Tendințe în retail în 2019

01.02.2019

Ce pot face retailerii pentru a-și păstra profitabilitatea? Anul 2018 a fost unul cu creșteri importante pentru piața de retail. Însă, pe măsură ce înaintăm în 2019 ne confruntăm cu perspective cât se poate de nesigure. Așadar, ce urmează să se întâmple în acest an pe piața de retail și ce pot face companiile din acest domeniu pentru a deveni mai profitabile și a nu pierde clienți?

În 2019, retailerii vor trebui să investească mai mult în forța de muncă, conform Vend’s Retail Trends and Predictions 2019. Prin urmare, 2019 va fi un an greu pentru companiile care oferă salarii prea mici sau își suprasolicită angajații.

Sectorul HR din retail, în concluzie, va suferi modificări. Companiile vor continua să facă angajări, iar piața muncii din acest domeniu va deveni mai competitivă. Pe lângă asta, angajații trebuie să fie mai atenți la dorințele clienților și să le ofere încredere.

Angajații din retail trebuie să fie mai atenți la dorințele clienților și să le ofere încredere

Inteligența artificială

Inteligența artificială va ajuta retailerii să rămână competitivi. Așadar, companiile care vor ști cum să folosească Big Data vor fi cele mai performante, iar Inteligența Artificială este cea care poate deține capacitatea de a analiza și utiliza aceste informații într-un mod eficient.

Chiar dacă, în general, retailerii nu au posibilitatea de a folosi informațiile pe care le dețin, există multe platforme care ajută companiile mici și medii să folosească acest date într-un mod ”inteligent”.

Experința din magazine

Experința din magazine va conta și ea în 2019. Cumpărătorii nu se mai îngrămădesc în spațiile fizice, mai ales că pot achiziționa produsele pe care le doresc și online. În consecință, consumatorii moderni au început să evite din ce în ce mai mult să se deplaseze într-un mall. Și, în acest context, experiența de care ei au parte în magazinele fizice contează din ce în ce mai mult.

În plus, se pare că în 2019 magazinele mici, de genul buticurilor, vor avea cele mai bune rezultate, întrucât procesul de achiziție a unor produse devine mai personal.

Magazinele mici, de genul buticurilor, vor avea cele mai bune rezultate

Accent pe sustenabilitate

În 2019, din ce în ce mai mulți retaileri vor alege să investească în sustenabilitate, în contextul în care problemele legate de încălzirea globală le îngrijorează clienții. Consumatorii sunt și ei mai conștienți de problemele de mediu, iar acest lucru va influența achizițiile făcute.

Astfel, comercianții își vor îmbunătăți produsele, fie că este vorba de modul în care sunt fabricate, fie că discutăm de alegerea unor ambalaje ecologice.

În ceea ce privește evoluția pieței de retail anul trecut, dar și 2019, specialiștii în domeniu au remarcat unele schimbări esențiale.

Amazon a dominat piața mondială în 2018

Amazon.com a dominat piața mondială de retail anul trecut. În plus, competitorii săi nici măcar nu au reușit să se aproprie de performanțele retailerului american.

Compania a avut o creştere impresionantă și și-a păstrat astfel titlul de unul dintre cei mai mari retaileri atât din SUA, cât și la nivel Mondial, atât online cât şi offline. Mai exact, Amazon a anunțat vânzări online de 258,22 de miliarde de dolari, doar pe piaţa americană. Nivelul este mai mare cu 30% față de anul precedent.

Amazon a anunțat vânzări online de 258,22 de miliarde de dolari

Cea mai mare piață de retail din lume: China

Pe de altă parte însă, estimările arată că China va întrece în 2019 Statele Unite și va deveni cea mai mare piață de retail din lume. Vânzările totale ar putea atinge 5.600 de miliarde de dolari, cu 100 de miliarde peste valoarea celor din Statele Unite, creștere în care un rol extrem de important l-au avut companiile Alibaba și JD.com.

Evenimentul de cumpărături online Singles Day, lansat de Alibaba, are vânzări mai mari decât Black Friday și Cyber Monday la un loc

Deschiderea de noi centre comerciale

În ceea ce privește deschiderea de noi centre comerciale, Colliers estimează că în perioada 2019-2020 stocul livrărilor va ajunge la jumătate de milion de metri pătrați. Nivelul este dublu față de nivelul din 2017-2018.

„2018 a fost cel mai bun an de după criză din aproape toate punctele de vedere, evident, ne raportăm în primul rând, la performanța retailerilor. Am avut cea mai mare creștere de consum privat din Europa Centrală și de Est, de 6%. Am avut o creștere constantă a consumului în ultimii 6-7 ani, motiv pentru care am avut și o creștere a vânzărilor retailerilor. În ceea ce privește livrările, nu a fost un an cu livrări prea mari, 135.000 de mp”, a declarat Simina Niculiță, director al departamentului retail în cadrul Colliers Internațional.

Chiriile au crescut

În plus, chiriile au crescut și ele. Astfel, livrările mai reduse, vânzările și consumul în creștere au stat la baza acestui avans. Estimările arată că, în medie, chiriile în centrele comerciale au avansat cu 10-15%.

Un alt raport privind piața de retail, realizat de Cushman&Wakefield Echinox, arată că marile lanţuri de retail, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul mall-urilor, şi-au menţinut în 2018 ritmul mediu de creştere al cifrei de afaceri la nivelul de 12%. Acesta este similar cu cel din 2017 şi dublu faţă de avansul consumului, care a avansat cu 5,9%, în perioada ianuarie-octombrie 2018.

Retailerii analizaţi aveau la începutul anului trecut 5.054 de magazine, iar de-a lungul anului şi-au extins reţelele cu 487 de magazine noi, comparativ cu un număr de 522 de deschideri în 2017

De asemenea, cifra de afaceri cumulată este estimată la 15,37 miliarde de euro. Mai exact, magazinele din mall-uri au o cotă de piaţă de aproape 40% din cifra de afaceri totală a companiilor din comerţul cu amănuntul.

Cele mai mari creşteri ale cifrei de afaceri sunt preconizate pentru retailerii care comercializează articole pentru copii (39%), articole vestimentare (17%) și produse din categoria home&deco (16%).

 

 

Citiți și despre: