Centre de permanenta

Ministrul Sănătății: Centrele de permanență nu vor fi desființate

21.11.2019

Centre de permanență. Pe agenda ministrului Sănătății, Victor Costache, nu există niciun demers, niciun document sau ordin care să vizeze desființarea centrelor de permanență, a anunțat instituția, într-un comunicat de presă.

Centre de permanență. Informațiile apărute în spațiul public

Conform Ministerului Sănătății, informațiile apărute în spațiul public fac referire la Ordonanța de Guvern nr. 61, promovată în 2018 de guvernul Dăncilă și care modifică condițiile de înființare și desființare a centrelor de permanență.

Documentul a fost elaborat în data de 6 noiembrie, fără consultarea și acordul prealabil al actualei conduceri a Ministerului Sănătății. Aceasta reprezintă viziunea fostului ministru Sorina Pintea, privind comasarea și reorganizarea centrelor de permanență.

Centre de permanență. Programul de guvernare nu vizează desființarea unor unități medicale

”Programul de guvernare al PNL nu prevede nicio măsură care vizează desființarea unor unități medicale în general, sau centre de permanență în particular”, mai spune actualul ministru al Sănătății

Prin urmare, Ministerul Sănătății condamnă ferm astfel de acțiuni de manipulare și dezinformare apărute în spațiul public. Acestea pot reprezenta diversiuni ale unor partide din opoziție, care vor să speculeze electoral pe această temă.

Un război politic

”Atragem atenția că pacienții din sistemul medical românesc nu trebuie să devină victime ale unui război politic, iar declarații de acest tip pot avea efecte nefaste asupra populației”, potrivit sursei citate.

Centre de permanență. Legislația aplicabilă:

– Legea 263/2003 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanență, lege care reglementează modalitatea de asigurare a continuităţii asistenţei medicale primare prin centre de permanenţă la nivelul colectivităţilor locale arondate, criteriile de stabilire și atribuțiile factorilor implicați (medici de familie, consilii locale, direcțiile de sănătate publică, casele județene de asigurări de sănătate, MS).

– Prin Ordinul MS/MAI nr. 697/112 din anul 2011 au fost aprobate Normele cu privire la asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanență, ordin modificat și completat prin: Ordinul 1137/2011, Ordinul 147/2011, Ordinul nr. 1641/2013, Ordinul 354/2013, Ordinul 2424/2013, Ordinul 753/2013, Ordinul 7310/2017, Ordinul 1484/2018.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, concluzionează că nu agreează viziunea Sorinei Pintea de comasare sau desființare a centrelor de permanență. Acesta va analiza întreaga situație pentru extinderea și eficientizarea acestora.

Citește și Ce spun europenii despre comerțul internațional?

 

 

 

 

Citiți și despre:

2 păreri la “Ministrul Sănătății: Centrele de permanență nu vor fi desființate

  1. Pingback: Revista presei - stiri afaceri - Ministrul Sănătății: Centrele de permanență nu vor fi desființate

  2. Pingback: Brazi de Craciun LEROY MERLIN - Voucher 25 de lei | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.