Slide

Stiri: Economie

Comportamentul de economisire și investiție în rândul românilor

Riscuri economice 2019: România, din ce în ce mai vulnerabilă

18.01.2019

Riscuri economice 2019. Compania de brokeraj XTB a identificat șapte factori majori de risc pentru economia mondială în acest an, care ar putea conduce la dezastre economice cu efecte semnificative și în România.

Riscuri economice 2019. Hard Brexit

Astfel, declinul comerțului în Regatul Unit, generat de un eventual hard Brexit, ar afecta puternic Norvegia, Polonia, Germania, Franța, Olanda și Irlanda. Cu toate că Uniunea Europeană a anunțat că Marea Britanie ar putea avea un nou acord Brexit, după ce Parlamentul Britanic l-a respins pe cel negociat de Theresa May, lucrurile ar putea fi pe cale să se înrăutățească.

”Lipsa unui astfel de acord ar provoca un Brexit dezordonat, o revenire la controalele vamale iar Marea Britanie ar rămâne fără acorduri comerciale cu ţările din afara Uniunii”, conform XTB.

În contextul în care scenariul este negativ pentru mediul de business, estimările Băncii Centrale a Angliei sunt și mai alarmante. Astfel, PIB se va reduce cu 8%, rata șomajului se va dubla și va ajunge la peste 7% iar rata inflaţiei ar galopa, ceea ce ar determina Fed să majoreze de două ori rata de referință, ca în 2015. Situaţia ar fi șocantă pentru pieţele financiare.

Riscuri economice 2019. Urmează un ITALEXIT?

Totodată, analiștii au în vedere și riscul unui ITALEXIT, din moment ce numai 44% din populația cu drept de vot ar alege să rămână în Uniunea Europeană.

Acest procent ar reprezenta cele mai puține voturi pozitive înregistrate într-un stat comunitar, sub cele numărate chiar și în Marea Britanie în același context.

Riscuri economice 2019. Italia, o sursă de risc

Italia este catalogată drept o sursă de risc pentru continent și economia mondială. Acest lucru vine în condițiile în care ocupă al doilea loc în Europa din punct de vedere al ponderii datoriei publice în PIB, care se ridică la 2263 miliarde de euro.

În plus, în termeni nominali, este cea mai îndatorată ţară, iar majorarea salariului minim și reducerea vârstei de pensionare ar putea alimenta această datorie. Prin urmare, Italia ar putea fi forţată să părăsească spațiul comunitar.

Riscuri economice 2019. Tensiunile comerciale

Tensiunile comerciale la nivel mondial au fost puternic intensificate de Statele Unite, odată cu introducerea taxelor vamale pentru oţel și aluminiu, ceea ce conturează încă un risc semnificativ pentru economia mondială.

”America, care importă de cinci ori mai multe bunuri din China decât vice-versa, a intrat într-un război tarifar cu acest partener comercial, iar impactul s-a resimțit imediat în Asia, unde indicele chinez a pierdut peste 20% și a intrat într-o perioadă dificilă. Taxele noi vor majora costurile materiilor prime și vor scădea cererea, situaţie ce ar putea cauza creșterea inflaţiei, încetinirea economiei și, în consecință, majorarea rapidă a dobânzilor, scenariu pesimist pentru piaţa de capital”, conform sursei citate

Riscuri economice 2019. Piața petrolieră

În ce privește piața petrolieră, Iranul este un jucător-cheie. Prin strâmtoarea Ormuz tranzitează 18,5 milioane de barili de petrol pe zi, în jur de 20% din oferta globală totală.

Preţurile petroliere, care influenţează economia mondială și pieţele financiare, au scăzut în a doua jumătate a anului 2018. Acestea au fost influențate de conflictul din Orientul Mijlociu. America a decis să iasă din acordul nuclear și să impună din nou sancţiuni Iranului, ceea ce ar determina scăderea producţiei și noi sancţiuni economice pentru Iran, situaţie similară cu cea din 2011-2015.

În cazul în care SUA vor reduce veniturile Iranului din exporturi spre zero, acesta ar putea reactiva programul nuclear, iar conflictul internațional ar crește preţurile până la nivelul de 100 de dolari, fapt ce ar avea consecinţe catastrofale asupra economiei globale.

Riscuri economice 2019. Tensiunile politice

Scenarii cu efecte economice dezastruoase ar putea fi influențate și de tensiunile politice din:

  • Turcia
  • Ucraina
  • Argentina
  • Africa de Sud
  • Polonia

Astfel, riscurile politice sunt relevante pentru pieţele emergente, iar 2018 este un exemplu reprezentativ. Anul acesta, șase din șapte monede ale ţărilor emergente vor fi expuse riscurilor implicate de alegeri. Rusia pare a fi în topul listei. Dacă va interveni în alegerile din Ucraina, determinând un conflict militar, ar urma noi sancţiuni din partea UE și SUA.

Și Africa de Sud reprezintă un risc. Astfel, o victorie pentru ANC, în contextul planului privind reforma agrară, ar putea afecta puternic moneda locală și sistemul bancar.

În Argentina, pierderea alegerilor de către Macri în faţa partidelor socialiste ar putea duce ţara într-o nouă criză. Aceasta ar afecta și Brazilia și Chile.

Riscuri economice 2019.Politica monetară restrictivă

Și politica monetară restrictivă ar putea determina dezastre economice globale.

Criza financiară de acum 11 ani a impus o intervenţie radicală din partea băncilor centrale. Și acum există încă bănci care aplică programe de relaxare monetară, dar și mulţi critici la adresa acestor măsuri neconvenţionale de politică monetară, întrucât există riscul de formare a unor baloane speculative. Astfel, anul 2019 pare că va fi primul an în care cele trei bănci majore vor reduce valorile activelor.

Riscuri economice 2019. Scăderea lichidității

”Investitorii se pot teme de scăderea lichidităţii, fapt ce ar putea genera un episod de panică pentru indicii majori, cum ar fi DE30, US500 și JAP225.  China are peste 50 de milioane de apartamente nelocuite, adică o rată de neocupare de 22%, dublă față de Statele Unite ale Americii. Acest indicator pune China pe harta riscurilor majore și pentru piața imobliară, nu doar în ce privește relațiile comerciale”, conform analizei

Riscuri economice 2019. Sectorul imobiliar

Sectorul imobiliar a fost o ţintă populară pentru investitorii care au alimentat o explozie a creditării, preţuri nesustenabile și au ajutat la creșterea economică, potrivit XTB.

Fără investiţiile imobiliare și de infrastructură, creșterea nominală nu ar fi nici la jumătate din avansul actual înregistrat.

Autoritățile nu au soluții, prin urmare proprietarii chinezi și-ar putea vinde imobilele, fapt ce ar determina scăderea masivă a preţurilor. Avansul în sectorul imobliar este, așadar, un alt factor major de risc.

Riscuri economice 2019. Ce se întâmplă în România?

În țara noastră, efectul unui hard Brexit sau ITALEXIT s-ar resimți în scăderea atractivității și accesibilității pieței internaționale de muncă. Acest lucru ar însemna reducerea semnificativă a intrărilor de valută în țară.

”Prin urmare, s-ar limita și resursele disponibile pentru consum și investiții privat interne. Un efect indirect ar putea fi vizibil, în anumite perioade, chiar și în privința cursului de schimb”, potrivit XTB.

De asemenea, tensiunile comerciale în creștere ar afecta România în special prin canale comerciale. O majorare a stresului politic în state emergente ar face mai puțin atractiv scenariul plasamentelor nerezidenților în proiecte în economia locală.

Riscuri economice 2019. Dobânzile

Creșterea prețului petrolului în ipoteza unor tensiuni în Orientul Mijlociu sau a sancțiunilor americane implementate mai sever ar induce un val de presiuni inflaționiste. Astfel, s-ar induce riscuri de majorare a dobânzii și la nivel local.

Efectul de frânare a avansului economiei țării noastre ar fi amplificat dacă Fed și BCE ar impune politici monetare restrictive.

În plus, în condițiile în care ajustarea prețurilor imobiliare din China ar lua amploare, revărsarea slăbiciunii dinspre sector spre economie în ansamblul său s-ar putea răsfrânge ulterior la nivel european, ceea ce ar afecta și nivelul de creștere al produsului intern brut al României.

Citește și Creștere alarmantă a cazurilor de gripă!