intarzieri trenuri CFR

Întârzieri trenuri CFR. Anunț important pentru cei care circulă astăzi cu trenul!

28.11.2018

Întârzieri trenuri CFR. Cod Galben de ninsori.Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile, anunță CFR, într-un comunicat de presă. Compania Naţională de Căi Ferate – CFR a anunțat publicul că traficul feroviar este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată. Circulaţia trenurilor este însă adaptată la condiţiile meteo nefavorabile.

Întârzieri trenuri CFR. Cod Galben de ninsori. Mesajul transmis pentru cei care merg cu trenul

”Pasagerii sunt rugați ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească”, precizează compania.

De asemenea, cei care călătoresc cu trenul se pot informa cu privire la ora de sosire/de plecare a trenurilor din gările București Nord, Brașov, Craiova și Timișoara pe site-ul www.cfr.ro.

„CFR SA va menţine permanent legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF), astfel încât traficul feroviar să fie operaţional pe toate magistralele feroviare”, precizează CFR.

Citește și CFR SA a dat în exploatare un traseu feroviar nou-construit

Întârzieri trenuri CFR. Cod Galben de ninsori. Un număr redus de trenuri înregistrează la această oră întârzieri la sosire

CFR mai precizează că un număr redus de trenuri înregistrează la această oră întârzieri la sosire. Acestea sunt însă determinate de adaptarea circulației la condițiile meteo sau de pregătirea şi verificarea suplimentară a materialului rulant pentru reînscrierea în cursă.

Întârzieri trenuri CFR. Cod Galben de ninsori. Verificarea stării infrastructurii

Angajaţii companiei CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare, verifică starea infrastruturii. Acest lucru se realizează pe toate secţiile de cale ferată de pe raza celor 17 judeţe aflate sub cod galben de ninsori şi viscol. Pe segmentele în care situația o impune se va interveni cu personal de specialitate şi utilaje. Astfel, se va realiza remedierea tuturor deranjamentelor tehnice.

Citește și Trenuri Viena 2019: Anunţul făcut de CFR Călători

 

 

 

 

Citiți și despre:

2 păreri la “Întârzieri trenuri CFR. Anunț important pentru cei care circulă astăzi cu trenul!

  1. Pingback: INFOTRAFIC. Drumuri inchise din cauza zapazii | Jurnalul de Afaceri

  2. Pingback: Revista presei - stiri afaceri - INFOTRAFIC. Drumuri închise din cauza zăpezii. Sfaturi pentru șoferi

Comentariile nu sunt permise.