Tranzactiile imobiliare din Cluj - Napoca

Prețurile apartamentelor în 2018. Evoluția din marile orașe ale României

09.01.2019

Prețurile apartamentelor în 2018. Preţul mediu pentru apartamentele noi şi vechi disponibile spre vânzare la nivelul întregii țări a ajuns, la finele lui decembrie 2018, la o valoare de 1.239 de euro pe metrul pătrat util. Nivelul este în scădere cu 0,2% faţă de luna precedentă, când se situa la 1.242 euro/mp, conform unei analize realizată de Imobiliare.ro.

Pe întreg parcursul anului trecut, Indicele Imobiliare.ro a avut un avans de 6,4% al preţurilor, în condiţiile în care, în decembrie 2017, pretenţiile vânzătorilor erau la o medie de 1.164 euro/mp. În schimb, preţurile apartamentelor au consemnat o marjă de creştere de aproape 11% în 2017 şi, respectiv, de 10,4% în 2016.

Prețurile apartamentelor în 2018. Tendința de temperare este evidentă

Tendinţa de temperare a ritmului scumpirilor este evidentă. Acest fapt reprezintă un semn pozitiv al stabilizării pieţei, mai ales că un ritm de creştere de 10% pe an este dificil de susţinut pe termen mediu şi lung.

Prețurile apartamentelor în 2018. București

În Bucureşti, pretenţiile proprietarilor au ajuns, la finele lui decembrie 2018, la o valoare de 1.335 euro/mp, în creştere cu 0,5% faţă de luna precedentă, când se situau la 1.329 euro/mp.

Preţurile apartamentelor din Capitală au consemnat, pentru întreg anul 2018, un avans de 6% (de la 1.259 euro/mp în decembrie 2017).

Prețurile apartamentelor în 2018. Brașov

În Braşov, apartamentele aveau un preț mediu de 1.102 euro/mp la sfârşitul lui decembrie. Nivelul este în creştere cu 1,9% faţă de noiembrie (de la 1.081 euro/mp) şi cu 9,4% faţă de perioada similară a anului precedent (când se situau la 1.007 euro/mp).

Braşovul se află, așadar, printre marile centre regionale analizate, pe primul loc în clasamentul creşterilor anuale de preţ la apartamente.

Prețurile apartamentelor în 2018. Cluj-Napoca

Dacă anii trecuţi a ţinut capul de afiş în materie de scumpiri pe segmentul rezidenţial, anul trecut, ritmul de creştere a preţurilor s-a temperat sensibil şi în Cluj-Napoca.

Preţurile au ajuns la o valoare de 1.555 euro/mp la finele lunii decembrie, în scădere cu 0,1% faţă de noiembrie (de la 1.556 euro/mp), dar în creştere cu 6,7% faţă de perioada similară a anului 2017 (de la 1.457 euro/mp).

Prețurile apartamentelor în 2018. Constanța

În Constanţa, suma medie cerută a scăzut cu 1,4% în decembrie (de la 1.133 euro/mp la 1.117 euro/mp). Însă, aceasta a crescut cu 2% în ultimele 12 luni (de la 1.095 euro/mp).

Prin urmare, Constanţa este centrul regional cu cea mai mică marjă anuală de creştere a preţurilor.

Prețurile apartamentelor în 2018. Iași

În Iaşi, s-a consemnat o creştere uşoară a prețurilor, de 0,2%, în decembrie 2018 faţă de noiembrie (de la 1.008 la 1.010 euro/mp). De asemenea, în acest oraș s-a raportat un avans de 3,7% faţă de decembrie 2017 (de la 974 euro/mp).

Per total, în 2018, apartamentele din blocurile vechi s-au scumpit cu aproximativ 6%, de la 940 euro/mp la 996 euro/mp. Totodată, locuinţele noi au avut o creştere a preţului de 2,4%, de la 994 euro/mp la 1.018 euro/mp.

Prețurile apartamentelor în 2018. Timișoara

În Timişoara, aşteptările proprietarilor s-au diminuat cu 0,4% în decembrie 2018 (de la 1.212 euro/mp la 1.207 euro/mp).

În 2018, prețurile s-au majorat cu 4,8% (de la 1.152 euro/mp).

Citește și Piața construcțiilor în 2018. Câte autorizații de construire s-au eliberat?

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Prețurile apartamentelor în 2018. Evoluția din marile orașe ale României

  1. Pingback: Finantari firme Romania - femei antreprenoare | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.