Acțiuni One United Properties. Compania va distribui în data de 20 decembrie 2021 acțiuni gratuite în proporție de patru acțiuni noi ONE pentru fiecare cinci acțiuni deținute. Acțiunile gratuite vor fi acordate acționarilor care dețin acțiuni ONE la data de înregistrare 16 decembrie 2021.
Acțiuni One United Properties. Majorare de capital
„Încă de la prima operațiune de majorare a capitalului One United Properties efectuată în 2017, am încorporat întotdeauna primele de emisiune în capitalul social. Totodată, având în vedere potențialul incredibil de dezvoltare al sectorului imobiliar din România, dar și de peste hotare, suntem dedicați păstrării politicii noastre de dividende orientate spre creștere, care încorporează atât distribuția de numerar, cât și acordarea de acțiuni gratuite.
Ne menținem astfel politica de dividende conform căreia vom distribui acționarilor până la 35% din profitul brut consolidat, restul capitalului fiind reinvestit în creșterea afacerii noastre. În paralel, dorim să conservăm modelul de distribuție semestrială a dividendelor, prima plată a acestora fiind aprobată în cadrul adunării anuale a acționarilor din luna aprilie a fiecărui an, iar cea de-a doua fiind supusă aprobării acționarilor în a doua jumătate a anului. Credem că această abordare atinge echilibrul perfect între a recompensa toți acționarii noștri pentru contribuția lor, menținând în același timp accesul la capitalul necesar dezvoltării noastre,” a declarat Victor Căpitanu, cofondator al One United Properties.
1.144.062.353 de acțiuni ordinare noi
Valoarea totală a majorării de capital social este de 228.812.470,60 lei, iar compania va emite un număr total de 1.144.062.353 de acțiuni ordinare noi, cu valoarea nominală de 0,20 lei pe acțiune.
Capitalul utilizat pentru această operațiune provine din încorporarea a aproximativ 80% din primele de emisiune rezultate în urma IPO-ului pe care One United Properties l-a derulat în perioada 22 iunie – 2 iulie 2021. Prin urmare, în urma operațiunii de majorare a capitalului social, capitalul social al One United este de 514.828.058,80 lei, împărțit în 2.574.140.294 acțiuni.
În cazul în care numărul de acțiuni la care are dreptul acționarul nu este un număr natural, numărul de acțiuni atribuite va fi rotunjit în jos la următorul număr natural. Pentru fracțiunile de acțiuni, One United Properties va plăti un preț de decontare rezultat din algoritmul stabilit conform prevederilor legale aplicabile, care este egal cu 2 lei. Decontarea fracțiunii de acțiuni va fi plătită acționarilor în data de 27 decembrie 2021.
Citeşte şi Acţiunile One United Properties au intrat la tranzacţionare. Ce capitalizare are compania?