Anul trecut, flota companiei a parcurs peste 6 milioane de kilometri, onorând 6.459 de comenzi și transportând un impresionant volum de peste 130.000 de tone de mărfuri. ANABUS TRANS a fost înființată în 2009, inițial funcționând ca o Casă de Expediții. Ulterior, compania și-a extins activitatea prin achiziționarea de camioane, devenind un operator de transport rutier de mărfuri. Principalul client este Grupul Whirlpool, pentru care societatea a fost în permanență principalul furnizor de servicii de transport din și către România, de la înființarea societății și până în prezent. Al doilea client ca volum este reprezentat de Candy Hoover Group.
Investiții continue în îmbunătățirea serviciilor
Odată cu creșterea volumului de lucru, societatea a investit în dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor oferite prin achiziționarea de capuri tractoare cât mai performante și mai eficiente, atât din punctul de vedere al consumului de combustibil, cât și al normelor de poluare (Euro 6).
Totodată, s-au achiziționat și se achiziționează remorci noi în fiecare an, menținând în permanență o vechime a parcului de maximum 3 ani. Pentru a susține dezvoltarea societății au fost realizate investiții în spații de depozitare, care au fost modernizate și dotate pentru a eficientiza activitatea de transport și procesul logistic.
Pentru a susține dezvoltarea societății au fost realizate investiții în spații de depozitare, care au fost modernizate și dotate pentru a eficientiza activitatea de transport și procesul logistic
În prezent, firma dispune de un parc auto format din 50 de capuri tractoare Mega marca Volvo și Mercedes și 70 de semiremorci, marca Kogel. Pe lângă parcul auto propriu, societatea are contracte cu colaboratori pentru servicii de transport, cu garanția calității serviciilor proprii.
„Toate capurile tractoare sunt monitorizate prin sisteme GPS, existând acces permanent la aceste informații în timp real. Asigurarea CMR de 1.500.000 euro, este încheiată la ASKO Group, unul dintre cei mai mari asiguratori specializați pe elaborarea conceptelor moderne de asigurare, având profilul de bază în domeniul transportului și al logisticii”, ne-a declarat dl. Cristian Vesa, General Manager ANABUS TRANS.
Portofoliul de servicii în domeniul transportului
Cu o abordare dedicată și o infrastructură solidă, ANABUS TRANS se distinge prin gama variată de servicii de transport și logistică pe care le oferă. Serviciile oferite cuprind:
- Transport rutier național și internațional de marfă în toată Europa, având o capacitate de transport de 100 mc/24 tone per camion;
- Transport multimodal, realizat la cererea clienților care apelează la acest tip de serviciu pentru a evita întârzierea mărfurilor pe teritoriul României prin transportul feroviar, extrem de greoi . ANABUS TRANS este singura companie din Oradea care beneficiază de depozite interconectate atât cu transportul rutier, cât și cu cel feroviar, motiv pentru care mărfurile aduse cu trenul pot fi ulterior distribuite către destinația finală, rutier, conform cerințelor clientului, în doar trei-patru zile.
- Manipulare și depozitare în spații special amenajate pentru diverse mărfuri și materiale (inclusiv perisabile);
- Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși, produse energetice.
Pe partea de logistică, compania oferă servicii precum descărcare marfă din tren, pod rulant marfă de mare tonaj, manipulare marfă cu stivuitoare speciale pentru role de hârtie, organizarea și controlul mărfurilor depozitate cu ajutorul unui sistem WMS.
Cu o abordare dedicată și o infrastructură solidă, SC Anabus Trans SRL se distinge prin gama variată de servicii de transport și logistică pe care le oferă
Depozite proprii de peste 10.000 mp
ANABUS TRANS este situată într-o poziție strategică în Oradea, având depozite proprii de peste 10.000 mp, toate cu acces la cale ferată, și o flotă de peste 70 de semiremorci, toate Mega, cu 3 m înălțime interioară. Portofoliul de clienți este variat, în condițiile în care clienții activează în domenii diferite de activitate – electrocasnice, mobilier, automotive, materiale de construcții, cabluri electrice, hârtie, anvelope etc.
Chiar și în aceste condiții, prin serviciile pe care le oferă fiecărui client, ANABUS TRANS poate satisface nevoile oricărui client industrial.
„Timpii de tranzit mici și informarea 24h din 24h a clientului despre poziționarea camionului, respectiv a mărfii, sunt aspecte foarte importante pentru compania noastră, la fel cum știm că sunt și pentru clienți. Considerăm că toate aceste servicii totalizate și poziționarea strategică atât local, cât și la nivel național, la graniță, într-o zonă în plină dezvoltare din punct de vedere logistic ne diferențiază semnificativ pe piața serviciilor de transport și logistică”, continuă Managerul General.
ANABUS TRANS, o companie conectată cu clienții
Avantajele principale pe care societatea le oferă sunt legate în primul rând de complexitatea serviciilor pe care le poate oferi, precum și disponibilitatea de a realiza periodic investiții pentru a rămâne în permanență la nivelul cerințelor și așteptărilor clienților, pe măsură ce aceștia își măresc activitatea sau își cresc volumele.
Reprezentanții companiei rămân în permanență foarte conectați cu clienții, în dorința de a înțelege și anticipa nevoile clienților actuali și a viitorilor posibili clienți, de a observa și studia piața, inovațiile în domeniu, dar și pentru a lua în considerare toți factorii ce influențează acest domeniu, astfel încât să fie mereu în actualitate prin serviciile oferite și viitoarele investiții planificate.
Prin urmare, planificarea investițiilor reprezintă o componentă strategică esențială în evoluția continuă a companiei. Toate achizițiile și investițiile companiei sunt făcute în încercarea de a îmbunătăți, inova sau moderniza serviciile oferite. Printre aceste investiții se numără: camioane de ultimă generație, Euro 6; semiremorci Mega noi; semiremorci speciale pentru transportul anvelopelor; spații de depozitare cu acces la calea ferată operațională 365 zile/an; pod rulant; angajarea de personal certificat și calificări suplimentare pentru angajați.
Planificarea investițiilor reprezintă o componentă strategică esențială în evoluția continuă a companiei
„Cu o viziune orientată către viitor, evaluăm constant oportunitățile de dezvoltare și investim în tehnologii avansate, vehicule de ultimă generație și facilități logistice pentru a ne asigura că rămânem la vârful industriei și suntem pregătiți să răspundem eficient provocărilor în continuă schimbare ale pieței”, precizează dl. Vesa.
Acțiuni de protecție a mediului
Conștientă de faptul că transportul rutier reprezintă al 4-lea cel mai mare poluator din Europa, compania a investit în camioane care poluează cât mai puțin, respectiv Euro 6, și nu doar pentru nivelul de poluare, dar și datorită consumurilor mai mici, care implicit au un impact mai mic asupra mediului.
În plus, ANABUS TRANS susține și încearcă să promoveze cât mai mult transportul feroviar, chiar dacă în România electrificarea și modernizarea căilor ferate devine de abia acum o prioritate. De asemenea, în cadrul companiei se pune accent pe colaborarea cu cât mai mulți clienți externi pe partea de transport feroviar, în încercarea de eficientiza întregul proces logistic și de a reduce impactul asupra mediului.
Prin urmare, nu este surprinzător faptul că, de-a lungul timpului, portofoliul de clienți a crescut permanent, lucru reflectat și în cifra de afaceri și rating-ul comercial foarte bun cu un risc scăzut de insolvență sau juridic, compania aflându-se pe poziția 162 la nivel național din 4.203 firme concurente.
Compania ocupă poziția 162 la nivel național, în funcție de cifra de afaceri și rating-ul comercial
ANABUS TRANS susține sportul orădean
De peste 5 ani de zile, ANABUS TRANS susține sportul orădean, de la nivel juvenil până la nivel de seniori, în principal baschetul, dar și alte sporturi.
„Mă mândresc că suntem implicați în viața socială a orașului, prin sport, încercând să venim cu sprijin nu numai material, pentru a încuraja copiii să facă sport. Multe din ideile noastre au fost puse în practică de conducerea CSM Oradea, care are în portofoliu majoritatea sporturilor de echipă practicate în Oradea. Stârnind interesul în rândul celor mici să facă sport, încercăm să îi protejăm de viciile aflate la tot pasul și tot mai dese. Doar implicându-ne cu toții, ca o adevărată mare familie, putem reuși. Sportul și societatea ne pot face oameni mai buni, mai prietenoși, mai frumoși!”, este de părere dl. Cristian Vesa.
ANABUS TRANS susține sportul orădean, de la nivel juvenil până la nivel de seniori, în principal baschetul, dar și alte sporturi
Colaborarea cu Grupul Whirlpool
ANABUS TRANS se mândrește cu colaborarea cu Grupul Whirlpool de peste 15 ani, în creștere continuă, ajungând anul trecut la performanțe perfecte cu sute de livrări lunare, cu grad de satisfacție al clientului de 100%. Trebuie menționat și faptul că societatea aplică standardele de calitate din domeniu (ISO 9001, ISO 14001, ISO 27001), obținând acreditarea privind aplicarea sistemului de Management Integrat.
Compania se mândrește cu colaborarea cu Grupul Whirlpool de peste 15 ani, în creștere continuă, ajungând anul trecut la performanțe perfecte cu sute de livrări lunare, cu grad de satisfacție al clientului de 100%
Planuri de viitor și performanțe atinse
Rezumând performanțele semnificative din domeniul transportului pe parcursul anului 2023, flota a parcurs peste 6 milioane de kilometri, onorând 6.459 de comenzi și transportând un impresionant volum de 77.000 de tone de mărfuri.
„Aceste cifre reflectă nu doar angajamentul nostru ferm față de clienți și parteneri, ci și capacitatea noastră operațională solidă și eficiența în gestionarea diverselor cerințe și provocări într-un mediu dinamic de afaceri. Este un punct de referință în evoluția noastră continuă, care subliniază dedicarea noastră către excelență și calitate în furnizarea serviciilor de transport”, a declarat, în încheiere, dl. Cristian Vesa, General Manager ANABUS TRANS.
Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/tendintele-care-vor-marca-domeniul-logistic-in-urmatorii-ani/