ASO Cromsteel a investit 9 milioane de euro în resursa umană și în tehnologie

01.05.2019

Compania ASO Cromsteel, parte a Grupului ASO H&P (www.aso-hp.com) își continuă evoluția spectaculoasă de la an la an, încercând și reușind să fie întotdeauna cu un pas înaintea timpurilor. Considerată a fi compania de referință în ceea ce privește produsele cromate dure, ASO Cromsteel, în calitatea sa de lider de piață, continuă să își stabilească obiective îndrăznețe pe care, cu muncă asiduă și dedicare reușește să le atingă și chiar să le depășească.

ASO Cromsteel consideră schimbarea ca fiind normalitate. Prin urmare, orice schimbare survenită pe parcurs este văzută ca o oportunitate deosebit de valoroasă de a crește, de a se dezvolta și de a-i sprijini și pe cei din jur, indiferent că vorbim despre clienți, colaboratori sau angajați, să procedeze la fel.

Schimbarea este singura constantă a Universului și tocmai de aceea compania Aso Cromsteel face o normalitate din schimbare

În cadrul companiei, angajații care și-au demonstrat valoarea și interesul pentru evoluție profesională continuă au fost promovați, în timp ce alții au ales o schimbare de departament, ca urmare a dorinței de a-și lărgi orizontul și experiența profesională din cadrul companiei. Singura constantă în ecuația ASO Cromsteel a rămas dorința de creștere, de evoluție și de atingere a celor mai înalte standarde în ceea ce privește soluțiile oferite.

Investiții sistematice în oameni și resurse

În ultimii ani, compania a investit în mod sistematic în mediul de lucru al oamenilor, prin achiziționarea de noi utilaje performante, investiții în infrastructură, instalații dar și în modul în care se gestionează relația cu angajații.  Toate acestea au contribuit împreună la îmbunătățirea semnificativă a activității angajaților dar și a calității produselor obținute.

„În momentul în care compania este atentă cu omul din spatele angajatului, îi ascultă doleanțele, îi este aproape în momentele când are nevoie, atunci și omul dă ceva în plus. Acest plus se vede ulterior în atenția pe care omul o acordă muncii sale și ulterior calității produsului care iese din mâinile sale”, ne-a declarat Dl. Radu Constantin Ungureanu, General Manager ASO Cromsteel SA.

Consiliul de Administrație, condus de către Francesco Uberto împreună cu Directorul General de Grup Enrico Romano și echipa sa, dar și conducerea locală, se focusează pe OM

În aceste condiții, este normal și de așteptat ca o organizație să urmeze direcția corectă și să se remarce prin fiecare aspect al activității sale .

Pachete salariale generoase și sporuri de fidelitate

În prezent, în cadrul companiei activează 465 de angajați care beneficiază de un pachet salarial generos, precum și de bonusuri cum ar fi prime de Paște, Crăciun, vacanță, sporuri de productivitate și de fidelitate în cadrul companiei. Acest spor de fidelitate poate ajunge până la 20% din salariul de bază.

„Din punctul nostru de vedere, responsabilitatea socială nu este doar partea de bonusuri și numeroasele activități sociale întreprinse, este un mod de a fi, este un mod de a trăi”, a afirmat Dl. Radu Constantin Ungureanu.

Compania se dedică dezvoltării comunității în care trăiește prin faptul că dezvoltă parteneriate doar cu furnizori care prețuiesc un mod de a trăi în armonie cu mediul, în respect față de resurse, față de generațiile următoare și moștenirea pe care o lasă în urmă

Pentru a rămâne la curent cu ultimele tendințe din domeniu, dar și pentru a-și prezenta oferta pe piețele interne și internaționale, ASO Cromsteel este aproape întotdeauna prezentă la majoritatea târgurilor și evenimentelor de specialitate, din Europa până în Brazilia.

Referindu-se la strategia de brand abordată, reprezentanții companiei au declarat că „brandul ASO este clădit pe baze solide, care au legătură cu atenția manifestată față de oameni, mediu, dar și calitate și îmbunătățire continuă”.

Investiții în protejarea mediului

ASO Cromsteel este una dintre companiile a căror grijă pentru mediul înconjurător se remarcă în fiecare aspect al activității. La fel de importantă este însă și grija față de mediul din interiorul companiei, în ultimii 2 ani ASO Cromsteel investind circa 9 milioane de euro în oameni, mediu, utilaje performante eco-friendly și tot ceea ce înseamnă siguranță la locul de muncă.

În acest an, ASO Cromsteel a încheiat un important proiect de sponsorizare cu aparatură medicală cu Spitalul Județean din Târgoviște, proiect în valoare de circa 140.000 de euro

Compania susține comunitatea din care face parte prin participarea ca sponsor principal al semi-maratonului Targoviștei, sponsorizarea cu burse de studii sau prin proiecte de susținere ale Asociațiilor de Binefacere sau a unor teatre de copii.

Un început de an promițător pentru companie

În 2018, compania a obținut locul I în România în cadrul Topului Național al Firmelor 2018. Acest top, organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, premiază cele mai înalte performanțe înregistrate de companiile românești la nivel național. În realizarea acestui clasament s-a ținut cont de criterii precum cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și a capitalului angajat. A fost câștigat și premiul „Industria”, decernat de către Camera de Comerț și Industrie Italiană din România (Confindustria Romania).

„În prezent, ASO H&P angajează peste 800 de persoane care lucrează în spații de aproximativ 230.000 mp, distribuind în peste 78 de țări diferite produse și servicii pentru clienții săi. Aceste cifre sunt rezultatul standardelor de calitate ridicată, a unei experiențe de vânzări consolidate, cu un serviciu clienți excelent, fiind un partener extrem de fiabil pentru clienții noștri”, a continuat Managerul General.

Prin urmare, ASO Cromsteel, ca parte a grupului ASO H&P, oferă aceleași standarde de calitate și servicii excelente pentru clienți. În plus, deciziile analizate în profunzime și strategiile puse în aplicare au adus companiei de-a lungul timpului rezultate financiare extrem de bune. În primul trimestru din 2019, compania a înregistrat o creștere față de același trimestru al anului trecut, de 27% din punct de vedere al livrărilor către client, ajungând astfel la o creștere de 22% a producției de produse comercializate.

„Respectul față de oameni și credința în Dumnezeu sunt parte integrantă din grupul ASO H&P, iar în momentul în care toate acestea se îmbină cu priceperea celor care muncesc acolo, atunci rezultatele foarte bune care apar sunt doar o consecință a acestei simbioze”, a declarat, în încheiere, Dl. Radu Constantin Ungureanu, General Manager ASO Cromsteel SA.

 

Citiți și despre:

  • EGS își dublează spațiul destinat producțieiEGS își dublează spațiul destinat producției Oficialii companiei cred că o implicare a autorităților locale poate soluționa problemele din sectorul industriei de petrol și gaze. Investițiile calculate aduc mereu rezultate pe măsură, acest lucru a fost […]
  • Midanif, proporția perfectă dintre pasiune și viziune în afaceriMidanif, proporția perfectă dintre pasiune și viziune în afaceri În prezent, compania derulează un proiect de extindere a capacității de producție în valoare de 1 milion de euro. Midanif, fabrica de ciocolată din satul Cărpiniș, județul Timiș, reprezintă povestea de succes […]
  • DIANA – 25 de ani împreunăDIANA – 25 de ani împreună O gamă variată de produse distribuite prin 40 de magazine.  Înființată în urmă cu 25 de ani, la 30 aprilie 1991, în Râmnicul Vâlcea, DIANA a avut ca activitate, în perioada de debut, comerțul cu amănuntul. […]
  • Segula Integration România, un furnizor important pentru industria autoSegula Integration România, un furnizor important pentru industria auto Modernizarea și extinderea producției sunt principalele planuri de viitor ale companiei. Segula Integration România este o filială a grupului francez Segula Technologies, apărută pe piața din România în anul […]
  • Nutriva, exigență în procesarea furajelor pentru puiNutriva, exigență în procesarea furajelor pentru pui Compania pune accentul pe calitatea materiei prime și siguranța alimentară. Fabrica de nutrețuri combinate Nutriva face parte din grupul de firme Safir și completează lanțul obținerii produsului final pe […]