Sari la conținut
Media Kit
miercuri 14:01:50 14 octombrie 2026

EDITORIAL:

CHEP Romania Vezi broșura

CHEP, lider în rețeaua națională și europeană de aprovizionare

TRIMITE CĂTRE

Compania dezvoltă tehnologii și soluții digitale care vor spori vizibilitatea, capacitatea de prognozare și vor consolida conexiunile din rețeaua de aprovizionare. Ca lider al mișcării inteligente și sustenabile de bunuri esențiale vieții, CHEP continuă investițiile în infrastructură, în formarea oamenilor și în tehnologie pentru a se pregăti pentru potențiale perturbări viitoare în supply chain. Compania ajută de zeci de ani clienții să minimizeze impactul asupra mediului, să reducă deșeurile, să atingă niveluri mai bune de eficiență și să obțină rezultatele dorite în ceea ce privește țintele de creștere și sustenabilitate.

Într-o perioadă cu grad ridicat de incertitudine, echipele CHEP lucrează îndeaproape cu producătorii și distribuitorii pentru crearea de planuri de contingență, acolo unde este necesar, liderii sectoarelor din industria bunurilor de larg consum, bazându-se pe parteneri puternici și rezilienți pentru transportul mărfurilor la nivel național și internațional.

„Dimensiunea rețelei circulare de aprovizionare garantează continuitatea operațiunilor și livrarea bunurilor esențiale în fiecare colț al țării și pe toate piețele în care operează. Mai exact, strategia noastră se bazează pe digitalizare, parteneriate strategice și dezvoltarea echipei, întrucât liderii sectoarelor din industria bunurilor de larg consum se bazează pe parteneri puternici și rezilienți pentru transportul mărfurilor la nivel național și internațional”, ne-a declarat dl. Gabriel Ivan, General Manager România și Bulgaria în cadrul CHEP.

Investiții în digitalizare și resursa umană

Digitalizarea este un domeniu cheie în care CHEP a investit în ultimii ani. Pe baza unei istorii lungi în aria de inovație, compania dezvoltă tehnologii și soluții digitale care vor spori vizibilitatea, capacitatea de prognozare și vor consolida conexiunile din rețeaua de aprovizionare– pentru echipa CHEP România și pentru clienții săi.

Această bază de platforme include circa 550.000 de paleți inteligenți prevăzuți cu tehnologie autonomă track & trace pentru a identifica și, cel mai important, pentru a îmbunătăți înțelegerea provocărilor vizibile pe lanțurile de aprovizionare sau pentru a ajuta la identificarea ineficiențelor ascunse. De asemenea, CHEP a investit în automatizarea proceselor operaționale pentru a crește eficiența și a reduce erorile.

Dezvoltarea competențelor echipei pentru a fi pregătită la provocările prezente și viitoare din rețeaua de aprovizionare și recrutarea de specialiști în domenii cheie, cum ar fi tehnologia informației, marketing și managementul lanțului de aprovizionare este maniera în care CHEP își pregătește capacitatea de răspuns agil și adecvat, pe toate palierele de activitate.
CHEP va continua să investească în tehnologie și digitalizare pentru a optimiza procesele și a îmbunătăți eficiența operațională. Implementarea soluțiilor digitale avansate permite un răspuns mai rapid la cerințele pieței și furnizarea de servicii de înaltă calitate. În plus, digitalizarea ajută la colectarea și la analiza datelor în timp real, aspect crucial pentru luarea unor decizii informate și anticiparea tendințelor viitoare.

CHEP va continua să investească în tehnologie și digitalizare pentru a optimiza procesele și a îmbunătăți eficiența operațională

În același timp, CHEP pune accent pe parteneriate strategice și colaborare. Colaborarea strânsă cu partenerii și clienții facilitează dezvoltarea gamei de servicii și accesul pe noi piețe. Prin urmare, investiția în oameni devine esențială, ceea ce înseamnă că CHEP se concentrează și pe dezvoltarea profesională a angajaților, în zona competențelor necesare pentru a face față provocărilor viitoare.

Creșterea nivelului de reprezentare a femeilor în cadrul companiei

Eforturile companiei s-au concentrat, în ultimii ani, pe creșterea nivelului de reprezentare a femeilor la toate nivelurile, de la roluri operaționale, la roluri de management, iar acest lucru va continua. În România, 50% din pozițiile manageriale sunt ocupate de femei.

Ca parte a programului de transformare digitală, CHEP a lansat un set de programe de învățare ca Data Literacy Foundations sau Data Power User, prin care urmărește să dezvolte abilitățile de lucru cu datele în rândul angajaților și capacitatea de a genera noi soluții la provocări de business și de a lua decizii mai bune centrate pe client, folosind datele disponibile din supply chain. De asemenea, furnizorul dezvoltă în continuare abilitățile digitale și de management al datelor în echipa de practicieni în domeniul datelor și analizei datelor prin DataCamp, care acoperă diverse domenii ale științei datelor.

În România, 50% din pozițiile manageriale sunt ocupate de femei

În 2025, drept recunoștere a acestor eforturi, dar și a altor programe care poziționează oamenii în centrul activității sale, furnizorul logistic a primit a treia certificare anuală Global Top Employer din partea Top Employers Institute, cea mai importantă recunoaștere internațională a excelenței în ceea ce privește politicile și practicile de HR.

„Unul dintre aspectele care au contribuit la obținerea certificării Global Top Employer este susținerea leadership-ului feminin, printre alte bune practici de HR care creează unul dintre cele mai bune medii de lucru din domeniu”, este de părere dl. Gabriel Ivan.

CHEP, lider în inovație prin design de produs

Designul de produse vizează eliminarea totală sau reducerea deșeurilor și reprezintă o componentă esențială a strategiei furnizorului logistic, care în 2023 a lansat două platforme durabile: containerul premiat ZirConic și containerul FalConic, ambele realizate din peste 80% plastic post-consum și oferind capacitate crescută și pliabilitate maximizată pentru o eficiență mai ridicată, platforme destinate nevoilor unor sectoare ca cel de ambalaje, e-commerce, co-packing sau cel de hrană uscată cu greutate mică și medie.

Totodată, din perspectiva digitalizării, strategia companiei vizează un nivel mai înalt al experienței utilizatorilor și, în ansamblu, al calității serviciilor. CHEP va folosi banca uriașă de date pe care o deține, generând, simultan, date noi prin platformele sale digitalizate, pe care le va analiza și interpreta prin noi instrumente de analiză, în beneficiul producătorilor și partenerilor săi, astfel încât întregul supply chain să se miște mai eficient, cu pierderi mai mici și minimizarea deșeurilor.

Strategia CHEP vizează un nivel mai înalt al experienței utilizatorilor și, în ansamblu, al calității serviciilor

Colaborarea este un aspect central al modelului de business CHEP. Sistemul de pooling de paleți poate funcționa doar prin dorința jucătorilor din piață de a menține principiile economiei circulare și de a reduce implicit amprenta operațională.
„Creăm și livrăm permanent soluții inovatoare și scalabile, care rezolvă provocări comune ale producătorilor din FMCG. Proiectele colaborative lansate de CHEP acoperă o gamă largă de domenii ce vizează valorificarea rețelelor de aprovizionare uriașe pe care le gestionează, know how-ul logistic și datele”, precizează Managerul General.

CHEP își propune să reducă impactul poluant al industriei logistice

Compania își propune să reducă impactul poluant al industriei logistice prin optimizarea rețelei de centre de service, colaborarea în transport, orchestrarea transporturilor și a transportului multimodal. CHEP are, de asemenea, în vedere co-crearea și furnizarea de inovații și soluții scalabile care depășesc activitatea sa de bază, inclusiv prin suport tehnic cu automatizare, piloți digitali, cercetare colaborativă, co-crearea de prototipuri, sprijinirea reducerii emisiilor de GES și sprijin oferit companiilor în setarea obiectivelor de sustenabilitate.

Mai mult decât atât, începând cu anul 2020, CHEP a lansat peste 2.000 de inițiative de colaborare cu 491 de clienți la nivel global, ceea ce a condus la economisirea a peste 96.000 de tone de CO2 și la economisirea a aproximativ 90 de milioane de km parcurși cu camionul.

Începând cu anul 2020, CHEP a lansat peste 2.000 de inițiative de colaborare cu 491 de clienți la nivel global, ceea ce a condus la economisirea a peste 96.000 de tone de CO2

În rețeaua sa globală, 3 milioane de paleți sunt digitalizați printr-o combinație de tehnologii ce sporesc vizibilitatea asupra lanțului de aprovizionare în zonele de bază ale operațiunilor de distribuție.

Principalele obiective pentru următorii ani

CHEP își propune ca anul acesta să aibă o contribuție importantă în legislația care susține economia circulară în supply chain, să își extindă prezența teritorială și capacitatea de deservire prin noi parteneriate strategice. De asemenea, compania intenționează să susțină o comunitate de sute de companii să rămână performante, agile, și să atingă noi performanțe pe indicatorii de mediu aferenți activității de pe lanțul de aprovizionare.

Din poziția de lider pe care o ocupă în rețeaua națională și europeană de aprovizionare, CHEP rămâne în centrul tranziției de la economia liniară la economia circulară. Strategia de creștere a CHEP, în România și la nivel european, va integra atât automatizarea și inovații pe zona de digitalizare, cât și o creștere a prezenței teritoriale.

CHEP rămâne în centrul tranziției de la economia liniară la economia circulară

În România, furnizorul operează prin șapte centre de servicii din principalele regiuni economice ale țării și își propune să deservească sectorul FMCG prin nouă centre de servicii în viitorul apropiat, pentru a fi cât mai aproape de clienții săi. Anul trecut business-ul a crescut cu aproape două cifre, în contextul în care CHEP România are o evoluție solidă de 12 ani la nivel național.

„Pentru 2025, menținem prognoza de creștere a activității operaționale pe plan local, în linie cu nevoia marilor jucători din Retail și FMCG de a demonstra rezultate cuantificabile în aria de sustenabilitate, într-un cadru legislativ european ce obligă companiile să își asume un grad tot mai ridicat de responsabilitate față de mediu și mai multă transparență în raportare”, încheie dl. Gabriel Ivan, General Manager România și Bulgaria în cadrul CHEP.

 

Citește și /chep-romania-solutii-de-optimizare-pentru-supply-chain/

TRIMITE CĂTRE

ARTICOLE RECOMANDATE

PARTENERIATE MEDIA