În momentul de față, avem la dispoziție mult mai multe produse, programe sau servicii pe care le putem folosi pentru a obține eficiența energetică mult dorită. În contextul actual, eficiența energetică devine deosebit de importantă, mai ales pentru micile afaceri. Se estimează că, în medie, cele mai multe afaceri pot deveni mai eficiente din punct de vedere energetic cu cel puțin 10%. Preocuparea pentru obținerea eficienței energetice părea, până nu demult, un domeniu al viitorului. În prezent însă, companiile se văd nevoite să adopte măsuri pentru reducerea costurilor la energie, în condițiile în care facturile pot face diferența între supraviețuirea unei afaceri sau suspendarea activității.
Conservarea energiei devine astfel, pentru multe companii, o grijă în plus. Mai mult decât atât, o mare parte dintre antreprenori consideră că nu dețin resursele financiare necesare pentru a implementa măsuri care să asigure sustenabilitatea afacerii, dar și o eficiență energetică sporită.
O mare parte din companii consideră că nu dețin resursele financiare necesare pentru a implementa măsuri care să asigure sustenabilitatea afacerii, dar și o eficiență energetică sporită
Cu toate acestea, trebuie să ținem cont de faptul că, în momentul de față, avem la dispoziție mult mai multe produse, programe sau servicii pe care le putem folosi pentru a obține eficiența energetică mult dorită. În primul rând, este necesar ca fiecare afacere să pună pe hârtie un plan care să includă modalitățile prin care poate deveni mai sustenabilă și eficientă, indiferent că se referă la schimbări în comportament (care nu implică niciun cost) sau la achiziții de produse sau servicii dedicate.
Măsuri prin care afacerile mici pot reduce consumul de energie
Fiecare afacere, indiferent de domeniul de activitate sau de dimensiune, ar trebui să se preocupe să găsească cele mai bune soluții, care să îi permită un consum energetic cât mai mic. În acest sens, Jurnalul de Afaceri vă prezintă câteva metode pe care le puteți implementa în cadrul companiei, astfel încât costurile cu energia electrică să fie, pe cât posibil, limitate.
Echipamentele de birou sunt, în mare parte, responsabile de consumul energetic al unei companii. Indiferent că ne referim la computere, laptopuri, imprimante sau orice alt tip de echipament, trebuie să avem în vedere măsuri care să ne permită utilizarea cât mai judicioasă și un consum energetic redus.
Echipamentele de birou sunt, în mare parte, responsabile de consumul energetic al unei companii
Înainte de a implementa o serie de măsuri, este esențial ca fiecare afacere să realizeze un audit energetic. În acest sens se evaluează consumul de energie, dar și ariile specifice de activitate care pot fi optimizate.
Măsuri practice pentru a reduce costurile cu energia electrică
- Echipamentele se pornesc doar atunci când urmează a fi folosite și se sting după folosire;
- Copiatoarele trebuie folosite corespunzător. Unele dintre cele mai mari consumatoare de energie dintr-un birou sunt fotocopiatoarele. Atunci când activitatea se bazează în mare măsură pe folosirea unor astfel de componente, este important să ne asigurăm că sunt folosite judicios, dar și că sunt poziționate într-o zonă separată, având în vedere zgomotul pe care îl produc, dar și căldura pe care o pot degaja;
- Se printează doar emailurile cu adevărat importante. În acest fel, se va face o economie importantă, atât de energie, cât și de toner și hârtie;
- Pentru fiecare echipament aflat în dotare, ar trebui să fie activate specificațiile care permit economisirea energiei.
Costurile cu energia electrică pot fi manageriate corespunzător atunci când avem în vedere asigurarea unei temperaturi optime pentru spațiile de lucru, dar și furnizarea de apă caldă. Prin urmare, este important să ne asigurăm că folosim corect termostatul, astfel încât temperatura mediului ambiant să fie optimă și să permită o eficientizare a consumului. De obicei, temperatura optimă din spațiile de depozitare ar trebui să fie de circa 16 grade. Pentru birouri se optează pentru o temperatură a mediului ambiant de 20 de grade.
Energia electrică folosită pentru încălzire
- Se recomandă ca radiatoarele sau caloriferele să fie poziționate în zone care să permită o circulație corespunzătoare a aerului. Poziționarea obiectelor de mobilier sau a diferitelor componente poate interfera cu distribuția căldurii în încăperi, ceea ce va determina în final un cost mai mare pentru încălzire;
- Izolația termică capătă un rol cu atât mai important în acest context. Pentru cei aflați în căutarea unor noi spații de birouri, este important ca izolația termică să fie optimă, pentru a evita pierderi de căldură și necesitatea de a face investiții importante pe parcurs;
- Întrucât la nivelul ferestrelor se pierde o cantitate mare de căldură, ideal ar fi să se verifice etanșeitatea de la nivelul ușilor și ferestrelor periodic, pentru a se evita pierderile de căldură;
- În birourile în care există multe echipamente, folosirea aerului condiționat este absolut necesară. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont de faptul că energia consumată de un aparat de aer condiționat va contribui substanțial la factura de energie electrică. Prin urmare, este important ca membrii echipei să fie instruiți cu privire la folosirea optimă a aparatului de aer condiționat. Totodată, ar fi de ajutor să se plaseze instrucțiuni printate la nivelul fiecărei unități și să fie realizate setări corecte pentru aparatele de aer condiționat;
- Pe timpul verii, pot fi folosite ventilatoare, care să asigure o circulație optimă a aerului;
- Companiile pot încuraja angajații să adopte stilul casual, ori de câte ori este posibil.
Măsuri practice pentru a reduce costurile cu energia electrică folosită pentru iluminat
Auditul în ceea ce privește consumul de energie electrică pentru iluminat ar trebui să includă corpurile de iluminat folosite, numărul de becuri, dar și durata de utilizare a fiecăruia, pe parcursul a 30 de zile. În cazul în care activitatea se desfășoară în mai multe încăperi, trebuie ținut cont și de acest aspect în calcularea consumului.
Iluminatul joacă un rol foarte important în activitatea de birou. O încăpere trebuie să beneficieze de suficientă lumină naturală și artificială, astfel încât să permită desfășurarea activităților în condiții optime. Este de preferat să se folosească lumina naturală, însă de multe ori acest lucru nu este posibil, fie datorită poziționării birourilor, fie datorită anotimpului. Prin urmare, este necesar să se implementeze o serie de măsuri care să permită o iluminare optimă a spațiilor de birouri, dar și o eficiență energetică optimă.
Auditul în ceea ce privește consumul de energie electrică pentru iluminat ar trebui să includă corpurile de iluminat folosite, numărul de becuri, dar și durata de utilizare a fiecăruia, pe parcursul a 30 de zile
Iată cum putem eficientiza consumul de energie electrică folosită pentru iluminat:
- luminile se aprind în încăperile folosite și se sting la plecarea din cameră;
- se folosește lumina naturală ori de câte ori acest lucru este posibil. Este dovedit științific faptul că lumina naturală poate îmbunătăți productivitatea la locul de muncă, dar oferă în plus numeroase beneficii pentru sănătate;
- ideal ar fi să se folosească corpuri de iluminat special concepute pentru birouri și mai puțin cele decorative, care ar putea reduce fluxul de lumină;
- corpurile de iluminat ar trebui păstrate cât mai curate;
- o soluție optimă ar putea fi reprezentată de folosirea senzorilor de lumină.
Acestea reprezintă numai câteva metode de a ține sub control costurile cu energia electrică. În plus, companiile pot apela la serviciile consultanților care pot propune cele mai potrivite soluții, dar și echipamente care să contribuie la atingerea obiectivelor unei companii, în funcție de bugetul alocat.