Finante

Cele mai importante trenduri în resurse umane pentru 2023

Cele mai importante trenduri în resurse umane pentru 2023

01.01.2023

Resursele umane pot avea un impact extraordinar din punct din vedere economic, dacă firmele se aliniază la noile schimbări. Pandemia de coronavirus a pus un accent deosebit pe transformarea digitală, iar relația angajat-angajator s-a schimbat, motiv pentru care 2023 va fi un an al schimbărilor pe piața HR din întreaga lume. Deși piața resurselor umane s-a numărat printre domeniile care au reușit să implementeze schimbări importante, în continuare este nevoie de adaptare.

Profesioniștii din sectorul resurselor umane au jucat un rol semnificativ în ghidarea organizațiilor prin furtuna creată de pandemie, iar acum ele trebuie să facă față unor noi provocări: inflația ridicată și încetinirea creșterii economice. Însă HR-ul poate avea un impact extraordinar din punct din vedere economic, dacă firmele se aliniază la noile schimbări.

Trenduri pe piața de resurse umane în 2023

Așadar, în acest context, vă prezentăm o serie de trenduri care se vor face resimțite pe piața resurselor umane în 2023.

Gamification

Specialiștii în domeniul HR spun că cel mai important trend din domeniul resurselor umane în 2023 poartă numele de „gamification”.

Gamification reprezintă utilizarea elementelor asemănătoare jocurilor în contexte de non-jocuri, cum ar fi utilizarea punctelor, insignelor și clasamentelor pentru a încuraja angajații să-și atingă obiectivele. Această tehnică poate fi folosită pentru a determina angajații să deprindă noi abilități sau cunoștințe.

Există mai multe modalități de a implementa această strategie în programele de resurse umane, dar unul dintre cele mai importante lucruri de reținut este că trebuie să vă asigurați că jocurile pe care le creați sunt distractive și vin cu provocări pentru angajați.

Gamification reprezintă utilizarea elementelor asemănătoare jocurilor în contexte de non-jocuri, cum ar fi locul de muncă

Mai multe beneficii extrasalariale

Mulți angajatori se confruntă cu un viitor incert în 2023. Creșterea inflației, majorarea prețurilor la utilități și posibilitatea de recesiune aduc o serie de provocări majore și pe piața HR. Angajații vor dori creșteri salariale chiar și în acest context, iar marea întrebare pe care firmele trebuie să și-o adreseze este următoarea: dacă nu poți majora salariile pentru a ține pasul cu inflația, ce le pot oferi salariaților pentru a nu-și căuta un alt loc de muncă?

Pentru acele companii care nu pot crește salariile în același ritm al presiunii puse de inflație, beneficiile extra-salariale vor deveni extrem de importante.

Pentru acele companii care nu pot crește salariile, beneficiile extra-salariale vor deveni extrem de importante

Metaverse

Potrivit datelor Gartner, 25% dintre oameni își vor petrece cel puțin o oră zilnic în Metaverse până în 2026. Acest lucru sugerează că unele dintre aceste inițiative, cum ar fi evenimentele virtuale, integrarea angajaților, târgurile de carieră și întâlnirile online vor deveni o prioritate pentru sectorul resurselor umane în 2023.

Companiile trebuie să profite de acest mediu și să încerce să își dezvolte imaginea de brand de angajator și în Metaverse, pentru că în curând, probabil, și angajările se vor face tot acolo.

Companiile trebuie să profite și să încerce să își dezvolte imaginea de brand de angajator și în Metaverse

Evitarea Burnout-ului

În 2023, companiile trebuie să se axeze și pe evitarea Burnout-ului. Starea de bine a angajaților va conta foarte mult, mai ales că, în prezent, cei care își caută un loc de muncă pun accent deosebit pe echilibrul dintre cantitatea de muncă și timpul liber.

Firmele vor începe să ofere din ce în ce mai mult programe de wellness, acordând prioritate sănătății, fericirii și mulțumirii angajaților, inclusiv servicii de dezvoltare personală și terapie.

Firmele vor începe să ofere din ce în ce mai mult programe de wellness

Retenția angajaților

Dacă în contextul economic actual recrutarea și angajarea oamenilor potriviți sunt destul de dificil de realizat, păstrarea angajaților va fi în 2023 o provocare cu totul aparte. Plecarea din companie a angajaților presupune întreruperi sau întârzieri ce pot afecta productivitatea. Astfel, retenția angajaților devine rapid nu doar o necesitate, ci un avantaj competitiv.

Retenția angajaților devine rapid nu doar o necesitate, ci un avantaj competitiv

Flexibilitatea

Angajații își doresc flexibilitate. Acest lucru este clar încă din 2022, iar în anul care tocmai a început salariații vor fi atrași de acele companii care reușesc să ofere un program adaptabil.

Mai multe studii ne indică faptul că flexibilitatea în ceea ce privește orele de lucru se numără printre cele mai apreciate beneficii extra-salariale pe care companiile le pot oferi.

Astfel, în 2023, flexibilitatea rămâne cuvântul cheie în relația cu locul de muncă, atât din perspectiva salariaților, cât și din perspectiva angajatorilor.

Flexibilitatea în ceea ce privește orele de lucru se numără printre cele mai apreciate beneficii extra-salariale pe care companiile le pot oferi

Provocări pe piața muncii în 2023

De asemenea, în 2023, atât companiile, cât și angajații, vor urma să pună accent pe dezvoltarea de noi competențe. Conform unui studiu realizat de Frames și Digital HR, 69% dintre manageri estimează că 2023 va fi anul în care păstrarea angajaților calificați va fi o adevărată provocare, în contextul problemelor din economie. Marea majoritate a respondenților afirmă că vor încerca să își fidelizeze angajații, însă se așteaptă ca aceștia să își întețească eforturile de a-și găsi un loc de muncă mai sigur și mai bine plătit.

În plus, potrivit specialiștilor, este de așteptat ca decalajul dintre cererea de forță de muncă specializată și ofertă să crească pe măsură ce problemele economice se vor adânci, de la inflație la o posibilă recesiune tehnică.

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/piata-de-publicitate-din-romania/