Topul celor mai dezvoltate orase din Romania

Cluj-Napoca, în topul celor mai dezvoltate orașe din România

10.12.2018

Cluj-Napoca intră în topul celor mai dezvoltate orașe din România. Astfel, în contextul actualelor schimbări tehnologice, demografice și culturale din România, EY a realizat o analiză comparativă a două dintre cele mai mari orașe ale țării, București și Cluj-Napoca.

Cercetarea își propune să identifice principalele diferențe și ritmul de dezvoltare al fiecăruia din punct de vedere:

  • demografic
  • educațional
  • economic
  • cultural
  • turistic

Topul celor mai dezvoltate orașe din România. Capitala, cel mai mare număr de locuitori

Bucureștiul este orașul cu cel mai mare număr de locuitori. De asemenea, Capitala este cel mai important centru industrial și comercial din țară. Potrivit Oxford Economics, în 2017, a fost unul dintre cele mai performante orașe, cu o creștere economică mai mare decât media europeană. Avansul se datorează în mare măsură sectorului de servicii care este tot mai important pentru București, cu un procent de 23% din PIB în 2017.

Topul celor mai dezvoltate orașe din România. Calitatea vieții

Pe de altă parte, Cluj-Napoca se situează însă pe locul 29 într-un clasament care măsoară calitatea vieții în 72 de orașe din Europa. Orașul se clasează cu 26 de locuri mai sus decât Bucureștiul.

Clujul obține mai multe puncte decât Capitala nu numai în privința calității vieții, ci și a siguranței, facilităților medicale, a serviciilor de transport și a gestionării ambuteiajelor în trafic, potrivit datelor de la centrul Numbeo.

Topul celor mai dezvoltate orașe din România. Costul chiriilor

Pe de altă parte, costul chiriilor în raport cu veniturile ridică o problemă în orașul transilvănean. Acestea sunt cu aproape două puncte mai mari decât în București (12,6 vs.11).

Comparația între București și Cluj-Napoca aduce în atenție informații relevante mediului economic, atât pentru cei care se gândesc să își deschidă o afacere pe cont propriu sau poate la alegerea unui loc în care să își dezvolte o carieră.

Topul celor mai dezvoltate orașe din România. Concluziile cercetării arată următoarele:

Creșterea populației are loc într-un ritm mai stabil în Cluj față de București.

Populația Bucureștiului a scăzut în ultimii ani cinci ani analizați (2013-2017) cu aproximativ 55.000 locuitori (0,7%).În schimb, numărul locuitorilor din orașul Cluj-Napoca a crescut în acest timp cu aproximativ 2%.

Capitala importă capital uman prin atragerea celui mai mare număr de imigranți comparativ cu alte orașe, în timp ce Cluj-Napoca înregistrează o mică pierdere la acest capitol.

Topul celor mai dezvoltate orașe din România. Sporul natural

Creșterea numărului de locuitori din Cluj în ultimii cinci ani se bazează în special pe sporul natural pozitiv. Spre comparație, sporul natural negativ înregistrat în București are ca efect scăderea populației capitalei.

Cele două orașe au un flux constant de studenți. Însă Bucureștiul, cu un număr de peste 30 de universități, are cei mai mulți absolvenți, care dețin potențial ulterior de încadrare pe piața muncii.

Topul celor mai dezvoltate orașe din România. Salariați

Totodată, în Cluj, procentul salariaților din totalul populației este mai mare față de București (50% vs. 43%), chiar și în domeniul IT. Orașul rămâne lider ca număr de angajați din domeniu, raportat la populație (1,9 % vs. 1,4%).

Rata șomajului la nivel de localitate este mai mare în municipiul București, menținându-se astfel pe toată perioada analizată (1,3 în 2017), comparativ cu cea din Cluj-Napoca (0,7 în 2017).

Cel mai mare preț al chiriei locuințelor se înregistrează în Cluj-Napoca. Nivelul este cu aproximativ 3% mai mare decât în București. În plus, în Cluj, se înregistrează un cost cu până la 20% mai mare pentru un metru pătrat cumpărat al locuințelor aflate la periferia orașului.

Topul celor mai dezvoltate orașe din România. Costul utilităților

Bucureștiul este însă mai scump în ceea ce privește utilitățile (apă, electricitate), cu +3%, dar și în privința meselor în oraș la restaurant – cu până la 20%.

Având un număr de locuințe de șase ori mai mare decât în Cluj (850.000 vs. 142.000) datorate întinderii mai mari, Capitala este codașă în ceea ce privește suprafața locuibilă.

Casele celor care locuiesc în București sunt, în medie, mai mici cu aproximativ 4 metri pătrați. Și în ceea ce privește spațiul verde, clujenii se bucură de mai mult, cu 4 metri pătrați în plus pe cap de locuitor.

Citește și Câte locuințe au fost construite în România, în perioada ianuarie-octombrie 2018?

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Cluj-Napoca, în topul celor mai dezvoltate orașe din România

  1. Pingback: Prima de Craciun 2018. Cati bani primesc angajatii? | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.