Rezultate Banca Transilvania 2020

Rezultate Banca Transilvania 2020: Profitul băncii, scădere substanţială

03.05.2020

Rezultate Banca Transilvania 2020. În primul trimestru al anului, Banca Transilvania a înregistrat un profit net în scădere cu 40,15%. Acesta a fost de 260,99 milioane lei. De asemenea, veniturile nete din dobânzi au fost de 660,07 milioane lei, mai mici cu 1,31%.

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România.

De asemenea, instituţia financiară a raportat un rezultat net de 303,94 milioane lei, mai mic cu 40,11%. Veniturile nete din dobânzi au fost de 737,7 milioane lei, în scădere cu 2%.

Subsidiarele şi participaţiile de capital au contribuit cu 43 milioane lei la profitabilitatea băncii.

Rezultate Banca Transilvania 2020. Ce spune conducerea băncii?

„Am început anul în forţă, dar după primele două luni am început ajustarea rapidă la noua realitate şi ne-am focusat total pe suportul clienţilor, economiei, autorităţilor şi comunităţilor. Echipa BT a contribuit cu brio la cea mai mare infrastructură de plăţi şi de credit din România, chiar şi în aceste condiţii adverse. Avem o amprentă semnificativă atât în piaţa de retail, cât şi în piaţa IMM şi ne asumăm rolul de susţinere a economiei. Banca este bine pregătită financiar şi ca organizare internă pentru a ne susţine clienţii şi comunitatea. Rezultatele din primul trimestru nu fac decât să arate încă o dată acest lucru”, a declarat Ömer Tetik, director general, Banca Transilvania.

Rezultate Banca Transilvania 2020. Credite acordate

Per total, Banca Transilvania a acordat în primul trimestru aproape 16.000 de credite cu dobândă fixă pentru persoanele fizice. Soldul creditelor imobiliare şi ipotecare este de 12,2 miliarde de lei, iar cel al creditelor IMM a ajuns la aproximativ 16,6 miliarde lei.

Instituţia de creditare deţine 4,1 milioane de carduri în portofoliu. Dintre acestea, aproape 530.000 sunt carduri de credit.

Banca Transilvania deţine:

  • peste 2,9 milioane de clienţi retail
  • 310.000 de clienţi IMM & Micro
  • peste 10.000 de clienţi corporate (activi)

Rezultate Banca Transilvania 2020. Estimări

Banca estimează un profit brut de 608 milioane lei în 2020, la venituri operaţionale de 3,4 miliarde lei. În plus, instituţia financiară şi-a planificat investiţii de 323 milioane lei.

Banca Transilvania deţine, per total, o capitalizare de 10,51 miliarde lei.

Citeşte şi Rata şomajului începe să crească. Câţi români au fost concediaţi? 

 

 

Citiți și despre: