Slide

Energie

ELECTROALFA a finalizat construcția a două noi fabrici în acest an

01.12.2020

Fabrica de Sheltere Metalice este singura capacitate de producție din România care poate să realizeze soluții personalizate la un nivel de calitate superior pieței. ELECTROALFA este o afacere românească de succes, construită de oameni vizionari care au reușit să inoveze produse industriale complexe, cu ajutorul cărora societatea să evolueze. ELECTROALFA a luat ființă odată cu primele forme ale democrației în România, la începutul anilor ’90. Prin încredere, muncă, dedicare, respect și permanentă adaptare la cerințele partenerilor, ELECTROALFA a ajuns astăzi un brand românesc recunoscut pe piața națională și apreciat pe piețele de peste hotare pentru produsele și serviciile oferite în domeniul energiei, industriei, infrastructurii și al clădirilor.

Pasiunea echipei, sistemul de management modern al celor patru fabrici de producție, centrul dedicat cercetării și dezvoltării, tehnologiile performante, precum și complexitatea lucrărilor de referință, recomandă ELECTROALFA drept un excelent partener de afaceri.

ELECTROALFA activează pe piața de profil prin intermediul a trei divizii de business – Echipamente Electrice, Confecții Metalice și Antrepriză

Diviziile Echipamente Electrice și Confecții Metalice gestionează portofoliul de produse al companiei. Producţia de echipamente se realizează folosind capacităţile de producţie ale celor patru fabrici din Botoșani, România. Activitatea de antreprenoriat, realizată de Divizia Antrepriză, asigură înglobarea produselor ELECTROALFA în lucrări complexe, livrabile „la cheie”, care implică proiectarea și execuția efectivă a investiției.

ELECTROALFA investește în oameni și tehnologii an de an, iar toate rezultatele proiectelor care s-au desfășurat în 2019 s-au raportat într-o creștere a cifrei de afaceri la nivel de grup cu un procent de 21% față de 2018.

Evoluția recentă a ELECTROALFA

Compania se dezvoltă vizibil, în 2019 reușind să finalizese extinderea fabricii de Confecții Metalice, iar în acest an a finalizat construcția a două noi fabrici moderne în Botoșani dedicate Diviziei Echipamente Electrice.

Fabrica de Sheltere Metalice este singura capacitate de producție din România care poate să realizeze soluții personalizate la un nivel de calitate superior pieței. Prin implementarea automatizării și a unor tehnologii noi, fabrica de Medie Tensiune are ca obiectiv îmbunătățirea calității produselor și creșterea semnificativă a capacității de producție. Însumat, cele două spații noi de producție au însemnat investiții de aproximativ 10 milioane de euro.

Fabrica de Sheltere Metalice este singura capacitate de producție din România care poate să realizeze soluții personalizate la un nivel de calitate superior pieței

În plus, în acest an au fost înființate două noi societăți – ELECTROALFA Servicii Inginerie, care va reflecta rezultatele Diviziei Antrepriză, și ELECTROALFA Servicii Mentenanță, care se va focusa pe îmbunătățirea calității produselor și menținerea echipamentelor la standarde ridicate.

Pe parcursul ultimilor doi ani au existat numeroase proiecte și schimbări care au condus la dezvoltarea grupului ELECTROALFA.

„Proiectele strategice ale anului 2020 urmăresc integrarea noilor spații de producție în fluxurile operaționale ale ELECTROALFA, creșterea competitivității produsului PTC (Post de Transformare Compact) mulțumită noilor tehnologii, dezvoltarea pieței de sheltere metalice și procesul de digitalizare a activităților operaționale”, ne-a declarat Dl. George Ciubotaru, Director General Adjunct ELECTROALFA.

Portofoliul de produse și servicii

În ceea ce privește portofoliul de produse, gama oferită de ELECTROALFA a cunoscut o diversificare semnificativă. În acest sens, Fabrica de Confecții Metalice a semnat un parteneriat cu o altă companie, împreună cu care va dezvolta produse destinate sectorului medical și nu numai. Este vorba despre dispozitive de decontaminare aer sau suprafețe care utilizează radiații UV-C, însă care se pot folosi fără să afecteze utilizatorii.

De cealaltă parte, Divizia Echipamente Electrice a început anul acesta să producă Sheltere Metalice, un produs care a debutat odată cu finalizarea fabricii noi. Nu în ultimul rând, produsul PTC a fost mult îmbunătățit față de versiunile anterioare.

Cu toate acestea, criza generată de pandemia COVID-19 a avut o oarecare influență asupra companiei. Fiecare divizie de business a fost afectată în mod diferit de pandemie. Dacă Divizia de Confecții Metalice a resimțit mai mult această criză, Divizia Echipamente Electrice a continuat să facă angajări și să construiască noile fabrici.

Fiecare divizie de business a fost afectată în mod diferit de pandemia COVID-19

Referitor la măsurile generale de prevenire a coronavirusului, ELECTROALFA a lucrat la un plan de comunicare intern extrem de bine pus la punct și documentat. În plus, s-au achiziționat dezinfectanți, măști de protecție, servicii de dezinfectare clădiri, termometre și alte materiale necesare siguranței angajaților. Pentru a oferi un maxim de protecție, s-a apelat la munca de acasă, acolo unde a fost posibil, și s-au creat materiale de informare care au fost afișate în toate locațiile ELECTROALFA.

Mai mult decat atât, alături de o firmă colaboratoare specializată în domeniul UV, compania a dezvoltat un produs de decontaminare a aerului (produs certificat medical), care se află acum în faza finală a dezvoltării, producția sa fiind planificată pentru Decembrie 2020.

ELECTROALFA, cel mai bine clasat angajator din Botoșani

Anuarul „100 Cei mai buni Angajatori din economie”, realizat de Capital Media Production, poziționează ELECTROALFA pe locul 73, aceasta fiind cea mai bine clasată companie din Botoșani. Numărul de angajați la nivel de grup, nivelul salariului mediu net și pachetul de beneficii au făcut ca ELECTROALFA să se califice în categoria celor mai doriți angajatori, fapt confirmat atât de locul ocupat, cât și de studiul „Cei mai doriți angajatori” realizat de Catalyst.

În momentul de față, numărul de angajați depășeste 580 de oameni la nivel de grup. Aceștia sunt locați atât în Botoșani, cât și la sediile din țară. Oportunități de angajare există în permanență la ELECTROALFA, datorită faptului că societatea se află într-un proces de dezvoltare continuă și a finalizat recent două fabrici noi. În prezent, există posturi libere de operatori CNC (Operatori Mașini Comandă Numerică) și în același timp se organizează înscrieri pentru ca cei care își doresc să crească profesional să se poată califica pentru acest post. ELECTROALFA este o companie care investește în oameni și îi ajută să crească odată cu firma.

Anuarul „100 Cei mai buni Angajatori din economie”, realizat de Capital Media Production, poziționează ELECTROALFA pe locul 73, aceasta fiind cea mai bine clasată companie din Botoșani

„Menținem în relația cu oamenii o atitudine transparentă, deschisă, iar procesul de comunicare a fost mult îmbunătățit în 2020. Prin proiectele noastre tratăm oamenii la nivel holistic și încurajăm tinerii să facă pasul spre management. Suntem o echipă dedicată, cu spirit de autodepășire, model de armonie între oameni și tehnologii, iar acest lucru este insuflat fiecărui om din companie prin modul de lucru, obiectivele individuale și cele globale ale companiei. Pentru că pachetul salarial are un rol determinant în fidelizarea personalului, am efectuat creșteri salariale când alte companii își restrângeau activitatea, iar această strategie a contat mult în retenția și atragerea de personal din piață”, detaliază Dl. George Ciubotaru.

Electroalfa în comunitate

Compania se implică în comunitate constant prin intermediul Fundației Alfa, Suflet și Energie și nu numai. Chiar dacă aceste cazuri în care se implică nu sunt făcute publice, compania demonstrează că își dorește să susțină comunitatea din care face parte.  Spitalul Județean din Botoșani este doar un exemplu care a beneficiat de susținerea companiei ELECTROALFA atât în timpul crizei generate de coronavirus, cât și înainte de apariția acesteia.

Pentru ELECTROALFA, 2019 a fost un an bun, cu o creștere la nivel de grup de 21% față de 2018, ajungându-se la o cifră de afaceri de aproximativ 42,7 milioane de euro.

„Dacă ne raportăm la primele 10 luni ale acestui an, putem spune că avem o scădere la divizia de Confecții Metalice, dar, cu toate acestea, nu am scăzut sub nivelul lui 2018 al aceluiași interval. 2021 se anunță la fel de incert, însă ne vom continua activitățile și proiectele stabilite pe termen lung”, a declarat, în încheiere, Directorul General Adjunct, Dl. George Ciubotaru.