Business Evolution 2019. Primul eveniment din acest an din cadrul seriei de evenimente Business Evolution – Next Level are loc pe 10 aprilie, la Târgu-Mureș. În cadrul conferințelor, liderii unor companii și instituții internaționale, precum Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Allianz-Țiriac Asigurări și Kompass vor prezenta idei de dezvoltare a firmelor și angajaților din România.
Business Evolution 2019. Șase conferințe
Întâlnirile dintre managerii multinaționalelor și oamenii de afaceri vor avea loc în șase orașe, începând din luna aprilie până în octombrie. Business Evolution 2019 ajunge așadar în următoarele orașe:
- Târgu-Mureș
- Ploiești
- Sibiu
- Craiova
- Galați
- București
Împreună cu liderii multinaționalelor pe scenă vor urca și consultanți privați și profesioniști ai unor IMM-uri de succes care vor prezenta idei de business pentru firme.
Business Evolution 2019. Evenimentul de la Târgu-Mureș
Prima conferință va fi în Târgu-Mureș, în 10 aprilie, la Hotel Privo. În cadrul evenimentului sunt invitați să se înscrie managerii din departamente cheie ale companiilor: IT, Vânzări, HR, Marketing, Financiar, Achiziții, Logistică etc.
Înregistrarea participanților este gratuită pentru doi reprezentanți ai aceleiași companii.
Conferințele Business Evolution – Next Level sunt organizate de Doingbusiness.ro în parteneriat cu instituții locale și companii naționale. Evenimentele oferă companiilor și managerilor acestora oportunitatea de a afla noutăți relevante și utile pentru a se dezvolta.
Business Evolution 2019. Ce spun organizatorii?
„Nevoia de învățare perpetuă combinată cu deprinderea unor tactici și accesul la instrumentele potrivite contribuie substanțial la succesul oricărei afaceri. Rolul conferințelor Business Evolution – Next Level – este de a sprijini mediul de afaceri cu expertiză și soluții validate, pe de-o parte, și de a crea noi relații de business între cerere și ofertă, pe de altă parte. Networking-ul de calitate este o altă componentă prețioasă alături de cunoaștere, în cadrul întâlnirilor”, a explicat Dumitru Ion , CEO Doingbusiness.ro
Agenda și detalii privind Business Evolution – Next Level se pot găsi pe Doingbusiness.ro, la rubrica Evenimente.
Citește și Finanțări pentru promovarea produselor tradiționale românești