Sari la conținut
Media Kit
miercuri 16:16:33 14 octombrie 2026

ȘTIRE:

constructii

Consiliul Concurenței recomandă introducerea unor reguli clare și transparente pentru stabilirea tarifelor pentru avizele de amplasament

TRIMITE CĂTRE

Consiliul Concurenței recomandă introducerea unor reguli clare și transparente pentru
stabilirea tarifelor pentru avizele de amplasament necesare în construcții și înființarea Comisiilor pentru Acord Unic (CAU) în toate reședințele de județ, în vederea reducerii
birocrației.

Autoritatea de concurență a făcut aceste recomandări în cadrul analizei realizate pe piața
serviciilor de emitere a acordurilor și a avizelor tehnice de amplasament pentru utilitățile
urbane necesare autorizării lucrărilor de construcții. Analiza a vizat reședințele de județ din
România, inclusiv București, precum și localitățile Voluntari, Chiajna, Otopeni, Corbeanca,
Popești-Leordeni și Chitila, din județul Ilfov.

Pentru a obține o autorizație de construire, solicitanții trebuie să intre în posesia certificatului
de urbanism, document care conține lista furnizorilor/administratorilor de utilități urbane de
unde trebuie obținute avize de amplasament. Astfel, fiecare solicitant trebuie să obțină avize
de amplasament de la furnizorii din mai multe domenii, precum: alimentare cu apă,
canalizare, electricitate, gaze, termoficare, telecomunicații, salubritate, transport urban –
inclusiv soluțiile de asigurare, branșare și racordare a acestora la infrastructura edilitară.

Consiliul Concurenței recomandă introducerea unor reguli clare și transparente

Încă din 2009, există obligația înființării CAU, care reunește specialiști din administrația publică
locală și centrală, reprezentanți ai administratorilor/furnizorilor de utilități urbane, în vederea
obținerii, contra cost, a avizelor și acordurilor necesare autorizării executării lucrărilor de
construcții prin emiterea acordului unic, pe baza documentației depuse în format electronic.
În prezent, CAU au fost înființate doar în nouă orașe, iar portalul www.edirect.e-guvernare.ro,
prin care documentația poate fi depusă online, nu este folosit de nicio autoritate locală.

„Prin aplicarea unor reguli clare privind tarifele și prin funcționarea efectivă a Comisiilor pentru Acord Unic, procedurile s-ar simplifica și s-ar elimina birocrația, reducându-se timpul de obținere a avizelor pentru construcții, iar costurile ar fi mult mai mici pentru cetățeni”
, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Tarifele pentru acordurile/avizele de amplasament

Analiza autorității de concurență arată faptul că tarifele pentru eliberarea acordurilor/avizelor
de amplasament solicitate prin certificatele de urbanism diferă foarte mult de la o localitate
la alta, iar, în anumite cazuri, emitentul avizului este atât reglementator, cât și operator.

De asemenea, Consiliul Concurenței a constatat că tarifele pentru acordurile/avizele de
amplasament nu au fost aprobate în multe orașe. Astfel, autoritățile din Alexandria, Deva,
Pitești, Ploiești, Reșița, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Slobozia, Târgu Jiu, Târgu Mureș și
Sectoarele 2, 3, 5, și 6 ale municipiului București nu au aprobat tarifele pentru apă și
canalizare, energie termică, iluminat public și transport public local. În celelalte localități
analizate, tarifele au fost aprobate selectiv, numai pentru anumite domenii.

Astfel, tarifele pentru apă și canalizare, transport public local de călători, energie termică și
iluminat public sunt aprobate de autorități sau de asociațiile de dezvoltare intercomunitară,
pentru energia electrică sunt stabilite în cuantum fix de Autoritatea Națională de
Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), pentru gazele naturale sunt stabilite de operatorii
sistemelor de distribuție conform unei metodologii de calcul aprobată de ANRE, iar pentru
salubrizare, tarifele trebuie stabilite pe baze concurențiale de fiecare companie.

În acest context, Consiliul Concurenței recomandă administrațiilor publice locale, asociațiilor
de dezvoltare intercomunitară, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ANRE și
Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice
(ANRSC) să stabilească și să aprobe tarifele fie la nivelul fix, fie pe baza unei formule de calcul
stabilită de fiecare reglementator și să realizeze controale la companii care emit
acorduri/avize/avize de amplasament cu privire la modul de implementare a tarifelor
aprobate.

Înființarea Comisiei pentru Acord Unic

În vederea simplificării procedurilor de obținere a avizelor și a acordurilor de amplasament
pentru utilitățile urbane, Consiliul Concurenței recomandă înființarea și operaționalizarea
Comisiilor pentru Acord Unic (CAU) de către autoritățile locale și companiile emitente, precum
și utilizarea portalului național www.edirect.e-guvernare.ro, punct unic de contact pentru
corespondență și transmiterea documentațiilor de avizare.

În prezent, CAU există doar în nouă reședințe de județ (Alexandria, Arad, Călărași, Constanța,
Craiova, Deva, Slatina, Galați și Drobeta Turnu Severin) din cele 41, iar în Botoșani, Miercurea
Ciuc și Suceava este în curs de organizare. La Alexandria, Constanța, Deva și Drobeta Turnu
Severin, deși CAU a fost înființată, nu s-au primit solicitări ale persoanelor fizice sau juridice
pentru obținerea acordurilor/avizelor prin intermediul acesteia, iar la Galați, comisia nu a mai
primit solicitări din anul 2020.

În acest context, Consiliul Concurenței propune modificarea legislației privind autorizarea
lucrărilor de construcții, prin introducerea de sancțiuni pentru împiedicarea simplificării
procesului de obținere a avizelor și acordurilor de amplasament pentru utilitățile urbane, în
cazurile în care CAU nu este înființată în orașele reședință de județ și nu este utilizat portalul
www.edirect.e-guvernare.ro.

Autoritatea de concurență recomandă introducerea obligativității promovării CAU de către autoritățile administrației publice

De asemenea, autoritatea de concurență recomandă introducerea obligativității promovării
CAU de către autoritățile administrației publice. Astfel, odată cu certificatul de urbanism,
solicitanților ar trebui să le fie transmisă o informare privind posibilitatea obținerii avizelor și
acordurilor de amplasament pentru utilitățile urbane prin CAU.

Mai mult, Consiliul Concurenței recomandă realizarea băncilor de date, ce conțin informații
din cadastrul general și din cadastrele de specialitate, necesare CAU, prin solicitarea planurilor
cadastrale cu rețelele tehnico-edilitare de la companiile care le dețin. În acest fel, emiterea
avizelor s-ar simplifica, iar costurile pentru consumatori s-ar reduce.

Reamintim că autoritatea de concurență s-a implicat în reformarea procesului de autorizare
a activităților industriale și de acordare a licenței unice în România. În acest sens, Consiliul
Concurenței a colaborat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și
Turismului (MEDAT) pentru a interconecta, prin intermediul unei platforme digitale – Punctul
de contact unic electronic pentru licență industrială (PCUEL) – toate instituțiile care emit avize,
acorduri, autorizații, permise, licențe sau alte acte administrative necesare desfășurării unei
activități industriale. Concret, companiile vor putea obține toate documentele necesare
printr-un singur portal de tip one-stop shop, fără a mai fi obligate să parcurgă proceduri
separate pentru fiecare autorizație în parte.

Raportul privind piața serviciilor de emitere a avizului tehnic de amplasament privind utilitățile
urbane este disponibil pentru consultare publică pe site-ul autorității de concurență.
Observațiile și eventualele propuneri pot fi trimise la adresa servicii@consiliulconcurentei.ro
până pe 3 Octombrie 2025.

 

Citește și Cinci măsuri care vor scădea prețul la energie electrică

TRIMITE CĂTRE

ARTICOLE RECOMANDATE

PARTENERIATE MEDIA