Campanie de promovare a vaccinarii

S-a lansat campania de promovare a vaccinării: “Copilăria, cel mai frumos cadou”

16.01.2019

Campanie de promovare a vaccinării. Ministerul Sănătății și UNICEF România au lansat Campania de promovare a vaccinării – “Copilăria, cel mai frumos cadou”. Aceasta are ca scop informarea părinților și a publicului larg despre importanța și beneficiile vaccinării, care salvează milioane de vieți anual în întreaga lume.

Campanie de promovare a vaccinării. Ce spune ministrul Sănătății?

“Continuarea campaniilor de informare și de recuperare a vaccinării este imperios necesară, în condițiile în care viețile a 59 de persoane, majoritatea copii au fost curmate de rujeolă. Scopul acestor campanii este de a informa părinții despre beneficiile vaccinării pentru a alege să își protejeze copiii în cunoștință de cauză, iar obiectivul principal este recuperarea vaccinării copiilor conform Programului Național de Vaccinare. Mizăm pe sprijinul presei pentru ca această campanie să beneficieze de cât mai multă vizibilitate”, a declarat Sorina Pintea, Ministrul Sănătății.

O copilărie fericită, în care copilul să poată explora mediul înconjurător, să se joace, să se bucure de libertate și să fie în siguranță, este cel mai frumos cadou pe care îl poate oferi un părinte. Vaccinurile îi ajută pe părinți să ofere acest dar.

Campanie de promovare a vaccinării. O campanie integrată

“Copilăria, cel mai frumos cadou” este o campanie integrată. Aceasta va fi prezentă pe posturile de televiziune, în presa scrisă și în online, cu o componentă outdoor.

Ambasadorii naționali ai UNICEF în România, precum și alți lideri de opinie vor sprijini acest demers.

Campanie de promovare a vaccinării. UNICEF

“Vaccinurile sunt sigure și eficiente. Părinții și tutorii trebuie să fie informați despre beneficiile vaccinurilor și despre locurile unde își pot vaccina gratuit copiii, pentru a putea să le ofere acestora cel mai frumos cadou, Copilăria. În România, campaniile naționale de comunicare trebuie consolidate, iar rata de acoperire vaccinală trebuie îmbunătățită. Absența vaccinării duce la reapariția unor boli ce pot fi ușor prevenite prin această măsură”, a spus Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.

Campanie de promovare a vaccinării. Organizația Mondială a Sănătății

Campania este susținută și de Organizația Mondială a Sănătății. La evenimentul de lansare a participat și Miljana Grbic, Reprezentantul OMS în România. Alături de Alexandru Rafila, Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Gindrovel Dumitra, Coordonatorul grupului de vaccinologie al Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), au participat la conferința de lansare și reprezentanți ai medicilor de familie.

“Suntem fericiți să ne aflăm împreună cu Ministerul Sănătății și UNICEF pentru a ajuta autoritățile și profesioniștii din domeniul sănătății să se asigure că fiecare persoană are acces echitabil la vaccinuri și că părinții înțeleg importanța vaccinării copiilor lor pe deplin și la timp, în conformitate cu programul național de imunizare. Aceste eforturi trebuie să se concentreze și pe implicarea celor mai sărace și mai marginalizate comunități.” a spus dr. Miljana Grbic, director al Biroului OMS România.

Campanie de promovare a vaccinării. O continuare a campaniile door-to-door

Proiectul reprezintă o continuare a campaniilor door-to-door de informare și recuperare vaccinală realizate anul trecut de Ministerul Sănătății în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF. Acestea au avut loc în mai multe comunități vulnerabile din județele Mehedinți și Bacău. La aceste campanii au participat și reprezentanți ai Direcțiilor de Sănătate Publică.

Citește și Zentiva are o nouă conducere

 

 

 

Citiți și despre:

2 păreri la “S-a lansat campania de promovare a vaccinării: “Copilăria, cel mai frumos cadou”

  1. Pingback: Posta Romana, furnizor de serviciu universal | Jurnalul de Afaceri

  2. Pingback: Revista presei - stiri afaceri - S-a lansat campania de promovare a vaccinării: “Copilăria, cel mai frumos cadou”

Comentariile nu sunt permise.