Calitatea procesului decizional în producție. De ce managerii nu au încredere în propriile date?

O defecțiune a liniei de producție este semnalată la ora 6:40. După aproximativ 10–15 minute, informația ajunge la șeful de schimb, iar imaginea completă a situației ajunge la directorul de producție abia la ședința de dimineață. În acest timp, echipele tehnice ar putea deja să acționeze – problema nu este lipsa reacției, ci faptul că fiecare nivel al organizației vede o altă parte a situației.

Acesta este tocmai unul dintre costurile ascunse ale producției: întârzierile și fragmentarea informațiilor. La fel se întâmplă și cu datele privind energia, calitatea sau productivitatea – dacă ajung prea târziu sau sunt stocate în sisteme diferite, este dificil să se ia rapid decizii corecte pe baza lor.

Următoarea etapă a digitalizării constă în scurtarea traseului dintre date și decizie.

Datele nu sunt strategie – datele înseamnă decizii.

O companie care are acces la datele de pe linia de producție, dar nu dispune de o arhitectură care să permită transformarea acestora în decizii – privind energia, timpii de nefuncționare sau calitatea – nu se deosebește, în practică, cu mult de o companie care nu dispune deloc de aceste date. Rentabilitatea investiției nu apare în momentul instalării senzorului, ci în momentul în care aceste date influențează efectiv deciziile conducerii.

Următoarea etapă a digitalizării este integrarea verticală – prin conectarea de la nivel de senzori și PLC prin intermediul sistemelor SCADA, până la analizele de business și anticiparea evenimentelor înainte ca acestea să se producă.

O singură versiune a adevărului

A doua problemă, mai rar menționată în mod direct, este faptul că diferite departamente din aceeași companie analizează cifre diferite care descriu același proces.

Producția, întreținerea, departamentul de energie și conducerea utilizează adesea seturi de date diferite care descriu același proces, astfel încât fiecare vede doar o parte din imaginea de ansamblu. În consecință, compania deține cantități uriașe de informații, dar îi lipsește o imagine unică și coerentă a situației, care ar permite luarea deciziilor în timp real. Un bun exemplu este analiza consumului de energie. Prețurile în creștere și reglementările tot mai stricte – ESG, CBAM – fac ca monitorizarea consumului o dată pe lună, într-o foaie de calcul, să nu mai fie suficientă: până în acel moment, costurile au fost deja generate. Este greu să numim asta o gestionare eficientă; este mai degrabă o contabilizare a pierderilor. Doar consolidarea datelor într-un singur mediu permite identificarea rapidă a abaterilor și reacționarea înainte ca acestea să se traducă prin depășirea bugetului energetic, scăderea calității sau o oprire neplanificată.

Un exemplu al unei astfel de abordări îl constituie platformele în care arhivarea și analiza datelor din diverse surse – indiferent de format sau de producătorul echipamentului – sunt integrate din start, și nu achiziționate separat ca modul. Tocmai acest lucru elimină efectul „cifrelor diferite în departamente diferite”, deoarece toate datele ajung într-un singur mediu.

Platformele moderne – care combină funcțiile SCADA, analiza datelor și gestionarea energiei – nu schimbă doar frecvența raportării. Ele schimbă momentul luării deciziilor, trecând de la „analiza post-eveniment” la „reacția în timp real”.

Totuși, simpla integrare a datelor într-un singur mediu nu este totul – selectarea datelor potrivite este la fel de importantă. Operatorul are nevoie de informații despre funcționarea curentă a mașinii, șeful de schimb – de date despre productivitate și timpii de nefuncționare, directorul de producție – de indicatori de performanță ai liniei de producție, iar managementul superior – de indicatori-cheie de performanță (KPI) privind costurile și calitatea. Astfel, „o singură versiune a adevărului” înseamnă o sursă coerentă de date, din care fiecare primește doar ceea ce este relevant din perspectiva rolului său.

De la raportare la predicție

Următorul nivel de maturitate este trecerea de la un sistem care semnalează o defecțiune la un sistem care anticipează riscul acesteia pe baza tendințelor identificate în date. Aceasta este diferența dintre managementul reactiv și cel predictiv – iar acolo unde predicția este relevantă, aceasta poate genera astăzi un avantaj competitiv real.

Companiile care încă gestionează producția pe baza alarmelor și a apelurilor telefonice din zona de producție plătesc un fel de „taxă pe întârzierea informațiilor” – un cost care rareori este evidențiat explicit în bugete, dar care, cu toate acestea, afectează în mod real rezultatul financiar. O întârziere de 20 de minute în primirea informațiilor în cazul unei defecțiuni a liniei de producție sau al depășirii nivelului de consum de energie nu este un detaliu minor – este diferența dintre evitarea costului și suportarea acestuia.

Scalare fără revoluție

Transformarea digitală nu trebuie să însemne înlocuirea întregii infrastructuri. Multe companii au deja soluții care își îndeplinesc bine rolul. Prin urmare, esențial nu este să le înlocuim cu orice preț, ci să integrăm și să dezvoltăm inteligent infrastructura existentă.

Din ce în ce mai des, companiile optează pentru platforme deschise și scalabile, care integrează datele din sistemele și dispozitivele existente, permițând extinderea treptată a mediului fără a perturba operațiunile fabricii. O astfel de abordare permite implementarea digitalizării în etape, reducerea riscurilor de implementare și valorificarea mai bună a investițiilor deja realizate.

Un factor suplimentar care facilitează scalarea treptată îl reprezintă schimbările în modelele de licențiere – unele platforme moderne renunță la licențierea în funcție de numărul de puncte de măsurare (tag-uri) în favoarea licențelor fără astfel de restricții. Acest lucru elimină presiunea asupra companiilor de a calcula dacă își „permit” să conecteze un alt senzor sau o altă mașină și permite extinderea sistemului în mod organic.

Securitatea și reziliența într-o lume a sistemelor interconectate

Integrarea tot mai mare a sistemelor înseamnă nu doar posibilități sporite de analiză și automatizare, ci și noi provocări legate de securitatea cibernetică. Cu cât sistemele sunt mai bine integrate și cu cât vizibilitatea proceselor în timp real este mai mare, cu atât este mai ușor să se detecteze comportamente anormale – fie că sunt rezultatul unui atac cibernetic, fie al unei erori umane. Vizibilitatea operațională și securitatea nu sunt, așadar, priorități concurente, ci două rezultate ale unei arhitecturi de date bine proiectate.

În același timp, un număr mai mare de sisteme interconectate înseamnă o suprafață de atac mai mare.  De aceea, reglementări precum Cyber Resilience Act, EU Data Act sau Directiva NIS2 transferă din ce în ce mai clar responsabilitatea pentru securitate către etapa de proiectare a arhitecturii și de alegere a tehnologiilor, și nu doar către reacția la incidente. În practică, acest lucru înseamnă și investiții în redundanță – de exemplu, servere de rezervă sau căi redundante de comunicație – astfel încât defecțiunea unui singur element al infrastructurii să nu însemne pierderea continuității datelor sau oprirea proceselor.

Un singur set de date. Decizii mai bune.

GENESIS reunește datele provenite de la mașini, sisteme și procese într-un singur mediu, ajutându-vă să reacționați mai rapid, să anticipați evenimentele și să luați decizii mai precise.

Descoperiți cum GENESIS susține transformarea digitală a producției →

→GENESIS Versiunea 11

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/editoriale/2024/mai/simulari-cu-aplicatii-robotice-testati-inainte-de-a-investi/