Slide

Stiri: Social

Renovare Școala Gimnazială de la Iojib.

Mirela Retegan a inaugurat Școala Gimnazială de la Iojib, renovată de Asociația BookLand

09.11.2023

Renovare Școala Gimnazială de la Iojib. Asociația BookLand anunță inaugurarea Școlii Gimnaziale Profesionale „George Coșbuc” din satul Iojib, comuna Medieșu Aurit, județul Satu Mare, în beneficiul a peste 100 de copii, după ample lucrări de renovare. Evenimentul de inaugurare a avut loc la finalul lunii octombrie, în prezența Ambasadoarei BookLand, doamna Mirela Retegan, fondatoarea „Gașca Zurli”, care a acceptat invitația de a vizita școala modernizată pentru a-i cunoaște pe elevii din Iojib.

Partenerii Asociației BookLand

Lucrările de renovare a imobilului au început în luna martie 2023, la inițiativa Asociației BookLand, care a beneficiat de sprijinul partenerilor săi, autorităților și comunității locale. Modernizarea a fost finalizată patru luni mai târziu, după o investiție totală de 200.000 euro, dintre care 155.000 euro reprezintă contribuția asociației, iar 45.000 euro participarea Primăriei comunei Medieșu Aurit.

„Experiența de la Iojib a fost pentru mine absolut fantastică. Am avut ocazia să stau foarte aproape de copii, să mă joc cu ei, să le aflu nevoile și să le dau putere și încredere. Și mi-a plăcut foarte tare că am putut să vorbesc mai mult timp cu pedagogii, cu cadrele didactice, cu educatoarele, cu învățătorii și să le dau și lor din experiența pe care eu o am în lucrul cu copiii. Felicitări, BookLand și Primăria Medieșu Aurit, pentru că ați transformat clădirea aceea într-un spațiu prietenos și frumos pentru copii!

Este grozav ce ați făcut acolo! Iar felul în care oamenii din școală – doamna director și toți cei pe care i-am cunoscut – înțeleg să facă o misiune din meseria lor de pedagogi mi se pare minunat. Am fost onorată și fericită să fiu alături de voi! Vă mulțumesc că m-ați invitat să fiu Ambasadorul acestui proiect și sunt foarte, foarte încântată că am plecat de la întâlnirea cu voi cu câteva idei minunate pe care abia aștept să le aplic și care vor fi de folos învățătorilor și educatorilor din toată România. Felicitări, BookLand! Să nu te oprești, pentru că faci mai frumoasă viața copiilor de la țară, din locurile în care e cea mai mare nevoie de susținere și ajutor!” – Mirela Retegan, fondatoarea „Gașca Zurli”, antreprenor, autor, realizator radio, filantrop & Ambasador BookLand

”O adevărată echipă de profesioniști ai Asociației BookLand

„Am avut deosebita plăcere să gândim împreună și să lucrăm cu o adevărată echipă de profesioniști ai Asociației BookLand. Dacă ar fi să compar munca noastră cu o activitate de echipă cunoscută aș spune că am realizat cel mai frumos puzzle de mii de piese, atent alese și gândite, care mai apoi să devină un gigant instrument de viitor, o fabrică de bine: Școala Gimnazială Iojib.

Energia și dorința acestor oameni de a contribui la dezvoltarea educației, dar și preocuparea lor pentru elevii din mediul rural, unde au pus mână de la mână o grămadă de sponsori inimoși, a schimbat de acum înainte o întreagă comunitate. Mulțumim! Și nu cred că este un mod mai frumos de a mulțumi decât dovada vie a elevilor care calcă cu bucurie și dragoste zi de zi în noua lor școală. Apreciem tot efortul asociației și îi încurajăm să continue pentru că fac FOARTE BINE ceea ce fac. Îmi doresc ca această frumoasă colaborare pe care am început-o să continue și vă dorim spor și putere să continuați sub sloganul care foarte bine vă definește: Împreună construim oameni!” – Cristina Berinde, Director, Școala Gimnazială Profesională „George Coșbuc”, Iojib

Renovare Școala Gimnazială de la Iojib. Ce spune Mihaela Petrovan?

„La o primă vedere, din stradă, Școala Gimnazială din Iojib nu părea a fi așa deteriorată. Însă, odată intrat în curtea școlii, nu numai că te umpleai de noroi, dar te minunai cum de puteau juca fotbal copiii. La interior se vedea că prin tavane plouase, pereții erau crăpați de timp, parchetul era ca vai de el, iar de corpurile de iluminat și caloriferele vechi ce să mai spunem? Era nevoie de o transformare totală.

Astfel, când ne-am apucat de renovare, am început cu verificarea instalației electrice, construirea tavanelor, repararea pereților, tencuirea și apoi zugrăvirea acestora, înlocuirea pardoselilor vechi cu parchet, gresie și mochetă, apoi înlocuirea corpurilor de iluminat și repararea caloriferelor. În paralel, în lunile de vară, am renovat și exteriorul școlii. Am înlocuit sistemul pluvial și am montat glafuri, am construit alei și am pavat trotuarele și curtea interioară, atât cu piatră naturală, cât și cu pavele și borduri. Și nu puteam să ignorăm acea curte atât de ofertantă, așa că ne-am propus să le oferim motiv zilnic de zbânțuială elevilor și le-am construit un teren de sport.” – Mihaela Petrovan, Președinte, Asociația BookLand.

Transformarea școlii a fost susținută de Primăria Medieșu Aurit

Transformarea școlii a fost susținută de Primăria Medieșu Aurit, care a acoperit 75% din valoarea costului de manoperă. Au contribuit de asemenea numeroase companii private care susțin Asociația BookLand în misiunea sa educațională: Leroy Merlin, MaxBet, SAP România, UniCredit Consumer Financing, Decathlon, Vopseaua OSKAR, Turbomecanica, Majorel România, Elis Pavaje, Arkema, Titan Machinery România, Sipex, Arco Media, Linde Gaz România, Profi, Indfloor Group, Caparol, Rocas Decor, OSF Digital, Pardoseli Sportive Otto, EuroTigla, Umbriterm, Holver, KSC Transport, Temad, Quadral ProfiDecor, Policolor, Raveli, Remat Maramureș, Siniat, Masterplast, Kovostroj, Trivolt Distribution, Pepiniera „Grădina verde”, Promelek XXI SA și ATIP Design.

Programul „Renovare școli în mediul rural”

Prin programul „Renovare școli în mediul rural” demarat de Asociația BookLand, 80 de școli din satele României au fost reabilitate în perioada 2020 – 2023, în beneficiul a peste 15.000 de elevi anual. Asociația a reușit această performanță motivând autoritățile și comunitățile locale să se implice și mobilizând sute de companii să contribuie cu bani, servicii sau materiale prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit/venit, conform Legii Sponsorizării nr. 32/1994 sau Ordinului 1679/2022 prin formularul 177.

Planuri pentru 2025

Și pentru că BookLand și-a propus din 2025 să asigure un pachet complet de servicii educaționale, asociația se pregătește de construcția primului Campus Preuniversitar Profesional în sistem Dual, unde vor fi formați specialiștii de care România are atât de multă nevoie în producție și servicii. Campusul își va deschide porțile în județul Argeș, pentru ~300 de elevi din mediul rural și va asigura toate ciclurile de învățământ: primar, gimnazial, liceal și postliceal (cu profil profesional), funcționând ca o școală privată, dar 100% gratuită, cu o programă comparabilă cu cea din campusurile occidentale și dotată cu toate spațiile și facilitățile necesare: laboratoare, bibliotecă, ateliere de lucru, sală de spectacole, facilități sportive, amfiteatru în aer liber, spații de relaxare, mini-fermă animale, cantină, brutărie, spălătorie, livadă, grădină de legume și solar.

În plus, elevii vor putea face practică plătită în întreprinderile sociale deschise în Campus și în cadrul companiilor partenere, urmând ca, după finalizarea studiilor, să poată accesa oportunitățile de muncă asigurate de partenerii economici BookLand. Investiția este estimată la peste 5 milioane de euro și reprezintă pilonul unui demers scalabil, urmând ca experiența dobândită în acest proiect să stea la baza unei rețele naționale de centre educaționale BookLand, care va include câte un campus în fiecare județ.

Renovare Școala Gimnazială de la Iojib. Donații

Toți cei care împărtășesc viziunea Asociației BookLand pentru șanse egale la o educație de calitate pentru elevii din mediul rural se pot alătura demersului donând 2 euro lunar printr-un SMS cu textul CONSTRUIM la 8845 sau achiziționând Șoricelul BookLand.

De peste 12 ani BookLand contribuie la sublinierea importanței educației & dezvoltării personale prin Întâlnirile BookLand Evolution, care facilitează liceenilor cu rezultate excelente la învățătură dialogul cu varii personalități, prin Taberele Coolturale BookLand, care le oferă copiilor un mix echilibrat de activități educaționale & distractive în mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea școlilor.

Citește și Vlad Ivanov a devenit Ambasador BookLand: Actorul a inaugurat Școala Gimnazială Nr. 1 din Sulița, județul Botoșani