Slide

Stiri: Finante

Plata facturilor, o problema in Romania

Plata facturilor, o problemă în România

10.10.2018

Nicio schimbare în ultimul an în ceea ce priveşte comportamentul de plată al românilor. Astfel, conform unui studiu realizat de EOS, anul acesta, românii s-au comportat la fel ca în 2018 când vine vorba de plata la timp a facturilor.

La ora actuală, 74% dintre facturi sunt plătite la timp. Acelaşi procent s-a înregistrat şi anul trecut.

Studiul arată că firmele au menținut același termen de plată ca şi în 2017, atât pentru clienții persoane fizice (B2C), cât și pentru clienții persoane juridice (B2B).

Plata facturilor: Punctualitatea

Unul dintre motivele pentru care punctualitatea plăților a stagnat ar putea fi reprezentat de scadența medie acordată, de 37 de zile. Nici aceasta nu s-a schimbat în 2018.

Termenele de plată sunt aceleași ca în 2017. Astfel, 68% dintre clienții B2B au scadențe de cel puțin 40 de zile şi doar 38% dintre clienții B2C au acest privilegiu.

„Cu toate acestea, în ciuda menținerii constante a numărului de plăți efectuate la timp, România este una dintre țările est-europene cu numărul cel mai redus de facturi achitate la timp, alături de Grecia și Slovacia”, se mai arată în studiul EOS.

Plata facturilor: Nivelul mediu de creanţe neîncasate

Şi nivelul de creanțe neîncasate a rămas același ca în 2017. Mai exact, este vorba de 4%. Acesta are un impact negativ asupra economiei din ţara noastră. Spre comparație, nivelul mediu de creanțe neîncasate la nivelul Europei de Est este mai mic, de 3%.

Pe de altă parte, media plăților întârziate a ajuns la 22% – cu 1 punct procentual mai puțin decât în 2017.

Principalele motive pentru care clienții B2B (persoane juridice) nu plătesc sunt:

– neîncasarea plăților de la proprii clienți (74%),

– utilizarea liniilor de credit de la furnizori (66%).

În ceea ce îi privește pe clienții persoane fizice, ei întârzie cu plata sau nu achită deloc facturile din cauza problemelor temporare cu banii (72%) și supraîndatorării (59%).

Plata facturilor: Probleme pentru companii

„Chiar și o singură factură neplătită are efecte negative asupra unei companii. Când vorbim însă de sute de mii de facturi neplătite, companiile implicate pot suferi pierderi care, în unele cazuri, pot să ajungă la milioane de euro. Din cauza întârzierilor plăților, companiile din România suferă cel mai mult de pierderi de profit (59%), probleme cu fluxul de numerar (42%) și creșterea dobânzilor (38%)”, se explică în studiul EOS.

Citeşte şi Salariul mediu în România s-a redus în luna august. Motivul?