- TOATE CATEGORIILE 25913
- ACTUALITATE 2
- AGRICULTURĂ 1717
- COMPANII 4864
- CONSTRUCȚII 1650
- DIVERSE 2
- ECONOMIE 2061
- ENERGIE 1299
- FINANȚE 3518
- IT&C 1702
- LOGISTICĂ 2450
- RETAIL 2262
- SĂNĂTATE 2008
- SOCIAL 2571
ȘTIRE:Energie
Acciză redusă la motorină: Decizia luată de Ministerul Finanțelor
Acciză redusă la motorină. Ministerul Finanțelor menține la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1–15 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026.
Măsura continuă intervenția aplicată în perioada anterioară și reflectă menținerea presiunilor pe piața carburanților.
Evoluția cotațiilor internaționale
Mecanismul este calibrat în funcție de evoluția cotațiilor internaționale și a prețurilor de la pompă, cu scopul de a limita efectele acestora asupra populației și economiei.
Reducerea de 25% reprezintă o diminuare cu 701,07 lei/1.000 litri, respectiv 829,69 lei/tonă. Astfel, în intervalul 1–15 octombrie 2026, nivelul efectiv al accizei pentru motorina standard comercializată pe piața internă va rămâne de 2.103,22 lei/1.000 litri, respectiv 2.489,05 lei/tonă.
Analiza aferentă primei jumătăți a lunii octombrie indică o variație procentuală a cotațiilor Platts pentru motorină (VPM) de +63,70%, în timp ce variația procentuală a prețului mediu la pompă al motorinei standard (VM) este de +35,01%.
În baza acestor indicatori și a mecanismului prevăzut de lege, reducerea accizei se menține la nivelul de 25% pentru perioada 1–15 octombrie 2026.
Acciză redusă la motorină. Limitarea efectului de propagare în lanț al costurilor
Intervenția urmărește limitarea efectului de propagare în lanț al costurilor cu carburanții, în special în transport și logistică, cu impact asupra costurilor din economie și asupra prețurilor bunurilor de consum. Mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026 funcționează dinamic, prin reevaluarea indicatorilor de piață la fiecare două săptămâni.
Ministerul Finanțelor va continua să monitorizeze evoluția cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă.
Citește și Peste 149 de milioane de lei în plus pentru motorina folosită la lucrările agricole în 2026

