Angajari Adient Trim Ploiesti 2020

Angajări la stat 2019. Câți români ar lucra într-o instituție publică dacă ar avea această ocazie?

23.04.2019

Angajări la stat 2019. Chiar dacă salariile au crescut în repetate rânduri în sectorul public, doar trei din zece angajați afirmă că ar lua în calcul să lucreze într-o instituție de stat în viitorul apropiat, arată un studiu realizat de BestJobs.

Cei mai mulți angajați, adică aproximativ șase din zece, rămân interesați de companiile private. În același timp, 9% ar vrea să lucreze în propria companie.

Angajări la stat 2019. Românii preferă multinaționalele

Dintre românii care preferă o carieră în sectorul privat, două treimi consideră un job într-o multinațională ca fiind cel mai potrivit pentru ei.

Un sfert spun că li se potrivește mai bine o companie de talie mijlocie, în timp ce doar unul din zece ar lucra pentru un start-up.

Tot într-o instituție mare și-ar dori să lucreze și 73% dintre cei care ar lua în calcul un job la stat în perioada următoare, în timp ce 26% ar prefera mai degrabă o instituție de stat de dimensiuni mai mici, iar 1% sunt nehotărâți.

Angajări la stat 2019. Domenii

În cazul în care și-ar schimba jobul în viitorul apropiat, cei mai mulți ar lucra, în ordinea relevanței răspunsurilor, în domeniile financiar-contabil, resurse umane, inginerie, administrație publică, logistică, retail și transport, arată sondajul BestJobs.

Angajări la stat 2019. Principalele așteptări de la noul angajator

Pe lângă pachetul salarial și beneficii, principalele aspecte pe care angajații le-ar lua în considerare la evaluarea unui nou loc de muncă în perioada următoare sunt:

  • stabilitatea locului de muncă (86% dintre respondenți)
  • oportunitățile de promovare ( 85%)
  • reputația angajatorului (52%)
  • oportunitățile de a lucra la nivel internațional (42%)

Studiul mai arată că brandul angajatorului este important pentru aproximativ 30% dintre respondenți. În plus, implicarea socială (politica de CSR) a angajatorului contează pentru trei sferturi dintre angajați.

Angajări la stat 2019. Respectul

Întrebați care sunt cele mai importante trei așteptări pe care le au de la angajatorul pentru care ar lucra, angajații au spus, în cea mai mare parte (57% dintre respondenți), că vor să fie tratați cu respect.

Aceștia mai vor să li se ofere un mediu de lucru plăcut și prietenos (56%) și să fie ajutați să se dezvolte profesional (54,5%).

De asemenea, 48,3% ar vrea ca angajatorii să le ofere un echilibru între viața profesională și cea personală, dar să simtă totodată că munca lor este importantă și contribuția lor este valoroasă pentru organizație (47,8%).

Angajări la stat 2019. Bonusurile de performanță

Bonusurile de performanță sunt cel mai important beneficiu extra-salarial dorit de angajați, conform răspunsurilor oferite de patru din zece respondenți.

Doi din zece salariați ar vrea să poată lucra de la distanță, din confortul propriei case sau din orice alt loc cu conexiune la internet.

Pe lista beneficiilor se mai află:

  • transport gratuit (7,5%)
  • pensia privată (5,7%)

Citește și CFR anunță un proiect important de investiții!

 

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Angajări la stat 2019. Câți români ar lucra într-o instituție publică dacă ar avea această ocazie?

  1. Pingback: Campania Paste Kaufland Romania | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.