Aplicatia APEL 112 - transmiterea coordonatelor GPS

Aplicația APEL 112, lansată de STS. Cum funcționează transmiterea coordonatelor GPS?

17.02.2019

Aplicația APEL 112. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a lansat aplicaţia de urgenţă „Apel 112” pentru telefoane mobile. Aceasta permite transmiterea coordonatelor GPS la momentul iniţierii apelului către Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.

În urma informaţiilor de localizare, intervenţia agenţiilor specializate (Serviciul de Ambulanţă, Poliţie, ISU-SMURD, Jandarmi, Salvamont) din cadrul SNUAU este mai rapidă şi mai eficientă. Astfel, cresc şansele de salvare ale apelantului.

Aplicaţia permite, de asemenea, transmiterea localizării apelanţilor 112 atunci când apelul de urgenţă este generat dintr-o reţea naţională de telefonie mobilă.

Aplicația APEL 112. Servicii de date și localizare

Folosirea aplicaţiei presupune activarea şi existenţa serviciilor de date (acces Internet) şi a serviciului de localizare (GPS).

În lipsa serviciului de date, poziţia apelantului va putea fi totuşi comunicată operatorului 112 în timpul conversaţiei telefonice pentru că aplicaţia permite afişarea coordonatelor GPS.

Aplicaţia este gratuită. Aceasta poate fi descărcată şi instalată pe telefonul mobil din magazinele de aplicaţii Google Play şi App Store.

Aplicația APEL 112. Sisteme de operare

Aplicaţia „Apel 112” este compatibilă cu telefoanele mobile cu sisteme de operare Android şi iOS.

Versiunile minime suportate de sistemele de operare ale telefoanelor mobile sunt iOS 5 şi Android 4.4.

Pentru a putea utiliza aplicaţia într-un caz de urgenţă, utilizatorul trebuie să introducă în aplicaţie numărul sau numerele de telefon, în cazul în care în telefonul mobil sunt două cartele SIM cu servicii de date active.

Folosirea acestei aplicații nu necesită înregistrarea în sistemul informatic al 112 a apelantului sau a numărului de telefon pe care acesta îl deţine.

Aplicația APEL 112. Accesarea aplicației

La prima accesare a aplicaţiei, utilizatorul trebuie să accepte Termenii şi Condiţiile. După aceea, dacă informaţia de localizare este disponibilă, pe ecranul telefonului sunt afişate latitudinea şi longitudinea corespunzătoare poziţiei.

Acurateţea informaţiilor de localizare depinde de calitatea semnalului GPS.

Precizia poate varia de la câteva zeci de metri până la câteva sute de metri.

Citește și OMV Petrom susține primul spital specializat de oncologie pediatrică din țara noastră

 

 

 

Citiți și despre:

2 păreri la “Aplicația APEL 112, lansată de STS. Cum funcționează transmiterea coordonatelor GPS?

  1. Pingback: Somon file contaminat cu Listeria - alerta alimentara | Jurnalul de Afaceri

  2. Pingback: Registrul national al riscurilor pentru sanatate | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.