Stiri: Agricultura

Producţia agricolă a României

Producţia agricolă a României: Cele mai noi date publicate de INS

25.07.2022

Producţia agricolă a României. Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat astăzi, 25 iulie 2022, că în anul 2021, valoarea producției ramurii agricole a crescut cu 11,7% comparativ cu anul precedent.

Producția vegetală

Producția vegetală a crescut cu 22,2%, iar producția animală și serviciile agricole au scăzut cu 8,3% respectiv 0,7%.

În anul 2021, structura valorii producției ramurii agricole a prezentat modificări semnificative în comparație cu anul precedent. Ponderea producției vegetale a fost de 72,8% cu 7,9 puncte procentuale în creștere față de anul anterior. În schimb, producția animală cu o pondere de numai 25,3% s-a situat cu 7,6 puncte procentuale în scădere față de anul anterior. Serviciile agricole au avut o pondere de 1,9%.

Producţia agricolă a României. Structura pe grupe de culturi

Structura valorii producției vegetale în anul 2021, pe principalele grupe de culturi, prezintă următoarele diferențe față de anul precedent:

-creșteri ale ponderilor valorii producției înregistrate la: cereale (+9,2 puncte procentuale), alte grupe de produse (+3,6 puncte procentuale) și la plante uleioase (+2,9 puncte procentuale);

-scăderi ale ponderilor valorii producției înregistrate la: cartofi (-6,5 puncte procentuale), legume și pepeni (- 5,2 puncte procentuale), fructe și struguri (-2,5 puncte procentuale) și plante de nutreț (-1,5 puncte procentuale).

Producţia animală

Structura valorii producției animale în anul 2021, pe principalele specii și grupe de produse prezintă, față de anul precedent, următoarele diferențe:

-creșteri ale ponderilor valorii producției au fost înregistrate la: bovine (+2,6 puncte procentuale), ovine și caprine (+2,6 puncte procentuale) produse obținute din prelucrarea laptelui în ferma zootehnică (+0,9 puncte procentuale), și la alte grupe de produse (+0,3 puncte procentuale);

-scăderi ale ponderilor valorii producției au fost înregistrate la: păsări (-4,7 puncte procentuale) și porcine (-1,7 puncte procentuale).

Citeşte şi Finanţări PNDR: AFIR a publicat lista fermierilor care vor primi fonduri europene