Stiri: Sanatate

Premiul Nobel pentru Medicina 2018 Imunoterapia

Premiul Nobel pentru Medicină 2018: Imunoterapia, un nou tratament inovator şi revoluţionar pentru cancer

02.10.2018

Premiul Nobel pentru Medicină 2018 merge către o nouă terapie anticancer inovativă şi revoluţionară. Mai exact este vorba de inhibarea reglării negative a sistemului imunitar. Generic, acest tratament poartă numele de imunoterapie sau terapia imunologică.

Premiul Nobel pentru Medicină 2018: James P. Allison și Tasuku Honjo

Adunarea Nobel la Institutul Karolinska a decis să acorde Premiul Nobel pentru Medicină în 2018 echipei de cercetători formată din James P. Allison și Tasuku Honjo pentru descoperirea unui nou tratament împotriva cancerului.

Cancerul ucide milioane de oameni în fiecare an și este una dintre cele mai mari provocări din domeniul medicinei.

Premiul Nobel pentru Medicină 2018: Stimularea sistemului imunitar

Prin stimularea capacității sistemului nostru imunitar de a ataca celulele canceroase, laureații premiului Nobel pentru Medicină din acest an au stabilit un principiu complet nou pentru terapia împotriva cancerului.

James P. Allison a studiat o proteină care funcționează ca o „frână” a sistemului imunitar. El și-a dat seama de potențialul de a elibera această „frână” și, prin urmare, de a permite sistemului nostru imunitar să atace tumorile canceroase. După aceea, el a dezvoltat acest concept într-o abordare complet nouă pentru tratarea pacienților care suferă de cancer.

În paralel, Tasuku Honjo a descoperit şi el o proteină care face parte din sistemul nostru imunitar. De asemenea, el a observat că aceasta funcţionează tot ca o „frână”, însă are un mecanism diferit de acțiune.

Premiul Nobel pentru Medicină 2018: Terapiile, uimitor de eficiente

Terapiile bazate pe descoperirea făcută de aceștia s-au dovedit a fi uimitor de eficiente în lupta împotriva cancerului.

Cei doi oameni de ştiinţă au arătat cum pot fi folosite strategii diferite de inhibare a acestor proteine care frânează lupta purtată de sistemul imunitar în tratamentul cancerului.

Descoperirile celor doi laureați ai Premiului Nobel pentru Medicină 2018 reprezintă un reper important în lupta împotriva cancerului.

Premiul Nobel pentru Medicină 2018: Poate fi imunitatea angajată în distrugerea celulelor canceroase?

Cancerul cuprinde mai multe afecțiuni diferite, toate caracterizate prin proliferarea necontrolată a unor celule anormale. Aceste celule, numite canceroase, au capacitatea de a se răspândi în organele și țesuturile sănătoase.

Premiul Nobel pentru Medicină 2018: Ce terapii există în prezent?

Există o serie de abordări terapeutice disponibile pentru tratamentul cancerului. Aici sunt incluse intervenții chirurgicale, radioterapia, chimioterapia etc. Unele dintre aceste tratamente au fost premiate cu premiul Nobel.

Premiul Nobel pentru Medicină a mai fost acordat şi pentru tratamentul hormonal al cancerului de prostată (Huggins, 1966), pentru chimioterapie (Elion și Hitchins, 1988) și pentru transplantul de măduvă osoasă pentru leucemie (Thomas 1990).

Premiul Nobel pentru Medicină 2018: Formele avansate de cancer

Cu toate acestea, formele avansate de cancer rămân extrem de dificil de tratat. Şi, din acest motiv, este mare nevoie de noi strategii terapeutice.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, s-a constatat că activarea sistemului imunitar ar putea fi o strategie de luat în seamă împotriva cancerului. S-au făcut studii în care s-au infectat pacienţii cu bacterii pentru a activa sistemul imunitar. Aceste metode au avut rezultate modeste. Chiar şi aşa, o variantă a acestei strategii de tratament este utilizată în prezent în tratamentul cancerului de vezică urinară.

Prin urmare, s-a constatat că sunt necesare mai multe cercetări. Aşadar, mulți oameni de știință s-au angajat în cercetări remarcabile și au descoperit mecanisme fundamentale de funcţionare a sistemului imunitar. De asemenea, ei au descoperit modurile în care sistemul imunitar poate recunoaște celulele canceroase. În ciuda progreselor științifice remarcabile, încercările de a dezvolta noi strategii de tratare a cancerului s-au dovedit dificile.

Premiul Nobel pentru Medicină 2018: Celulele T

Proprietatea fundamentală a sistemului nostru imunitar este reprezentată de abilitatea de a face diferenţa între celulele organismului şi bacteriile invadatoare, viruși și alte pericole. Celulele T, un tip de globule albe, sunt actori-cheie în această diferenţiere.

Premiul Nobel pentru Medicină 2018: Un nou principiu – proteina CTLA-4

În anii ’90, în laboratorul său de la Universitatea din California, Berkeley, James P. Allison a studiat proteina CTLA-4, care face parte din celulele T. El a fost unul dintre oamenii de știință care au făcut observația că CTLA-4 funcționează ca o frână a celulelor T.

Alte echipe de cercetare au exploatat acest mecanism ca strategie în tratamentul bolilor autoimune.

Totuși, Allison avea o idee cu totul inedită. El a dezvoltat un anticorp care ar putea bloca funcţia proteinei CTLA-4. Omul de ştiinţă a început acum să cerceteze dacă blocarea CTLA-4 ar putea decupla frâna pusă de celulele T și dacă, astfel, sistemul imunitar poate ataca celulele canceroase.

Premiul Nobel pentru Medicină 2018: Șoarecii cu cancer au fost vindecați

Allison și colaboratorii au efectuat un prim experiment la sfârșitul anului 1994. Rezultatele au fost spectaculoase. Șoarecii cu cancer au fost vindecați prin tratamentul cu anticorpi care inhibă frânarea activității celulelor. În ciuda interesului mic acordat din partea industriei farmaceutice, Allison și-a continuat eforturile sale de a dezvolta un tratament pentru oameni.

Rezultatele promițătoare nu au întârziat să apară, iar în 2010 un studiu clinic important a arătat efecte extraordinare la pacienții cu melanom avansat, un tip de cancer de piele. La câțiva pacienți, cancerul a dispărut complet.

Premiul Nobel pentru Medicină 2018: Descoperirea PD-1

În anul 1992, înainte de descoperirea lui Allison, Tasuku Honjo a descoperit PD-1, o altă proteină a celulelor T. Hotărât să îi descopere rolul, acesta a explorat cu meticulozitate funcția sa într-o serie de experimente efectuate în laboratorul său de la Universitatea din Kyoto.

Rezultatele au arătat că PD-1, proteină similară cu CTLA-4, funcționează, de asemenea, ca o frână, dar acționează printr-un mecanism diferit. În experimentele pe animale, blocarea PD-1 s-a dovedit, de asemenea, o strategie promițătoare în lupta împotriva cancerului. În 2012 un studiu a demonstrat eficacitatea clară în tratamentul pacienților cu diferite tipuri de cancer. Rezultatele au fost excepţionale. S-a ajuns la o remisiune pe termen lung a cancerului și la o posibilă vindecare la mai mulți pacienți cu cancer metastatic, o afecțiune care anterior fusese considerată în esență netratabilă.

Premiul Nobel pentru Medicină 2018: Imunoterapia are efect

După studiile inițiale care arată efectele blocării CTLA-4 și PD-1, dezvoltarea clinică a fost una importantă. Acum ştim că tratamentul, denumit adesea terapie imunologică sau imunoterapie, are efect pentru anumite grupuri de pacienti cu cancer avansat.

Similar cu alte terapii pentru cancer, se observă însă şi efecte secundare, care pot fi grave și chiar pot pune în pericol viața. Acestea sunt cauzate de un răspuns imunitar hiperactiv care duce la reacții autoimune, dar sunt de obicei gestionabile.

Dintre cele două strategii de tratament, terapia împotriva PD-1 s-a dovedit a fi mai eficace și au fost observate rezultate pozitive în mai multe tipuri de cancer, inclusiv cancer pulmonar, cancer renal, limfom și melanom.

Premiul Nobel pentru Medicină 2018: O terapie asociată

Studiile clinice noi indică faptul că o terapia asociată, care vizează atât CTLA-4 cât și PD-1, poate fi chiar mai eficientă, așa cum s-a demonstrat la pacienții cu melanom.

Un număr mare de studii care au inclus imunoterapia sunt, în prezent, în curs de desfășurare. Acestea includ majoritatea tipurilor de cancer.

Premiul Nobel pentru Medicină 2018: Terapia imunologică a revoluționat tratamentul împotriva cancerului

De mai bine de 100 de ani, oamenii de ştiintă au încercat să folosească sistemul imunitar în lupta împotriva cancerului. Până la descoperirile celor doi laureați, progresul în dezvoltarea clinică a fost unul modest.

Prin urmare, terapia imunologică a revoluționat tratamentul împotriva cancerului și a schimbat fundamental modul în care vedem acum strategia anti-cancer.

Citeşte şi Un nou tratament pentru cancerul de piele