Diferenta dintre un lider si un manager

Diferența dintre un lider și un manager

30.09.2019

Diferența dintre un lider și un manager. Din păcate atunci când ești promovat într-o funcție de manager nu devii neapărat și un lider. Deși aceste două cuvinte sunt uneori folosite ca sinonime, ele caracterizează trăsături complet diferite.

Așadar, să fii un lider este cu total altceva decât a fi manager. Prin urmare, care sunt diferențele dintre un lider și un manager?

Obiective și strategie

În primul rând, managerii sunt cei care stabilesc obiectivele, însă liderii stabilesc viziunea și strategia companiei. În plus, este atribuția liderului de a transforma viziunea în realitate. Liderii se gândesc dincolo de ceea ce oamenii sunt capabili și încearcă să facă pe toată lumea să fie parte din strategia companiei.

În al doilea rând, managerii sunt cei care, de obicei, gândesc pe termen scurt. Liderii oferă o viziune pe termen lung. Liderii privesc mereu compania în ansamblu, și concep fazele de dezvoltare, stabilind astfel direcțiile de dezvoltare ale companiei.

Diferența dintre un lider și un manager. Transformarea companiei

În al treilea rând, liderii trebuie să fie inovatori și să încurajeze transformarea. Ei caută întotdeauna modalități mai bune de a îmbunătăți procesele unei afaceri.

Pe de altă parte, managerii nu vor să iasă din zona lor de confort. Liderii sunt cei care își asumă riscuri. Liderilor nu le este frică să încerce lucruri noi chiar dacă, uneori, dau greș.
Liderii știu că eșecul nu este sfârșitul, ci de fapt începutul unei noi căi spre succes.

Viziune

În al patrulea rând, managerii sunt concentrați pe procesele unei companii, iar liderii se axează pe oameni. Liderii se gândesc întotdeauna la echipele lor și acordă importanță creșterii lor, deoarece un lider bun știe că, odată ce echipa sa crește, afacerea crește și ea.

În schimb, managerii își supraveghează echipa, însă liderii îi antrenează. Liderii nu-și micromanageriază echipa, ci îi îndrumă către o viziune atunci când este necesar.

Diferența dintre un lider și un manager. Încurajarea ideilor

În al cincilea rând, managerii sunt autoritari, iar liderii sunt carismatici. Liderii câștigă respectul celorlalți cu carisma lor și îi determină pe aceștia să-i urmeze. Din acest motiv, liderii au fani, iar managerii au angajați.

Așadar, putem spune că managerii sunt cei care atribuie sarcini, însă liderii încurajează ideile. În plus, managerii fac lucrurile cum trebuie, însă liderii fac ceea ce trebuie.

Citește și Moment istoric! România a primit statutul de piață emergentă

 

 

 

Citiți și despre:

2 păreri la “Diferența dintre un lider și un manager

  1. Pingback: Piata constructiilor din Romania 2019 - Date INS | Jurnalul de Afaceri

  2. Pingback: Business Focus Timisoara 2019. Temele dezbatute | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.