatură.
Înscrieri Rezidenţiat 2020. 6 centre universitare
La fel ca în anii trecuți, concursul se va desfășura în 6 centre universitare:
- București
- Cluj-Napoca
- Craiova
- Iași
- Târgu Mureș
- Timișoara
Examenul va fi susţinut după aceeași metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.
Înscrieri Rezidenţiat 2020. Locuri scoase la concurs
În această sesiune vor fi scoase la concurs un număr de 7061 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire astfel:
4518 locuri și posturi pentru domeniul medicină, câte 1219 locuri și posturi pentru medicină dentară și farmacie, un număr de 105 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie – MApN, Ministerul Justiției și MAI.
Ce spune ministrul Sănătăţii?
“Pregătim acest concurs împreună cu centrele universitare într-un an total atipic. Am suplimentat cu 961 locuri cifrele de școlarizare pentru a asigura acoperirea deficitului de personal în specialități cu număr de pacienți crescut, precum și pentru pregătirea de medici specialiști în anestezie și terapie intensivă, pneumologie, medicină de urgență, radiologie-imagistică medicală, epidemiologie, medicină de laborator, microbiologie, igienă în contexul pandemiei de SARS-COV2. Și în acest an, toți absolvenții care reușesc să treacă pragul de 60 la sută din punctajul maxim pe domeniu, pe țară, vor fi admiși. Urez succes tuturor participanților la concurs și îi asigur de tot suportul meu”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru
Înscrieri Rezidenţiat 2020. Specialişti pentru oncologie
Totodată în 2020 s-a avut în vedere asigurarea cu specialiști pentru programele naționale de oncologie și depistarea afecțiunilor oncologice, acordarea asistenței medicale pentru copii, precum și necesitatea formării unui număr sporit de specialiști care să trateze bolile cardiovasculare și ale aparatului circulator, respectiv pentru asigurarea transplantului de organe.
Înscrieri Rezidenţiat 2020. Dosarele se depun prin poştă sau la DSP-uri
Înscrierile pentru concurs se vor efectua în perioada 8 – 20 octombrie 2020, inclusiv data poştei, prin:
- direcţiile de sănătate publică
- ministerele cu reţea sanitară proprie
Dosarele vor fi depuse prin poştă sau servicii de curierat, cu confirmare de primire. Pentru primirea plicurilor cu dosarele de concurs, direcţiile de sănătate publică, respectiv ministerele cu reţea sanitară proprie vor asigura permanenţă în zilele nelucrătoare.
Candidaţii care nu doresc să depună documente în copie legalizată se pot prezenta pentru depunerea dosarului, la orice direcţie de sănătate publică, având asupra lor şi documentele în original, în vederea certificării.
Citeşte şi Rezidenţiat 2020: Când are loc examenul? Locuri, grile şi Tematică pentru Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie