Controale ANAF. Nu mai puțin de 60% dintre contribuabili consideră că un control efectuat de ANAF le va impune sume suplimentare de plată. Astfel, cu toate că toți directorii financiari incluși într-un sondaj EY România sunt de părere că au aplicat corect legea fiscală, o mare parte dintre ei consideră că inspectorii ANAF le-ar impune, cel mai probabil, impozite și taxe suplimentare de plată, în situația în care compania lor ar fi supusă unei inspecții fiscale.
Controale ANAF. Povara administrării fiscale
În acest context, 51% dintre respondenți se așteaptă la o inspecție fiscală în următoarea perioadă din partea ANAF.
Studiul mai arată că povara administrării fiscale este principala îngrijorare a acestora.
65% dintre directorii financiari ai companiilor din țara noastră declară că petrec mai mult de două zile în fiecare lună pentru a pregăti declarații fiscale pentru ANAF. În contextul în care folosesc un software pentru pregătirea automatizată a acestor declarații, 77% dintre directorii financiari afirmă că pregătirea declarațiilor de TVA le ocupă cel mai mult timp.
Controale ANAF. Explicații
Ținând cont de aceste aspecte contradictorii, se pot identifica două posibile explicații:
1. fie soluțiile IT utilizate nu sunt eficiente sau adaptate suficient
2. fie modificările fiscale sunt atât de dese, încât soluțiile IT nu ajung să țină pasul.
”Una dintre cauzele posibile ale acestei stări de fapt ar putea fi schimbările dese ale regulilor fiscale și complicarea mecanismelor de raportare. O asemenea volatilitate nu face decât să consume resursele companiilor în vederea conformării cu regulile fiscale și să facă mai complicată administrarea fiscală din partea ANAF”, conform studiului EY România.
Controale ANAF. Durata de plată a taxelor
România a redus, în ultimii 10 ani, durata de completare și plătire a taxelor cu aproximativ 40 de ore/an. Astfel, în anul 2017, țara noastră a ajuns să ocupe locul 21 în clasamentul european. Este vorba de 163 de ore pe an petrecute pentru completarea și plata contribuțiilor. Altfel spus, aproximativ 2 zile lucrătoare/lună.
Față de media europeană, România pregătește și plătește taxele într-un interval de timp mai mare. Nivelul este de 14 ore/an mai mult timp petrecut în derularea acestor acțiuni.
Țara cu cea mai redusă durată de timp petrecut cu pregătirea și plata taxelor este Estonia. Este vorba de doar 50 de ore pe an sau o jumătate de zi lucrătoare pe lună.
Următoarele locuri sunt ocupate de:
- San Marino (52 de ore)
- Luxembourg (55 ore)
Pe de altă parte, la polul opus, cu cele mai multe ore înregistrate pe an pentru pregătirea și plata taxelor se afla bulgarii cu 453 de ore/an adică 56 de zile, dar și Bosnia și Herțegovina (411 ore/an).
“Este surprinzător că, deși vedem în jurul nostru un avans uriaș al tehnologiilor de orice fel, simpla raportare fiscală în România încă dă bătăi de cap directorilor financiari. Dacă ne uităm la alte state membre UE, precum Ungaria, Polonia, Spania, observăm că este posibilă implementarea unor modalități electronice de raportare fiscală extrem de eficiente. Sperăm ca aceste soluții să fie adoptate și de ANAF. Acest lucru ar face viața mai ușoară nu doar companiilor, ci ar ajuta și la identificarea mult mai facilă a celor care eludează legea”, a declarat Adrian Teampău, Partener Asociat, Diviza de Impozite Indirecte, EY România.
Controale ANAF. Interacțiunea cu ANAF
Cu toate că majoritatea directorilor financiari (59%) afirmă că se așteaptă la taxe și impozite suplimentare de plată în urma controalelor fiscale, 55% dintre aceștia nu știu dacă vor contesta impozitele și taxele suplimentare impuse de ANAF.
Numai 42,5% au afirmă că ar depune contestație într-o asemenea situație.
În relația cu ANAF, 95% dintre cei chestionați sunt de acord că derularea unor controale prin metode electronice ar fi mai eficientă.
Contribuabilii au denunțat faptul că multe dintre inspecțiile fiscale derulate s-au întins pe perioade destul de mari de timp. În plus, unele dintre acestea au depășit chiar termenul legal.
Citește și Românii aleg magazinele online care inspiră încredere