Slide

Stiri: Social

Vremea 4-5 ianuarie 2024

Revin ninsorile! Atenționare meteo

21.01.2019

Atenționare meteo de ninsori. Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă atenționare meteo de ninsori și viscol. Atenționareade vreme rea este valabilă în perioada 22 ianuarie, ora 05:00 – 23 ianuarie, ora 14:00. Se vor înregistra ninsori moderate cantitativ și un strat nou de zăpadă, intensificări temporare ale vântului, precipitații mixte și polei.

Atenționare meteo de ninsori. Cele mai afectate zone

În intervalul menționat, aria ninsorilor va cuprinde treptat cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile sud-vestice.

În Munții Banatului, în Carpații Meridionali, nordul și vestul Olteniei, sudul Banatului, precum și în nord-vestul Munteniei ninsorile vor fi moderate cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

Atenționare meteo de ninsori. Vânt puternic

De asemenea, vântul se va intensifica în zonele montane, la început mai ales în Munții Banatului, apoi îndeosebi pe crestele Carpaților Meridionali și va avea, în general, viteze de 65-80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând diminuarea vizibilității.

Începând din noaptea de marți spre miercuri (22/23 ianuarie) și în cursul zilei de miercuri (23 ianuarie), în regiunile vestice, sudice și sud-estice vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ploaie, favorizând formarea poleiului.

Atenționare meteo de ninsori. Vremea în București

În București, cerul va fi temporar noros, vântul va sufla slab până la moderat și se poate forma ceață, mai ales în zona preorășenească. Temperatura minimă va fi de -5…-3 grade.

Marți, vremea va fi în general închisă și vor fi precipitații sub formă de ninsoare, iar spre seară, cu tendință de transformare în lapoviță și ploaie. Vântul va sufla moderat – viteze de până la 35 km/h. Temperatura aerului nu va depăși valoarea de -1 grad.

Și miercuri, vremea se menține în general închisă și vor fi precipitații mixte ce vor favoriza depunerile de polei. Vântul va sufla în general slab. Temperatura aerului, treptat va crește ușor astfel că miercuri dimineața se vor înregistra 1-2 grade.

Joi, în Capitală, cerul va prezenta înnorări și temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, mai ales în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat – viteze de până la 30 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade.

Citește și Piața de e-commerce din România, evoluție spectaculoasă în 2018