- TOATE CATEGORIILE 26016
- ACTUALITATE 5
- AGRICULTURĂ 1725
- COMPANII 4888
- CONSTRUCȚII 1653
- DIVERSE 4
- ECONOMIE 2065
- ENERGIE 1306
- FINANȚE 3535
- IT&C 1713
- LOGISTICĂ 2456
- RETAIL 2266
- SĂNĂTATE 2015
- SOCIAL 2580
ȘTIRE:Retail
Companiile din sectorul bunurilor de larg consum investesc masiv în transformare
Companiile din sectorul bunurilor de larg consum investesc masiv în transformare, iar 94% dintre executivii responsabili de lanțurile de aprovizionare spun că transformă această funcție. Următoarea oportunitate constă în integrarea progreselor realizate în operațiunile de zi cu zi, astfel încât companiile să poată lua decizii mai rapide și mai bine coordonate și să valorifice oportunitățile de creștere din ce în ce mai fragmentate, potrivit celei mai recente ediții a raportului EY State of Consumer Products.
EY, în colaborare cu Oxford Economics, a intervievat peste 850 de executivi de rang înalt din 24 de piețe, iar cercetarea a relevat că liderii din sectorul bunurilor de larg consum au ocazia de a transforma investițiile în tehnologie și vizibilitatea sporită a semnalelor privind cererea și oferta în acțiuni coordonate și mai rapide.
Oportunitățile de creștere
Oportunitățile de creștere apar tot mai mult în segmente de cerere mai mici, cu ritmuri mai rapide de evoluție și mai dificil de deservit. Companiile care își consolidează capacitatea de a calcula valoarea asociată complexității și de a face compromisurile corecte în ceea ce privește portofoliul vor fi mai bine poziționate pentru a le valorifica. În prezent, 27% dintre executivii din domeniul lanțurilor de aprovizionare spun că sunt foarte încrezători în această capacitate, ceea ce evidențiază potențialul de a fructifica eforturile de transformare deja realizate și de a transforma semnalele pieței în acțiuni coordonate.
Georgiana Iancu, Partener, coordonator al practicii de Impozite indirecte și liderul sectorului de Retail şi Produse de Consum, EY România, a declarat: „Viteza cu care companiile transformă datele și tehnologia în decizii devine un avantaj competitiv. Într-o piață cu o cerere tot mai fragmentată, agilitatea în adaptarea portofoliului, operațiunilor și lanțului de aprovizionare va face diferența”.
Oportunitatea de a accelera agilitatea
Studiul a indicat o dinamică puternică: 94% dintre conducătorii executivi din domeniul lanțurilor de aprovizionare au declarat că transformă această funcție. În prezent, oportunitatea constă în integrarea acestei transformări în operațiunile de zi cu zi, lucru pe care doar 9% dintre respondenți au afirmat că l-au realizat. O adoptare mai extinsă ar putea ajuta mai multe companii să crească viteza procesului de la identificarea unui semnal până la execuție și aliniere între funcțiile de lanț de aprovizionare, comercială și financiară. În prezent, doar 20% și, respectiv, 10% dintre acestea raportează îmbunătățiri semnificative în aceste domenii.
În același timp, 71% dintre companiile sondate utilizează în prezent planificarea integrată a activității (Integrated Business Planning, IBP), oferind o bază solidă pentru un proces decizional coordonat. Următoarea oportunitate constă în transformarea mai rapidă a acestor planuri în acțiuni, întrucât doar 14% dintre respondenți s-au declarat în totalitate de acord cu faptul că deciziile sunt, în ultimă instanță, puse în aplicare rapid, în timp ce 8% au afirmat că IBP permite replanificarea în timp real, pe baza semnalelor, iar 6% au spus că furnizorii pot primi, interpreta și acționa în baza semnalelor de cerere și ofertă aproape în timp real.
Investiții mai mari
Potrivit raportului, 73% dintre respondenții directori generali din sectorul bunurilor de larg consum au declarat că investițiile planificate în inteligența artificială pentru 2026 au crescut față de 2025, ceea ce sporește miza asociată cu ritmul lent al procesului decizional și al transformării operaționale. În loc să fie utilizată în ameliorarea proceselor și funcțiilor existente, inteligența artificială poate contribui la redesenarea fluxului de informații în cadrul organizațiilor, prin identificarea mai timpurie a modificărilor cererii, prin formularea de recomandări și prin accelerarea procesului decizional. Însă, fără o structură clară a procesului decizional, fără echipe integrate și fără capacitatea de a ajusta rapid operațiunile, inteligența artificială poate scoate la iveală blocajele organizaționale, în loc să le elimine.
Această discrepanță începe deja să se manifeste: 37% dintre respondenții directori generali din sectorul de bunuri de larg consum au afirmat că inteligența artificială produce un impact măsurabil în domeniul lanțurilor de aprovizionare și al achizițiilor, însă doar 12% au spus că impactul inteligenței artificiale este corelat cu raportarea financiară și este analizat periodic de conducerea superioară. Prin urmare, următorul factor de diferențiere concurențială ar putea consta în a dispune de un model operațional care să transforme informațiile generate de inteligența artificială în acțiuni, mai degrabă decât de deținerea celei mai performante tehnologii.
Raftul digital redefinește beneficiile lanțului de aprovizionare
Agenții de inteligență artificială, algoritmii retailerilor și platformele digitale intermediază din ce în ce mai mult procesul de descoperire a produselor. Aspectele de culise, precum disponibilitatea, fiabilitatea procesului de onorare a comenzilor și riscul de substituire, apar tot mai mult în prim-plan, influențând ceea ce văd consumatorii, produsele care le sunt recomandate și, în cele din urmă, produsele la care au acces.
Raportul a constatat că 86% dintre directori generali din sectorul bunurilor de larg consum sunt de acord că avantajul competitiv va depinde într-o măsură tot mai mare de superioritatea clară și demonstrabilă și de valoarea oferită de produse pentru consumatori și nu doar de notorietatea mărcii.
Lanțul de aprovizionare are acum un nou rol în creșterea companiilor din sectorul bunurilor de larg consum. Raportul indică faptul că relația dintre echipele comerciale și funcția de lanțuri de aprovizionare devine una mai strânsă, în condițiile în care este tot mai mult nevoie ca executivii responsabili de lanțurile de aprovizionare să își exprime punctul de vedere cu privire la oportunitățile de creștere pe care compania le urmărește și nu doar în privința modului în care acestea vor fi valorificate ulterior.
De la semnalele pieței, la vocea consumatorului
Cum se văd însă aceste schimbări din perspectiva consumatorilor? Pentru a înțelege mai bine cum evoluează comportamentul de consum într-una dintre cele mai importante perioade comerciale ale anului, EY România derulează pentru al șaselea an consecutiv EY Consumer Index în perioada Black Friday și a sărbătorilor de iarnă.
„În spatele datelor sunt alegerile reale ale consumatorilor. Vă invităm să ne spuneți ce vă influențează deciziile de cumpărare și cum se schimbă prioritățile dumneavoastră în această perioadă, contribuind la ediția din acest an a EY Consumer Index”, a adăugat Georgiana Iancu.
Citește și Produsele premium cresc, în pofida unei piețe sensibile la preț

