Compania are în plan deschiderea a trei HUB-uri în zone strategice. Simba Invest a debutat în domeniul distribuției în anul 1996, cu o echipă formată din 5 angajați și o flotă de doar 3 autoturisme, inițial compania făcând distribuție de produse din tutun în județul Bacău.
Însă, încă din anul 1997, compania a început un proces de dezvoltare, Simba Invest semnând primul contract cu o multinațională – Kraft Food (actualmente Mondelez și JDE) – cu care colaborează încă. În anul următor, 1998, compania a început colaborarea pe județele Bacău, Neamț și Vrancea cu producătorul de țigarete Philip Morris.
„Marea provocare era construirea unui sistem de distribuție pe o piață în care comerțul era bazat foarte mult pe centrele comerciale en-gross. Am venit cu un serviciu adăugat, mergând noi la clienți și nu să-i așteptăm pe ei să vină la noi”, declară Cătălin Tarcău, director de operațiuni în cadrul Simba Invest.
Astfel că Simba Invest s-a extins permanent, atât din punct de vedere al partenerilor, cât și teritorial, ajungând astăzi să aibă contracte de distribuție cu circa 35 de parteneri din domeniul FMCG și o flotă de circa 500 de autovehicule.
Structura afacerii Simba Invest
Simba Invest este structurată în două departamente, unul de vânzări și unul operațional, cel din urmă fiind condus de un director de operațiuni ce coordonează toate departamentele suport pentru distribuție, respectiv economic, juridic, IT, logistic.
Partea de vânzări este compusă din șase divizii, coordonate de șase directori de vânzări, divizii ce sunt create și analizate ca centre de profit, structurate astfel: Food 1 – Mondelez, JDE; Food 2 – Whrigley, Mars, Kandia, Davidoff; Food 3 – Nestle; Băuturi autohtone; Băuturi import/HoReCa și Non food.
Dintre acestea, cea mai mare pondere a cifrei de afaceri, de aproximativ 60%, este dată de produsele alimentare, mai exact dulciuri și înghețată. Acestea sunt urmate de băuturile alcoolice și produsele non food, respectiv produse de igienă corporală și scutece și șervețele umede pentru copii.
Operând pe întreg teritoriul țării, Simba Invest deține o rețea de distribuție formată din 23 de depozite cu peste 15.000 mp de spații de depozitare. Totuși, fiecare divizie are o arie de acoperire specifică: Food 1 în 26 județe, Food 2 în 13 județe, Food 3 în 10, cele două divizii de băuturi pe 12 județe, iar non food la nivel național.
Simba Invest operează pe tot teritoriul României, prin intermediul mai multor divizii – Food 1 în 26 județe, Food 2 în 13 județe, Food 3 în 10, cele două divizii de băuturi pe 12 județe și divizia non food la nivel național.
De asemenea, din rețeaua de distribuție fac parte și aproximativ 350 de angajați care se ocupă de vânzări. Acestora li se adaugă aproximativ tot atâția angajați care oferă suport pentru vânzări, cum ar fi șoferi livratori, operatori facturare, manipulanți etc.
„Prin această forță de distribuție acoperim lunar circa 16.000 de puncte de vânzare, iar anual avem un portofoliu de aproximativ 28.000”, menționează Cătălin Tarcău.
În medie, echipa Simba Invest este formată din aproximativ 630 de persoane care lucrează după niște reguli și proceduri foarte bine puse la punct de conducerea companiei, având ca obiectiv funcționarea perfectă a lanțului de distribuție.
În plus, compania oferă periodic cursuri pentru instruirea angajaților, în special echipei de vânzări, cele mai aprofundate cursuri fiind „pașii vizitei” sau „managementul vânzărilor și al încasărilor”.
Proiecte sociale desfășurate de companie
De asemenea, compania este implicată activ și în diverse acțiuni sociale sau umanitare, susținând și acțiuni punctuale ale unor organizații nonprofit.
„Simba Invest este implicată extrem de activ în diverse acțiuni sociale sau umanitare. Pe lângă ajutoarele pe care le oferim angajaților noștri pentru diverse probleme – deces, spitalizare, etc. – susținem și diverse acțiuni punctuale ale unor organizații nonprofit”, susține Cătălin Tarcău, directorul de operațiuni al companiei.
Spre exemplu, în anul 2013 Simba Invest a conceput două proiecte dedicate exclusiv copiilor, „Bucuria Copiilor!”, un eveniment organizat în Bacău cu ocazia zilei de 1 Iunie, cu multe concursuri, premii și cadouri, și „Zâmbet pentru Copii!”, un eveniment caritabil pentru modernizarea unui centru de zi pentru copiii cu dizabilități din Bacău.
„De asemenea, am conceput două tipuri de evenimente, „Get Social!” și „Respect & Friendship!” cu care ne prezentăm în județele unde operăm și unde ne întâlnim cu partenerii din zonă, cu care avem un altfel de dialog, nu doar pur de business, partea de socializare considerând că este esențială într-o relație de business trainică și benefică de ambele părți”, adaugă directorul de operațiuni al companiei.
Dezvoltarea pe o piață incertă
Comerțul tradițional are foarte mult de suferit în ultima perioadă din cauza expansiunii retail-ului modern. În consecință, și companiile de distribuție se confruntă cu probleme deoarece unii clienți – fie mai mici sau mai mari – au închis afacerile, unii preferă să lucreze cu en-gross-iști sau cash & carry din diverse motive, iar alții duc lipsă de cumpărători deoarece aceștia au ales să își facă cumpărăturile din marile rețele de magazine.
Totuși, Simba Invest a reușit să se mențină pe piață și chiar să se extindă. „Principalul avantaj pe care noi dorim să-l oferim este calitatea distribuției, de la rigurozitatea în respectarea rutei de vizitare zilnice a agentului, până la livrarea în ziua stabilită cu clientul. Respectul și consilierea clientului, precum și implementarea unui sistem decizional rapid sunt alte avantaje competitive”, susține directorul de operațiuni din cadrul Simba Invest.
Cum clienții se află în centrul preocupărilor companiei, Simba Invest a căutat permanent să construiască o relație directă, proactivă cu aceștia, anticipându-le așteptările și astfel putând să le răspundă cu promptitudine.
În acest sens, cea mai recentă investiție importantă este achiziția unui depozit în Iași, care să satisfacă toate standardele și care, prin capacitate și amplasare, ajută la desfășurarea activității companiei într-un mod mult mai operativ.
Drept urmare, anul 2016 a fost unul bun din punct de vedere al indicatorilor de analiză, compania înregistrând o creștere cu 11% a cifrei de afaceri și cu 10% a punctelor de vânzare. Totodată, Simba Invest a înregistrat o scădere a profitabilității, compania investind mulți bani în creditarea pieței, precum și în politici de vânzare și în stocuri.
Cu o creștere de 11% a cifrei de afaceri și o scădere a profitabilității în 2016, Simba Invest preconizează o evoluție pozitivă, având în plan deschiderea a trei noi depozite
„Strategia pe acest an sperăm să aducă o creștere și a profitabilității, ceea ce ar permite realizarea proiectelor de investiții propuse”, susține Cătălin Tarcău, directorul de operațiuni din cadrul Simba Invest.
Aceste estimări sunt cu atât mai importante cu cât Simba Invest are în plan construirea sau achiziția a trei noi depozite situate în trei zone strategice, ca parte a strategiei de dezvoltare a afacerii.