Profilul investitorului român. Cele mai folosite instrumente prin care investitorii își plănuiesc economiile sunt ETF-urile și Planurile de Investiții, ceea ce reflectă interesul tot mai ridicat al acestora de a-și diversifica portofoliile, anunță XTB România, cu prilejul Zilei Mondiale a Economisirii.
Abordarea sugerează faptul că investitorii români din portofoliul XTB văd în investițiile pe bursele internaționale o alternativă solidă de economisire, ce poate contribui la construirea unui portofoliu sustenabil.
World Savings Day sau Ziua Mondială a Economisirii
World Savings Day sau Ziua Mondială a Economisirii este marcată anual pe 31 octombrie, pentru a încuraja gestionarea responsabilă a resurselor și pentru a crește nivelul de educație financiară la nivel global.
„World Savings Day ne oferă ocazia să subliniem rolul economisirii responsabile și al investițiilor pe termen lung – aspecte esențiale pentru stabilitate și siguranță financiară. Economisirea nu înseamnă doar acumulare de fonduri, ci și decizii documentate și calculate, care pot aduce beneficii financiare în timp. Investiția responsabilă, bazată pe o bună înțelegere a pieței, poate transforma economiile în active cu un real potențial de creștere pe termen lung”, spune Irina Cristescu, General Manager XTB România.
Cum au ales investitorii români să economisească în 2024
Pe parcursul primelor trei trimestre ale acestui an, procentul clienților activi care investesc în ETF-uri a crescut ușor, de la 53% în Q1 la 54% în Q3, ceea ce reflectă interesul în creștere față de aceste instrumente financiare.
Pe de altă parte, preferința pentru Planurile de Investiții se menține constantă, cu un procent stabil de 17%-18%. Cu alte cuvinte, datele confirmă încă o dată preferințele investitorilor români pentru ETF-uri, care le oferă o serie de avantaje importante precum un grad ridicat de diversificare prin expunere pe multiple sectoare economice și un risc relativ redus.
Un alt aspect notabil este procentul ridicat de tranzacții deschise pentru ETF-uri și Planuri de Investiții, o dovadă a orientării clienților români spre strategii de investiții pe termen lung. Datele ultimelor luni (Q3 din 2024) arată că 83% dintre tranzacțiile cu ETF-uri și 79% dintre cele cu Planuri de Investiții rămân active, în creștere față de Q2 și Q1, reflectând o abordare pe termen lung, mai precaută și bine documentată a utilizatorilor XTB.
Preferințe stabile pentru anumite ETF-uri
Analiza simbolurilor bursiere accesate într-o mai mare proporție de investitorii români arată că ETF-urile iShares Core MSCI EMU UCITS ETF (EUNL.DE) și iShares Core S&P 500 UCITS ETF (SXR8.DE) ocupă constant primele poziții în preferințele utilizatorilor atât pentru ETF-uri, cât și pentru Planurile de Investiții.
În Q3 2024 a apărut și simbolul Vanguard FTSE All-World UCITS ETF (VWCE.DE) în clasamentul de top, subliniind apetitul ridicat al investitorilor pentru opțiuni diversificate. Vorbim, astfel, despre o stabilitate care demonstrează încrederea ridicată a utilizatorilor în aceste instrumente financiare, oferind o imagine a comportamentului constant pe piața de investiții din România.
„Observăm că investițiile în ETF-uri și Planuri de Investiții câștigă popularitate în rândul românilor, o tendință care sugerează o abordare tot mai atentă și conștientă a economisirii,” adaugă Irina Cristescu.
Utilizarea platformelor mobile
Tendința de migrare a utilizatorilor către platformele mobile continuă să fie evidentă. De exemplu, o statistică oficială în rândul clienților XTB pentru Q3 arată că 70% din totalul tranzacțiile cu ETF-uri s-au realizat prin aplicația mobilă XTB, comparativ cu procentul de 66% înregistrat în primul trimestru al anului 2024.
Această creștere susținută evidențiază rapiditatea cu care investitorii se adaptează la soluțiile digitale, dar și nevoia de flexibilitate în gestionarea portofoliilor.
În schimb, versiunea desktop a platformei xStation 5 a suferit o reducere ușoară a cotei de utilizare, ceea ce întărește preferința din ce în ce mai mare pentru investiții realizate pe dispozitive mobile.
Vârsta medie sub 40 de ani
În medie, investitorii români care utilizează ETF-uri au vârsta de 38-39 de ani, iar cei care investesc prin Planuri de Investiții au o medie de vârstă de 37 de ani. Această diferență minoră de vârstă reflectă o caracteristică importantă a Planurilor de Investiții, respectiv disponibilitatea exclusiv prin aplicația mobilă XTB, versiunea desktop a aplicației permițând doar monitorizarea performanței Planurilor de Investiții. Acest lucru înseamnă că utilizatorii mai tineri sunt familiarizați cu tehnologia și predispuși să folosească Planurile de Investiții.
Citește și Tranzacții importante pe piața energiei regenerabile